Grecia - a doua şansă

Timp de opt ani, UE a dat dovadă de o solidaritate enormă şi a arătat că împreună pot fi realizate lucruri uimitoare. Sanitizarea finanţelor Greciei, cu toate greşelile comise în acest proces şi cu toate greutăţile uriaşe suferite de poporul elen, este un succes pentru UE şi mai ales pentru ţările din uniunea monetară.

În 2010, când a devenit clar că Atena este în pragul falimentului de stat, din cauza deficitelor enorme, a productivităţii scăzute, a salariilor prea mari şi a consumului privat exagerat, Europa şi FMI au decis să ajute statul elen. Nu au fost obligate să o facă. Tratatele comunitare exclud un aşa-zis "bailout", adică o anulare a datoriilor acumulate de un stat membru. De aceea, soluţia a fost de a împrumuta bani Greciei în condiţii foarte avantajoase, pentru a-şi putea achita obligaţiile financiare, printre care şi plata salariilor şi a pensiilor propriilor cetăţeni.

Desigur că zona Euro nu a luat aceste măsuri din pură solidaritate, ci şi din interes propriu, pentru a evita transmiterea crizei şi la alte ţări membre ale uniunii monetare. Da, au fost evitate astfel şi falimentele unor bănci din Germania, Franţa sau Spania, care ar fi fost trase în prăpastie împreună cu statul grec. Dar statele din zona Euro şi FMI puteau acţiona şi altfel, se puteau teme şi asculta avertismentele celor care susţineau că salvarea Greciei nu va reuşi niciodată.

Duritate extremă, dar fără alternativă

Fără condiţii dure pentru Atena, sanitizarea bugetului elen nu ar fi reuşit. Statul grec a fost obligat să-şi reducă drastic cheltuielile. Populaţia şi-a văzut veniturile diminuate, economia a scăzut. Duritatea acestor măsuri a fost însă de neevitat, consumul şi cheltuielile pe datorie de dinainte nu mai erau posibile. În retrospectivă însă, toată această austeritate putea fi concepută mai uman, cu o componentă socială mai pronunţată.

Condiţiile puse de creditori au fost necesare şi pentru a obliga statul elen să se reformeze în structurile sale administrative şi economice. Măsuri necesare de fapt de zeci de ani, dar care nu au fost posibile anterior. Cei care critică austeritatea extremă impusă Greciei nu au dreptate. Fără măsurile de sanitizare, Atena s-ar fi prăbuşit şi ar fi zburat din zona Euro, fără vreun acces la vreo sursă de finanţare.

Premierul populist de stânga Alexis Tsipras, care acum sărbătoreşte ieşirea ţării de sub supravegherea Troicii internaţionale, a înţeles rapid cum stau lucrurile. Timp de câteva luni a jucat rolul rebelului de stânga, opunându-se creditorilor internaţionali, alături de ministrul de Finanţe Yanis Varoufakis, care uneori lăsa o impresie de clovn. Împreună, cei doi au adus ţara în 2015 în pragul incapacităţii de plată. După ce a privit scurt în abis, Tsipras a decis să adopte politica opusă şi a acceptat măsuri şi mai dure decât înainte. El a majorat taxele, dar a încetinit simultan reformele. Pe ansamblu, a urmat cursul de salvare impus de zona Euro iar acum prezintă totul drept succesul său. De ce acceptă acum grecii poziţia sa rămâne un mister.

Dubii privind viitorul Greciei

În orice caz, escapadele lui Tsipras şi Varoufakis au prelungit cu aproape trei ani menţinerea Greciei în programul de ajutorare şi au încetinit creşterea economiei elene. Astăzi, lucrurile au din nou un traseu ascendent modest. Ceea ce nu se datorează ideilor guvernării de la Atena, ci cursului de salvare elaborat de europeni. Din 21 august, Grecia se poate prezenta din nou singură pe pieţele financiare şi încerca să obţină bani la dobânzi avantajoase. Acest lucru nu va merge bine decât dacă guvernanţii eleni vor continua să respecte ferm disciplina bugetară, pentru a îmbunătăţi competitivitatea economiei elene. Grecia are acum o a doua şansă, una pentru care a plătit un preţ greu. Nu are voie să rateze această şansă.

Solidaritatea europenilor va continua. Şi UE a învăţat din criza elenă. În prezent există un fond de salvare european, dotat cu capital suficient. Procedurile de salvare a unei ţări sunt acum mai bine exersate. Următoarea criză va găsi UE mai bine pregătită. Uniunea va continua să prospere, în ciuda celor care îi tot cântă prohodul, din diverse interese. Dacă populişti din Polonia până în Italia vor ajunge să dea tonul în UE, atunci ţări ca Grecia nu mai au nicio şansă. Cu poziţii de genul "Ţara mea pe primul loc", grecii nu ar vedea niciun ajutor de la politicieni ca Salvini (Italia) sau Strache (Austria).