1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comentariu: Finlanda ca test pentru Europa

15 aprilie 2019

Social-democrații finlandezi au câștigat la mustață în fața populiștilor de dreapta la alegerile parlamentare. Totuși, rezultatul face parte dintr-o tendință îngrijorătoare înaintea alegerilor europarlamentare.

https://p.dw.com/p/3Go6l
Populistul finlandez, Jussi Halla-aho
Populist și filosof: Jussi Halla-ahoImagine: Reuters/Lehtikuva/J. Nukar

După o privire superficială, am putea spune că social-democrații, atât de încercați în ultimul timp, trebuie să se bucure că în sfârșit unul dintre partidele lor a câștigat niște alegeri. În Finlanda, social-democrații vor fi, într-adevăr, cel mai puternic partid, dar cu circa 18 procente vor obține numai 40 din cele 200 de mandate, ceea ce înseamnă că sunt departe de a avea o majoritate. Cu toate acestea, vor conduce un guvern de coaliție, iar un social-democrat ar putea deveni premier la Helsinki. 

Dar, la o privire mai atentă, se observă că populiștii de dreapta, ”Finlandezii”, au obținut numai 0,2 puncte procentuale mai puțin decât social-democrații și vor avea 39 de mandate în parlament. Așa că motivele de bucurie nu sunt chiar atât de multe, mai ales pentru partidele liberale de guvernământ, care au fost pedepsite de electorat, în ciuda succeselor economice. ”Finlandezii” și-au revenit după divizare și o nouă radicalizare, în urmă cu doi ani. 

Subiectul migrației - în continuare sensibil

Noul șef al partidului de dreapta, filosoful Jussi Halla-aho, are o condamnare la activ pentru instigare la ură. A reușit să transforme subiectul migrației într-o temă electorală sensibilă. La începutul anului, ”Finlandezii” aveau numai 10 procente. După un caz penal recent, discuția s-a îndreptat către criminalitatea în rândurile solicitanților de azil și ale migranților. Conform unei statistici publicate de poliție, procentul migranțior, raportat la întreaga populație, este de 3 la sută, iar cel al faptelor penale comise de către aceștia de 18 la sută. Voturile populiștilor s-au dublat rapid. 

Jussi Halla-aho a folosit imediat aceeași rețetă pentru a obține voturi, la fel ca multe alte partide populiste. Problemele reale cu solicitanții de azil au fost supradimensionate și generalizate. Și, dintr-o dată, toți imigranții au devenit agresori sexuali, iar populația băștinașă este amenințată de o adevărată ”invazie” a musulmanilor. Cifrele reale nu confirmă acest lucru, dar sloganul ”Finlanda pe primul  loc” dă bine oricum. 

Din 2015, de când și în Finlanda se simte valul migrației, guvernul de la Helsinki a înăsprit legislația cu privire la acordarea azilului, ca în multe alte țări europene, a simplificat procedurile de expulzare și a inițiat programe de integrare. Numărul imigranților din afara UE s-a redus drastic de atunci - ca peste tot în Europa. Și totuși, un populist de dreapta ca Halla-aho a reușit să convingă. Din păcate, și acesta este un fenomen care nu se limitează la Finlanda. 

Nici în campania electorală din Finlanda nu a contat faptul că cei mai mulți imigranți din ultimii ani vin din Rusia și din Ucraina, nicidecum din țările islamice. 

Bernd Riegert, DW Bruxelles
Bernd Riegert, DW Bruxelles

Partidele care fac parte din establishment au șanse slabe în Europa

Alegerile parlamentare din Finlanda, care au avut loc cu șase săptămâni înaintea celor europarlamentare, fac parte din același trend: partidele mai moderate pierd. Opoziția câștigă. Iar populiștii de dreapta câștigă peste medie. 

Se pare că oamenii sunt nemulțumiți de guvernele lor și vor o schimbare, chiar dacă sentimentul lor de nesiguranță nu ține cont întotdeauna de realitate. Și în Germania și Franța, partidele populiste de dreapta vor avea rezultate bune la europarlamentare, iar cele de la guvernare vor pierde. În Italia, partidul populist de dreapta, Lega, se pregătește să obțină un număr mare de voturi. În Polonia, Ungaria și Austria, unde populiștii de dreapta se află deja la guvernare, aceste partide rămân puternice înaintea alegerilor, conform sondajelor. 

Următorul test pentru alegerile europene va avea loc în mai puțin de două săptămâni. Pe 28 aprilie vor fi alegeri în Spania. Acolo conduc social-democrații. Dar rămâne de văzut dacă vor primi destule voturi pentru a forma guvernul. Și în Spania, partidul populist de dreapta, ”Vox”, crește în sondaje. Își face, la fel, campanie electorală în jurul subiectului migrației. Populiștii de stânga, care luptă împotriva politicii europene de austeritate, pierd teren. Probabil că și în Spania social-democrații vor fi cel mai puternic partid - la fel ca în Finlanda. Dar și în Spania, situația fierbe - la fel ca în Finlanda. 

Bernd Riegert Brüssel
Bernd Riegert Bernd Riegert este corespondent DW la Bruxelles și a fost corespondent în SUA.