Iluzii la Bruxelles

Formulările se mai schimbă, obiectivul rămâne același: Și cele mai noi propuneri ale Comisiei Europene privind dezvoltarea zonei euro vizează, în fond, un transfer financiar pe termen lung de la statele europene cu o economie puternică din nordul continentului spre cele mai puțin puternice din sud. Nimeni nu spune așa ceva deschis, pentru a nu-i speria pe germani, olandezi sau finlandezi.

Problema principală a uniunii monetare e decalajul dintre economiile țărilor membre. Când fiecare stat avea încă propria monedă, avea posibilitatea devaluării acesteia pentru a compensa cel puțin parțial poziția mai slabă față de ceilalți competitori. Un astfel de demers nu mai e posibil în condițiile unei politici monetare comune.

Atmosfera e otrăvită 

Politica dobânzilor la nivel zero a Băncii Centrale Europene a fost gândită ca ajutor de consolidare pentru statele îndatorate excesiv. Economiile puternice - ca cea germană - ar fi putut suporta cu ușurință dobânzi mai ridicate, iar cetățenii germani care au bani la bancă nu au mai avut parte de dobânzi reale timp de ani de zile. Directorul Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat în repetate rânduri că această politică a dobânzilor minime a fost concepută doar ca un moment de respiro, ea nu poate să înlocuiască reformele economice necesare în statele îndatorate excesiv. În schimb, aceste state par să vrea să rămână pe termen lung într-o situație care a otrăvit atmosfera de ani de zile, scindând Europa: nordul are impresia că sudul profită pe seama lui, iar sudul crede că nordul îl tratează de sus.    

Ceea ce Comisia Europeană numește, în mod pozitiv, o "finalizare" a uniunii monetare, ar duce la o uniune instituționalizată a transferului între diferitele state. Printre propuneri se numără - pe lângă un ministru comun de finanțe și un buget comun al uniunii monetare - și introducerea obligațiunilor comune pentru statele din zona euro, așa-zisele eurobonduri, cum erau numite, de obicei, în trecut. De la bun început, obligațiunile comune erau un coșmar pentru Berlin. Guvernul german a respins direct propunerea care prevede o răspundere comună în zona euro pentru datorii, cât și pentru găsirea mijloacelor financiare și utilizarea lor. Răspunderea comună e un principiu al Comisiei Europene. Dar "europenizarea" politicii financiare ar dăuna economiilor stabile din nordul continentului, motiv pentru care o astfel de propunere nu are nicio șansă în formula actuală.   

Cum i-a venit Comisiei Europene ideea că ar fi timpul pentru un mare pas înainte în integrarea europeană? Din punct de vedere rațional, se poate ajunge la o astfel de concluzie. Dar nu se întrevede nicăieri o atmosferă favorabilă pentru un pas de acest fel: nici în Germania, nici în Franța - în ciuda victoriei electorale a pro-europeanului Macron - și cu atât mai puțin în statele din estul UE. Iar britanicii oricum vor să părăsească Uniunea de tot.

O bunăstare bazată pe muncă

Comisia Europeană pare să-și facă iluzii și în legătură cu un alt obiectiv: acela ca toate statele UE să adopte moneda euro până în 2025. Danezii și suedezii nici nu se gândesc să renunțe la monedele lor naționale. Și cehii s-au distanțat, între timp, de acest proiect.

"În prezent, problema zonei euro e că nu asigură convergența între statele membre", a deplâns Comisarul european pentru Afaceri Economice și Financiare, Pierre Moscovici. O adaptare a puterii economice în direcția statelor mai slabe nu poate fi însă un criteriu: Printre altele, UE nu poate să-și permită să fie mediocră în competiția cu țări ca India și China. 

În concluzie, nu există altă cale de soluționare a problemelor uniunii monetare decât o întoarcere la vechile criterii de stabilitate. Moneda euro e și "o promisiune a bunăstării", a spus comisarul european Valdis Dombrovskis, responsabil pentru moneda comună, la Bruxelles. Poate că are dreptate. Dar bunăstarea nu pică din cer, ci vine prin muncă. 

Autor: Christoph Hasselbach (das)