Efectele deficitului de conducere

Donald Trump a zis multe despre China în timpul campaniei electorale. Că Beijingul "trage pe sfoară SUA" de decenii, că fură proprietate intelectuală, că îşi creează avantaje comerciale prin devalorizarea artificială a monedei naţionale, că inundă piaţa americană cu produse ieftine, punând în pericol locurile de muncă din SUA. Candidatul Trump a promis o schimbare de curs radicală în cazul în care va fi ales preşedinte. El avea de gând să înfiinţeze taxe vamale restrictive împotriva Chinei, să supună ţara asiatică unor mari presiuni şi să aloce prioritate absolută intereselor americane.

Donald Trump se află la Casa Albă de un an. Şi nu a transpus în practică aceste planuri. Dimpotrivă, în cadrul turneului său asiatic l-a măgulit pe omologul său chinez Xi Jinping. Iar acesta se bucură fără vorbe de gesturile de curtoazie ale preşedintelui american, schiţând câte-un zâmbet în faţa camerelor de luat vederi.

Ce s-a întâmplat cu Trump? De unde vine această schimbare de atitudine?

Evident, preşedintele american a avut o întâlnire cu realitatea. Economia chineză se află de decenii într-un avânt fără precedent. China asigură în prezent 14 la sută din exporturi la nivel mondial şi tendinţa este ascendentă. SUA în schimb doar zece procente. Americanii trăiesc pe datorie şi depind şi pe viitor de creditele chinezilor. Ani în şir, Beijingul a cumpărat din excedentul său comercial obligaţiuni emise de guvernul american. Astfel, chinezii au devenit, făcând abstracţie de banca emitentă Fed, cei mai mari creditori ai Americii. Dacă ar dori, ei ar putea să închidă robinetul de bani, aruncând în criză economia americană. Fireşte, Beijingul nu face aöa ceva fiindcă ar avea şi el de pierdut. Dar asta îi sporeşte încrederea în forţele proprii. Atunci când chinezii negociază cu americanii, ei negociază cu nişte datornici. Ambasadorul Chinei la Washington nu îşi mai încape în piele de atâta plenipotenţă.

Potrivit majorităţii economiştilor, este doar o chestiune de timp până când China va ajunge din urmă SUA, cea mai puternică economie a lumii,  pentru a o depăşi apoi. Timpul lucrează în favoarea preşedintelui Xi. Iar ameninţările proferate de gureşul domn de la Casa Albă îl lasă rece.

Preşedintele Chinei nu acceptă să fie supus unor presiuni nici în privinţa Coreei de Nord. Beijingul nu vrea o "schimbare de regim" la Phenian. De ce să şi contribuie la o extindere a influenţei SUA în Asia de Est? Xi nu-şi doreşte nici izbucnirea unui război în acea parte a lumii, fiindcă ar putea să dăuneze afacerilor. Astfel, Beijingul îi avertizează pe americani să renunţe la ameninţările la adresa Coreei de Nord şi îi povăţuieşte să caute o soluţionare diplomatică a conflictului. Pentru aceste vorbe moderate, China este aplaudată la scenă deschisă în Europa şi Rusia.

Trump încurajează ascensiunea Chinei printr-o sumedenie de decizii greşite. Cea mai importantă dintre ele este retragerea SUA din acordul de liber-schimb TPP. Acest tratat fusese iniţial conceput să stăvilească expansiunea Chinei. Cu ajutorul Americii, ţări ca Vietnam sau Japonia intenţionau să impună noi standarde în domenii cum ar fi producţia, comerţul, protecţia muncii şi a mediului. Chinezii ar fi trebuit să se adapteze noilor condiţii. Dar Trump a demonizat TPP în timpul campaniei electorale şi după ce a fost ales l-a denunţat unilateral. De atunci, aliaţii SUA din Asia nu mai cred că se pot baza în totalitate pe partenerul american. Iar China trebuie să se bucure de asta. Ascensiunea ţării asiatice spre supremaţia globală pare planificată pe termen lung. Provinciile chinezeşti care se războiau odinioară între ele au fost unificate de Mao Zedong. Sub conducerea lui Deng Xiaoping a debutat avântul economic. Acum Xi vrea să întărească într-atât politica externă şi de securitate a Chinei, încât să nu mai poată fi nesocotite interesele ţării când se iau deciziile politice majore.

Trump nu poate să împiedice asta. Timpul hiperputerii americane expiră.

Autor: Miodrag Soric