Gardul lui Orban a schimbat Europa

În urmă cu un an, autoritățile de la Budapesta anunțau finalizarea gardului anti-refugiați de la granița cu Serbia. În timp ce premierul ungar Viktor Orban se străduia să transforme Europa într-o fortăreață, lumea întreagă era uimită de imaginile din Germania. Mii de germani îi primeau la gări cu flori și ursuleți de pluș pe zecile de mii de refugiați. Iar cancelara Merkel a adăugat politicii o dimensiune etică prin cuvintele: "Dacă vom începe acum să fim nevoiți să ne scuzăm pentru că îi ajutăm pe cei nevoiași în situații de urgență, înseamnă că aceasta nu mai este țara mea."

Era vorba în acele zile desigur de refugiați: oameni care fugeau de războaiele din Siria, Afganistan sau Irak, sute de mii de persoane care încercau să scape de sărăcia, foametea și persecuțiile din țările lor. Dar mai era vorba și de următoarea întrebare: în ce Europă vrem să trăim?

O Europă deschisă

Decenii la rând, răspunsul european clasic la toate crizele, o adevărată mantră, a fost: avem nevoie de mai multă Europă! Comunitatea economică europeană s-a extins de la an la an, s-a transformat într-o Uniune, cu o piață comună, o Comisie cu drept de legiferare și un Parlament European tot mai puternic. A fost în lucru chiar o Constituție europeană, care prevedea politici comune în domenii ca politica externă, apărarea și sistemele sociale. Și, foarte important: într-o mare parte din Uniune granițele fuseseră desființate! Libera circulație a persoanelor și a mărfurilor a devenit un principiu de funcționare a UE, unul de care toată lumea se simțea mândră. Se vorbea de o "Europă comună" și de "un spațiu Schengen fără granițe".

Când Merkel a decis, împotriva tuturor reglementărilor în vigoare, să-i lase pe refugiați să intre în Germania, a făcut-o tocmai din această încredere subînțeleasă în Europa comună. Ea a luat în serios valorile care făceau UE o societate deschisă și a admis obligațiile care revin Uniunii față de refugiați, potrivit Convenției de la Geneva și propriilor noastre principii. Și s-a bazat pe solidaritatea europeană.

Renaționalizarea politicii europene

Conceptul opus politicii doamnei Merkel stipulează cât mai puțină Europă, atât de multă cât e necesar. Totul în baza interesului propriu național. Politicile comune europene ar trebui renaționalizate, potrivit adepților acestei strategii. Europa este bună doar atât cât este folositoare din punct de vedere economic.

Orban a precizat încă de atunci pe față ceea ce urmărește: în aceeași zi în care Merkel spune că nu își va cere scuze pentru deciziile sale umanitare, Orban anunța construcția de noi garduri la granițele cu partenerii europeni România și Croația. Conceptul "Schengen" a devenit astfel din principiu de bază doar o modalitate neobligatorie de organizare - una pe care o utilizăm sau nu, în funcție de cum ne convine.

Un an mai târziu a devenit clar că Orban nu este singurul lider din UE cu aceste concepții. Între timp, gardurile s-au înmulțit în toată Europa: Slovenia a ridicat unul la granița cu Croația, Austria vrea să construiască unul la granița cu Italia, Bulgaria a ridicat zidul la frontiera cu Turcia, Macedonia la granița cu Grecia. Simultan, numeroase țări din estul Uniunii au anunțat că nu vor prelua refugiați. Și în niciun caz azilanți musulmani. Solidaritatea europeană e vizibilă în cazul acestor țări doar când e vorba de fondurile structurale!

O "nouă Europa"

Nici din politica de atunci față de refugiați a Angelei Merkel nu a mai rămas mare lucru: aliații ei au părăsit-o, atât în exteriorul, cât și în interiorul Germaniei. Sub presiunile propriilor aliați, dar și ale rivalilor din AfD, Merkel și-a modificat masiv politica privind refugiații. Acordul cu Turcia a vizat blocarea accesului spre Germania pentru cât mai mulți refugiați posibil. Iar modificările legislative ulterioare au dus la îngreunarea acceptării migranților în Republica Federală, în timp ce expulzările au fost facilitate. Merkel nu va recunoaște asta niciodată, dar practic a acceptat impunerea direcției lui Orban în întreaga Europă. Astfel și-a asigurat și ea rămânerea în funcția de cancelar.

Lupta pentru sufletul Europei, începută paradoxal acum un an, cu un gard și cu buchete de flori, a fost între timp decisă: florile s-au ofilit demult. Atunci a început sfârșitul Uniunii Europene așa cum o știam noi înainte. Sigur că UE încă există și exercită în continuare o forță masivă de atracție pentru multe țări și persoane din lumea întreagă. Este însă la baza ei o altă Uniune, una care doar parțial se mai circumscrie descrierii doamnei Merkel din urmă cu un an: "țara mea".