Eşec din cauza Libiei

Ideea guvernului italian a fost bună. A abordat chestiunile corecte. Aşa că Parlamentul de la Roma a votat în favoarea unei misiuni a marinei italiene de sprijinire a Pazei de Coastă libiene. Iar organizaţiile neguvernamentale care activează în Marea Mediterană ar trebui să nu facă front comun cu traficanţii de persoane.

Cine e om de bază în Libia?

Italia, care trebuie aproape singură să gestioneze în această vară afluxul de refugiaţi prin Marea Mediterană, nu a obţinut prin aceasta mare lucru. Fiindcă nu se poate bizui pe generalul libian Khalifa Haftar. Acesta s-a angajat săptămâna trecută la Paris să coopereze cu Fayez Sarradj, premierul fără putere reală al guvernului recunoscut la nivel internaţional.

Ce înseamnă pentru general această cooperare s-a văzut când a refuzat înţelegerea Italiei cu guvernul Sarradj, sub pretextul că reprezintă o încălcare a suveranităţii libiene. El a cerut chiar scufundarea navelor italiene care se apropie de coasta Libiei. Haftar, comandantul suprem al "Armatei Naţionale Libiene", care controlează estul Libiei, vrea să împiedice un succes al lui Sarradj. Ţelul său este să conducă întreaga ţară, cu ajutorul Egiptului şi Rusiei. Egiptul vrea astfel să le dea islamiştilor o lovitură iar Rusia doreşte să-şi înfiinţeze o a doua bază navală în Mediterana, pe lângă cea din Siria. În plus, Kremlinul planifică cu ajutorul lui Haftar să se doteze cu o pârghie împotriva Italiei şi implicit a UE în chestiunea refugiaţilor.

Guvernul din Roma a reuşit totuşi să facă valuri prin confiscarea unei nave de salvare a organizaţiei germane "Jugend Rettet". Echipajul nu a salvat oameni de la înec ci i-a preluat direct de la traficanţii de oameni, afirmă autorităţile italiene. Human Rights Watch, Amnesty International şi alte organizaţii se agită deja. Pe drept cuvânt. A salva oameni nu este o crimă. Dar traficul de persoane constituie un delict.

Guvernele instalate cu ajutorul străinătăţii nu sunt soluţia

Afluxul de migranţi din Africa prin Libia va continua atâta timp cât în Libia nu există un stat funcţional. Este la mintea cocoşului. Cu atât mai mult e de mirare că, în accepţiunea comunităţii internaţionale, este posibilă numirea unui guvern cu sprijin extern, rupt de realitate, care rămâne în final fără putere reală, aşa cum e guvernul Sarradj. Fărâmiţarea Libiei este un proces foarte avansat. Miliţii locale exercită puterea, un oraş luptă împotriva altui oraş, iar pentru unele miliţii traficul de persoane este o afacere rentabilă. Cine vrea să pacifice Libia trebuie să priveze miliţiile de putere. Aceasta nu pot face în prezent decât marile triburi, în interiorul cărora creşte deja opoziţia faţă de domnia miliţiilor.

Rainer Hermann