Comentariu: Germania, un lider ezitant

Prin ieşirea britanicilor din comunitate, Merkel pierde un partener cu care, deseori, a tras la aceeaşi căruţă pe piaţa concurenţei şi pe cea internă. Acum, Merkel a rămas singură acasă. În Europa. În calitatea sa de cel mai puternic şi cel mai longeviv premier din clubul celor 27 nu-i mai rămâne nimic de făcut decât să preia rolul de lider.

De exemplu în a le trasa limite britanicilor care-şi fac deja iluzii privind doleanţele lor după ieşirea din Uniune. Premierul demisionar David Cameron a şi formulat una dintre acestea: Marea Britanie vrea acces pe piaţa internă şi după Brexit. Dar fiindcă cetăţenii îşi fac atâtea griji din cauza migraţiei, libertatea de circulaţie a celorlalţi europeni va avea de suferit. Britanicii au devenit foarte furioşi pe forţa de muncă de pe partea continentală, de când subiectul a fost lansat de UKIP şi campania "Leave". Au deschis cutia pandorei, iar acum vor trebui să se descurce singuri.

Uniunea nu-i va ajuta fiindcă răspunsul de la Bruxelles a fost unanim. Franţa şi Polonia au fost chiar foarte tranşante: dacă Marea Britanie vrea acces pe piaţa internă va trebui să respecte, la schimb, cele patru libertăţi fundamentale ale comunităţii. Iar una dintre acestea este libertatea de circulaţie a forţei de muncă.

Şi dacă şi Angela Merkel transmite acelaşi mesaj, pentru britanici e limpede ca lumina zilei că nu vor avea parte de privilegii.

Pentru cancelara Germaniei, viitorul după Brexit este o chestiune de politică simplă, aplicată. Nu avem nevoie de dezbateri, de modificări ale Tratatului, de drame. Şi nu mai avem nevoie nici de referendumuri (chiar dacă n-o spune cu glas tare).

Merkel îşi doreşte ca Uniunea să practice o politică pragmatică, în folosul cetăţenilor, convingătoare: creştere economică, locuri de muncă pentru tineri, investiţii.

Iar lamentările despre prea multe reglementări europene vrea să le substituie cu mai multă flexibilitate. În cazul necesităţii ajutoarelor de stat, la consolidarea industriei de exemplu, se vor face şi excepţii. Pe viitor va fi vorba despre mai multe rezultate concrete şi mai puţine legi noi. O ştim şi noi de multă vreme şi este o politică a majorităţii. Dar, cel mai mult, cancelarei Merkel i-ar plăcea dacă s-ar putea abţine şi le-ar ceda francezilor, italienilor şi altora linia de abordare.

Căci cu nimic n-ai putea pierde mai repede în Europa decât cu acuzaţia că Germania îşi impune voinţa în faţa celorlalţi parteneri. Şi campania pro-Brexit a insinuat acelaşi lucru, iar suspiciunea se menţine. De aceea Merkel trebuie să fie retrasă şi prudentă.

Pe de altă parte, la fiecare problemă majoră sau criză, în Europa se înmulţesc apelurile către un lider. Cine stabileşte direcţia UE? Unde este liderul Europei? Şi oricât de complicat şi neplăcut ar fi acest act de echilibru după retragerea britanicilor, povara pică pe umerii Germaniei. Celelalte ţări mari sunt preocupate de propriile probleme. În concluzie, tot guvernului de la Berlin îi rămâne sarcina de a ţine barca pe linia de plutire. Un rol pe care, până acum, şi l-a asumat şovăielnic.

De-acum încolo nu mai are încotro. Germania trebuie să asigure echilibrul. Să demonstreze forţă în Europa, dar şi să rămână tăcută şi modestă. Cu toată furia pe haosul pe care l-au provocat, britanicii ne vor lipsi şi din acest motiv.