Noul guvern trebuie "să recâştige încrederea pierdută"!
15 martie 2018Rezultatul este suficient. Angela Merkel este din nou cancelar. Parlamentul german a ales-o pentru a patra oară în fruntea guvernului. Cel puţin 35 de deputaţi din coaliţie i-au refuzat reconfirmarea în funcţie. Astfel, Merkel a primit cu doar nouă voturi mai mult decât majoritatea necesară.
În marile coaliţii, în care - de voie, de nevoie - Uniunea şi social-democraţii fac front comun, un asemenea rezultat slab are tradiţie. Atât în 2005, cât şi-n 2013 au lipsit 8 până la 10 procente din voturi din tabăra de coaliţie. Însă majoritatea pentru cancelar este majoritatea pentru cancelar! Şi a fost mereu întrunită. Dar doar atât.
După cele 6 luni trecute de la alegeri, rezultatul recentului vot reprezintă un semnal. După toată această agitaţie, Marea Coaliţie a declarat cuvântul "nou" ca fiind unul dintre conceptele principale ale contractului de coaliţie. Ar fi fost de aşteptat un alt semnal - al unităţii. Dar nu. Şi acesta este un semnal.
Provocări în număr mare
Germania are, în sfârşit, un cancelar, un guvern federal pe deplin capabil. Şi este bine aşa fiindcă era nevoie de el, pe fondul numeroaselor provocări pe plan politic intern şi extern. Dezbaterea aprinsă pe marginea sărăciei în Germania demonstrează noi sciziuni în societatea germană ce nu mai au de-a face de multă vreme cu chestiunea refugiaţilor. Pe plan internaţional, aşteaptă Europa şi mai ales preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Apoi ar mai fi ameninţarea războiului economic cu SUA, maniera de guvernare a preşedintelui Donald Trump, tensiunile dintre Londra şi Moscova - fiecare temă în parte este o provocare diplomatică.
Alegerea cancelarei este finalul unor frământări politice care au durat 171 de zile. O călătorie mai întâi în teritoriile noii coaliţii Jamaica, apoi din abis politic în neputinţă şi-n cele din urmă la demonstrativul start "vechi-nou".
Cele 171 de zile au demonstrat un singur lucru: că sistemul politic german este pregătit pentru astfel de provocări. Este un semn bun. Dar germanii ar trebui să devină mai ponderaţi în evaluarea proceselor politice din alte ţări care au trebuit să înfrunte obstacole similiare în perioade economice mult mai grele. Pentru Angela Merkel, cel de-al patrulea mandat va fi un nou, poate cel mai mare, test politic al său.
Preşedintele federal - mai mult decât o funcţie simbolică
După realegerea sa, Merkel a trecut de două ori de la Reichstag pe la preşedintele Steinmeier către castelul Bellevue. Este un ritual bine stabilit ca, după alegerea în funcţie, cancelarul sau cancelara se prezintă la preşedintele federal pentru numire, apoi primeşte binecuvântarea în Parlament şi-apoi se duce din nou la preşedinte împreună cu miniştrii desemnaţi. Aşa scrie în Constituţie. Şi totuşi, de data aceasta, a fost mai mult decât obişnuitul ritual.
Fiindcă fără intrervenţia fermă şi necesară a preşedintelui Steinmeier, din luna decembrie, Merkel n-ar fi devenit pentru a patra oară cancelar federal. Primul om în stat li s-a adresat liderilor marilor grupări politice şi le-a amintit de răspunderea pe care o au. Restul se ştie. Zilele în care funcţia de preşedinte părea a fi doar una simbolică au trecut.
Astfel, este de la sine înţeles faptul că, şi în ziua alegerii cancelarului, preşedintele a ţinut un discurs: "Pentru a recâştiga încrederea pierdută, o simplă reeditare a vechiului nu este suficientă. Acest guvern trebuie să se dovedească a fi nou şi cu totul diferit." În ziua învestirii noului cabinet, avertismentul clar şi surprinzător al preşedintelui Steinmeier a devenit marca noii coaliţii de la Berlin.
Autor: Christoph Strack / CS