Fiecare cu moartea lui

Iată că se discută din nou despre moarte. Curtea Constituţională Federală a extras moartea din zona tabu şi este bine aşa. Fiindcă moartea ţine de viaţă şi fiecare trebuie s-o privească în faţă cândva, de pe patul de moarte sau de pe lângă el.

Curtea de la Karlsruhe a eliminat interdicţia comercializării suicidului asistat, declarând neconstituţional paragraful 217 din Codul Penal. Judecătorii au evidenţiat că împlinirea drepturilor individuale garantate de legea fundamentală presupune şi dreptul persoanei de a muri când stabileşte ea.

Ce înseamnă "comercializare"?

Interdicţia comercializării suicidului asistat, decisă în 2015, nu a fost în vigoare decât cinci ani. Definiţia juridică a acestui termen a generat în practică multă nesiguranţă. Numeroşi medici, specialişti în medicină paliativă, îngrijitori de bătrâni şi asociaţii pentru suicidul asistat au cerut clarificarea chestiunii, fiindcă s-au simţit incriminaţi.

Acum, legiuitorul trebuie să vină cu îmbunătăţiri. Astfel, în Germania s-a relansat dezbaterea despre suicidul asistat. În sfârşit! Deja recenta dezbatere legată de donarea de organe arată cât de imperativă este abordarea subiectului moarte în această ţară. În Germania mor în fiecare an aproximativ 850.000 de oameni. Iar moartea nu poate fi expediată în secţiile de medicină paliativă, fiindcă o putem întâlni la tot pasul.

Au nevoie oamenii care suferă de maladii letale incurabile de ajutor atunci când mor sau de ajutor pentru a muri sau ambele? Care argumente sunt pro şi contra suicidului asistat, activ sau pasiv? Există dreptul la suicid asistat? Aceste chestiuni au nevoie de răspunsuri din partea întregii societăţi.

Nu pentru "moartea la cerere"

Să ne înţelegem: decizia nu se referă la ajutorul activ pentru suicid, aşa cum se practică, de exemplu, în Belgia, Olanda şi în curând şi în Portugalia. "Moartea la cerere", la care un altul provoacă moartea celui care vrea să moară, este interzisă în Germania, potrivit paragrafului 216 din Codul Penal. Este vorba mai degrabă de găsirea unui echilibru între dreptul fiecăruia de a muri atunci când stabileşte şi datoria statului de a proteja viaţa.

A muri poate fi ceva groaznic. Nimeni nu poate vindeca pe altcineva de frica de moarte, dar îl poate feri de teama de a fi lăsat singur atunci când moare. În ultimii doi ani am pierdut trei membri ai familiei. Ei nu au vrut măsuri medicale pentru prelungirea vieţii, nu au vrut să fie hrăniţi artificial. Dar mai ales nu au mai vrut să suporte dureri.

Cu toate acestea au luptat pentru fiecare secundă a vieţii lor şi nu au dus această luptă doar pentru ei, ci şi pentru apropiaţii lor. Medicina paliativă i-a ajutat să poarte cu demnitate această luptă până la ultima suflare. Pentru acest ajutor sunt profund recunoscătoare.

Asistarea muribunzilor şi abordarea morţii ca subiect arată de asemenea că există cazuri în care suferinţele sunt insuportabile. Chiar şi medicina paliativă ajunge să-şi cunoască limitele. În aceste cazuri este important ca pacienţii, medicii şi rudele să ştie că pot pune capăt acestor suferinţe insuportabile dacă orice tratament nu mai dă rezultate.

Este statul american Oregon un exemplu de urmat?

Şi numai a şti că există această posibilitate poate fi o uşurare din punct de vedere psihologic, chiar şi în cazul în care această cale nu va fi niciodată urmată. Exact asta se poate constata în statul federal american Oregon.

Acolo a ajuta pe cineva să se sinucidă constituie delict penal. Numai medicii au acest drept, cu respectarea unor severe măsuri de precauţie şi cu obligaţia strângerii de probe. La final se poate pune la îndemână o doză letală de anestezic, pe care pacientul şi-o adminstrează singur. În statul Oregon doar o treime din pacienţii aflaţi în stare terminală fac uz de această posibilitate.

Recunosc că nimeni nu e niciodată cu adevărat pregătit să moară, chiar dacă a avut timp ani de zile să se gândească la propriul sfârşit. Dar ajută să priveşti moartea în faţă, fie că e vorba de ultima dorinţă a unui bolnav privind tratamentul care să-i fie administrat, de donarea de organe sau de suicidul asistat. Fiindcă pe patul de moarte încleştările de ordin ideologic şi religios nu ajută. Ce contează e dorinţa şi demnitatea muribundului, tristeţea celor apropiaţi şi dorul de a pleca în pace din această viaţă.