Jihadismul ar putea dăinui

De facto, proiectul așa-numitului Stat Islamic vizând crearea unui stat nou a eşuat. În ultimele luni, teroriştii acestei organizaţii au suferit o serie de înfrângeri nimicitoare în faţa armatei irakiene şi a "unităţilor de mobilizare populară" şiite, o alianţă compusă din forţe paramilitare coordonate de Iran.

Un rol esenţial în aceste reuşite l-au avut masivele raiduri aeriene ale coaliţiei conduse de Statele Unite, care, în pofida faptului că nu au putut exclude în totalitate "pagubele colaterale" în rândul populaţiei civile, au aplicat lovitura fatală aşa-numitului califat. Prin recucerirea oraşelor Mosul din Irak şi Rakka din Siria,  auto-intitulatul califat a fost, din punct de vedere teritorial, biruit.

Însă pierderea controlului asupra propriului teritoriu nu înseamnă şi sfârşitul organizaţiei teroriste Statul Islamic (ISIS), nici în Irak, nici în alte părţi ale lumii. O bună parte dintre jihadişti s-au ascuns deja şi s-ar putea pregăti de un război de gherilă împotriva puterii centrale a ţării dintre cele două fluvii.

Între timp, nu puţini jihadişti s-au întors în Europa, printre ei aflându-se şi "bombe cu ceas", persoane gata în orice clipă să continue aşa-numitul război sfânt împotriva oraşelor occidentale.  

Califatul Statului Islamic, simptomul crizei

Pseudo-califatul Statului Islamic nu are legitimitate nici din perspectivă teologică, nici din punct de vedere istoric. Liderii lui, adunaţi în jurul autoproclamatului (probabil ucis) calif Abu Bakr al-Baghdadi sunt mai degrabă adepţii unui clivaj civilizațional infantil, ai promisiunilor primitive de mântuire și ai unei domnii demonice, de o cruzime fără precedent, care ar urma să fie ridicată de o nouă generație de jihadiști sălbatici.

Cu toate că ideile Statului Islamic dăinuie, pericolul real al renaşterii lui nu rezidă în atractivitatea ideologiei neosalafiste, ci mai degrabă în existenţa aceloraşi probleme politice şi sociale care i-au determinat apariţia. Se ştie că avântul ISIS are la bază sucombarea Irakului şi a Siriei. Fără marginalizarea şi prigonirea sistematică a suniţilor cu ajutorul politicii sectare a fostului premier irakian Nuri al-Maliki şi a intervenţiei aproape incontrolabile a miliţiilor şiite, predicatorii Statului Islamic nu ar fi beneficiat de susţinere în rândul populaţiei sunite.

Furia suniţilor, născută din disperarea cauzată de politica opresivă din Irak şi de bombele lui Assad în Siria, i-a determinat pe aceştia să se alăture literalmente în armata acestei secte jihadiste. Politica anti-sunită din Irak şi Siria se află la originea apariţiei Statului Islamic. Pentru a combate jihadismul de la rădăcină ar fi nevoie ca forţele regionale şi internaţionale, să ofere o perspectivă reală de viitor milioanelor de suniţi deveniţi apatrizi, capitivi acum între Irak şi Siria. De asemenea, suniţii irakieni trebuie să beneficieze de o veritabilă reprezentare în sistemul politic al ţării lor aflate în derivă.

Pentru ca acest plan să reuşească este nevoie de limitarea simţitoare a influenţei iraniene în Irak. În paralel, guvernul central irakian trebuie consolidat pentru a se evita fragmentarea suplimentară a ţării după model libanez.

Fără o modificare profundă de configuraţie în actualul conflict din Orientul Apropiat, Statul Islamic nu poate fi învins în totalitate - nici măcar prin acţiuni de informare gândite cu bună credinţă, nici prin programe de prevenire. Ca să nu mai vorbim despre lipsa unor contra-mituri convingătoare.  

Autor: Loay Mudhoon