Faţa inumană a Europei

De ce ne faceţi aşa ceva? Aceasta a fost întrebarea pe care mi-a adresat-o un tânăr sirian în satul croat de graniţă Tovarnik. Bărbatul s-a refugiat cu mama şi două surori de la Damasc şi a trecut prin Turcia, Grecia, Macedonia şi Serbia până să ajungă în Croaţia. Acum stă pe marginea drumului, fără toaletă, cu puţină apă şi puţină mâncare, când afară sunt 40 de grade la umbră. Cel mai rău, refugiaţii nu au nici informaţii legate de soarta lor. Autorităţile croate au lăsat mii de oameni în condiţii inumare, fără să le spună ce va urma. Ajutor acordă doar câţiva zeci de voluntari, printre care un grup din München, constituit spontan pe Facebook. De asemenea, câţiva săteni din Tovarnik îi sprijină pe refugiaţi.

Ce va fi mai departe, nu ştie nimeni. Continuă călătoria lor cu trenul, cu autobuzul, pe jos, în regim propriu? Se aude ba că autobuzele se vor îndrepta spre Ungaria, ba spre Slovenia. Oamenii sunt epuizaţi, murdari. Copii care plâng, femei disperate, condiţii de nedescris. Poliţişti neajutoraţi, care încearcă să evite orice folosire a forţei. Nici ei nu ştiu însă ce au de făcut. Poliţiştii şi refugiaţii folosesc acelaşi furtun de grădină, sursa de apă a tuturor. Statul croat a eşuat. Azil nu se mai acordă. Să trimiţi autobuze cu refugiaţi la graniţa cu Ungaria sau la cea cu Slovenia nu este o soluţie şi tensionează relaţiile cu ţările vecine. Refugiaţilor le este indiferent, ei vor doar să plece mai departe.

Oamenii ca mase de manevră

Tânărului sirian îi dau lacrimile când aude că trebuie să plece cu familia spre Ungaria, devenind un fel de minge cu care se joacă statele balcanice. De ce ne faceţi asta?, întreabă el din nou. Nu pot să-i răspund, nu poate să o facă nici angajata ONU şi nici cea a Crucii Roşii, care sunt prezente pentru a-i ajuta pe refugiaţi. Aceştia aşteaptă ore în şir, se împing panicaţi, ca şi cum ar vrea să se asigure că nimeni nu le va fura locul din autobuz sau din singurul tren care se află în gara din Tovarnik. Tânărul sirian explică disperat că are încă bani, că ar putea cumpăra bilete de tren. Nu vrea nimic de la sârbi, croaţi, unguri sau sloveni. El vrea să ajungă în Germania sau în Olanda.

Asta este Europa?

Indecizia politicienilor, schimbarea rău intenţionată a rutelor de tranzit pentru refugiaţi, ignorarea tuturor reglementărilor europene - nu pot să-i explic toate aceste aspecte tânărului sirian. Dar poate cineva? Situaţia din Tovarnik nu mai are nimic de-a face cu omenia. Europa are nevoie de o soluţie, pentru că la graniţele cu Serbia masele de refugiaţi continuă să se adune. Mii de refugiaţi se află pe drum pe rutele din Balcani. De ce faceţi asta cu noi? Nu suntem animale, spune tânărul sirian, în timp ce o împinge pe mama sa la o coadă la care stau mulţi alţi refugiaţi epuizaţi. Tovarnik este doar unul din aceste locuri cu condiţii subumane care au apărut între timp în toată Europa. Ele sunt de găsit şi pe insula Kos, la Calais, Bruxelles sau Berlin. Este ruşinos. Aceasta să fie oare patria noastră, Europa?