Dreptul de a nu publica

Impulsul a fost clar şi împărtăşit de toată lumea. După crimele comise la redacţia din Paris a săptămânalului Charlie Hebdo, organizaţiile de media şi jurnaliştii din întreaga lume s-au aliat cu colegii lor în acţiuni de sprijinire a libertăţii cuvântului şi a libertăţii presei.

Multe organizaţii, precum DW, au reacţionat faţă de carnagiul de săptămâna trecută, prin postarea unor fotografii cu personalul prezentând postere cu "Je suis Charlie", devenite rapid simbol global al solidarităţii cu victimele. Imediat, manifestările jurnalistice de solidaritate şi sprijin faţă de libertatea presei au devenit ele însele subiect de dezbatere în contextul generat de situaţia de la Charlie Hebdo.

Multe publicaţii au decis să preia caricaturile din săptămânalul francez, în vreme ce altele s-au abţinut. Şi din nou, decizia de a publica sau nu a devenit temă de dezbatere publică. Dezbatere care se dovedeşte a fi nu doar legitimă, ci şi folositoare.

Critici masive

Este de asemenea corect să pui sub semnul întrebării sau să critici direct decizia unor trusturi media de top nord-americane, precum New York Times, the Wall Street Journal şi Associated Press de a nu prezenta nici una din caricaturile cu Mahomed, imediat după atac, de vreme ce mulţi musulmani le consideră ofensatoare. Nici CNN şi nici Fox News nu au transmis imagini cu controversatele caricaturi.

Cu toate acestea, calificarea automată a acestora drept "ipocriţi" şi acuzarea lor de "auto-cenzură" şi transformare în jihadişti poate fi de înţeles la nivel emoţional, dar este de fapt o insultă, total contra-productivă.

Menirea organizaţiilor media şi a jurnaliştilor este de a obţine, cântări şi prezenta informaţiile pe care le consideră importante şi relevante pentru publicul lor, în cel mai potrivit şi accesibil mod. Valoarea ştirii este un criteriu des vehiculat, întocmai ca şi interesul public, un criteriu mai rar citat însă.

Întrebări jurnalistice

Să analizăm aşadar caricaturile din Charlie Hebdo în acest context. Pentru a relata despre atacul de la redacţia săptămânalului francez şi a înţelege contextul, este necesară publicarea uneia sau mai multor caricaturi ale lui Mahomed? Altfel spus, au aceste desene, care îi ofensează pe musulmani, o valoare instrinsecă de ştire?

Probabil mulţi jurnalişti vor spune că au această valoare de ştire şi că ele sunt cauza crimelor de la sediul Charlie Hebdo.

Celălat aspect este referitor la deservirea interesului public prin prezentarea unor imagini considerate ofensatoare sau drept blasfemie de o parte a societăţii. Răspunsul la această întrebare este şi mai puţin clar.

O clarificare se impune: libertatea presei le dă jurnaliştilor dreptul de a publica informaţii, chiar dacă acestea ofensează anumite părţi ale societăţii. Ceea ce nu înseamnă însă că ziariştii ar trebui să abuzeze de acest drept, doar pentru că pot. Ar fi de preferat să analizeze în ce măsură pot împacheta altfel informaţia pentru a nu mai ofensa fără sens.

În concluzie, decizia de a publica toate caricaturile sau doar o selecţie rămâne la latitudinea ziariştilor. Buzfeed, ca şi multe alte site-uri de internet nord-americane, au prezentat o largă selecţie a caricaturilor. The Wall Street Journal şi Washington Post, care nu au publicat desenele imediat după atac, au decis să prezinte coperta celui mai nou număr din Charlie Hebdo, cu un Mahomed plângând. În vreme ce New York Times a refuzat din nou să prezinte caricaturi cu Mahomed.

Toate pot fi justificate. Avem doar de-a face cu libertatea presei. Libertatea care include şi decizia de a nu publica.