Eşecul elitei politice

Război, foamete sau tortură nu sunt de găsit nici în Kosovo, nici în Albania, Serbia, Macedonia sau Bosnia-Herţegovina. De un deceniu şi jumătate, statele succesoare ale Iugoslaviei şi vecinii lor trăiesc în pace. Croaţia şi Slovenia au devenit între timp membre ale UE, iar celelalte state balcanice au de ani buni perspectiva aderării.

Situaţia lor nu poate fi comparată cu cea din Siria, Irak sau Afganistan, unde-şi pierd viaţa zilnic oameni ca urmare a războiului şi terorii. Cu toate acestea, oamenii părăsesc pe capete Balcanii pentru a solicita azil în Germania. Ei caută să fugă din calea sărăciei şi a lipsei de perspective. Dezamăgiţi şi frustraţi de stagnarea politică şi economică din ţările lor. Iar responsabilitatea o poartă cu precădere elitele politice.

Ajutoarele UE sunt ineficiente

Fondurile de miliarde alocate de UE pentru reconstrucţie nu au reuşit să impulsioneze cu adevărat dezvoltarea economică şi democratizarea societăţii. Nici perspectiva aderării la UE nu stimulează voinţa de reformă a responsabililor politici. Aceasta fiindcă atâta timp cât nu se află în interiorul UE dar beneficiază totuşi de fondurile europene, ei nu trebuie să cedeze competenţe către Bruxelles şi îşi văd nestingheriţi de propriile afaceri.

În ţările Balcanilor de Vest, şomajul se situează de două decenii undeva între 20 şi 50 la sută. În Bosnia-Herţegovina, mai bine de 60 la sută din tineri nu au loc de muncă. Nici tinerii cu studii superioare nu-şi găsesc un job pe măsura calificării decât prin excepţie. Nepotismul, corupţia şi mafia economică sunt obstacole insurmontabile. Şanse egale pe piaţa muncii nu există. Partidele politice, adevărate caracatiţe, sugrumă societatea cu tentaculele lor. Partidele sunt, cel puţin indirect, cel mai mare angajator. Cine devine director sau portar - asta decide partidul la putere, indiferent de pregătirea candidaţilor.

În faţa acestei situaţii, oamenii se simt tot mai neajutoraţi. Mulţi s-au înscris în partide nu pentru a lua parte activ la procesele politice, ci fiindcă speră că-şi înmulţesc astfel şansele de a-şi găsi un serviciu. În Albania, Kosovo sau Macedonia, mai bine de jumătate din tinerii cu studii superioare visează să emigreze.

Infrastructura socială nu mai e

În plus, după prăbuşirea vechilor sisteme socialiste nu s-a investit în edificarea altora noi, cum ar fi o asistenţă medicală funcţională. Cu această problemă se confruntă acum mai ales etnicii romi, aflaţi în Balcani pe cea mai de jos treaptă socială. Adesea, ei nu sunt discriminaţi numai din motive etnice ci suferă şi de pe urma prăbuşirii sistemelor de protecţie socială. De multe ori nu-şi pot permite să meargă la medic. Pleacă în schimb în Germania, fiind atraşi de "banii de buzunar" pe care îi primesc atâta timp cât au statutul de solicitanţi de azil. Faptul că beneficiază şi de asistenţă medicală gratuită în Germania atâta timp cât au acest statut constituie în ochii lor un avantaj suplimentar.

Structuri autocrate s-au consolidat între timp în numeroase state din regiune. De exemplu în Macedonia, care se află de două decenii în ghearele premierului Djukanovici şi a clanului său. Sau în Macedonia, unde guvernul conservator de dreapta este acuzat de supravegherea, la scară mare, a cetăţenilor şi de măsuri de intimidare a jurnaliştilor independenţi.

Structuri autoritare şi autocrate

Structuri autoritare asemănătoare există şi în Kosovo, care a devenit, de la independenţa dobândită în 2008, un protectorat de facto al UE. Acolo, în ciuda prezenţei de mulţi ani a unor misiuni ale UE, cum ar fi cea de ajutor juridic Eulex, scena politică este dominată de corupţie şi de strânsa încrengătură dintre politicieni şi crima organizată. Mulţi dintre deputaţi şi membri ai partidului de guvernământ provin din rândurile fostei armate clandestine UCK. Potrivit cercetărilor efectuate de raportorul extraordinar al Consiliului Europei, Dick Marty, această structură armată a fost implicată în numeroase crime de război cum ar fi execuţii şi răpiri.

În republica multietnică Bosnia-Herţegovina, politicienii continuă să cânte pe claviatura resentimentului naţional şi la două decenii de la terminarea războiului. Reforma economică este pentru ei doar o preocupare marginală. 50 la sută din tineri vor să părăsească ţara. Tot mai puţini se încumetă să întemeieze o familie. Ori, pentru o ţară care se confrunta şi aşa cu serioase probleme demografice, aceasta este o ameninţare existenţială.

UE poate şi trebuie să facă presiuni

Ezitanta tranziţie din Balcani către democraţie şi statul de drept a produs frustrare la nivelul UE. Este de înţeles. De aceea, şi-a îndreptat atenţia spre alte focare de criză, cum ar fi Grecia sau Ucraina. Dar poate că masivul exod din Balcani va propulsa din nou regiunea în centrul atenţiei. Ar fi bine dacă instituţiile de la Bruxelles s-ar ocupa iarăşi mai intens de stagnarea reformei la periferia Europei. La nevoie, ar putea sista finanţările cât timp reformele trenează.

În răstimp, elitele politice irosesc în egoismul lor principalul capital social existent. Căci, atâta timp cât tineretul cu înaltă calificare pleacă, se împuţinează cei care ar putea opera o asanare a societăţii. Pentru elitele politice de acolo, situaţia este convenabilă. Dar pentru societăţile pe care sunt chemaţi ei să le apere, acesta este un dezastru. Chiar dacă în Balcani nu există nici războaie, nici foamete şi nici tortură, lipsa speranţei poate deveni o dictatură. De care oamenii nu-şi mai doresc decât să scape.