Macedonia de Nord îşi consolidează cursul pro-occidental
6 mai 2019Macedonia de Nord a evitat noi tensiuni politice și și-a confirmat duminică traseul pro-occidental. Alegerea lui Stevo Pendarovski, un profesor de științe politice care a coordonat eforturile țării de aderare la NATO, ca al cincilea președinte al acestei mici republici din Balcani ajută coaliția de guvernare de la Skopje, condusă de social-democrați.
Turul doi de scrutin al prezidențialelor a fost o confruntare între forțele pro-europene și cele naționaliste, într-o țară adânc divizată de acordul cu Grecia vecină privind schimbarea numelui țării, acord care deschide acum Macedoniei de Nord ușa către aderarea la NATO și UE. În campania electorală, Pendarovski și rivala sa Gordana Siljanovska-Davkova au adoptat poziții opuse privind acordul cu Grecia.
După victoria electorală, atât Pendarovski, cât și premierul Zoran Zaev au promis că se vor concentra pe lunga listă cu probleme care împovărează de decenii acest stat: economia stagnantă, șomajul uriaș, corupția sistemică și nepotismul, administrația publică nefuncțională.
Funcția de președinte este mai degrabă una ceremonială în Macedonia de Nord, dar Pendarovski joacă rolul de corector al politicilor guvernamentale – aspect la care predecesorul său Gjorge Ivanov a eșuat.
Ivanov, un președinte foarte slab
În ultimii 10 ani, Ivanov s-a comportat ca un pion al fostei coaliții naționaliste VMRO-DPMNE, transformând funcția prezidențială într-un oficiu de stimulare a sentimentelor naționaliste și anti-occidentale și chinuindu-și țara prin incapacitatea și lașitatea de care a dat dovadă.
În 2016, el a semnat un act de amnistie privindu-i pe toți politicienii puși sub acuzare pentru corupție, într-o încercare de a-și proteja mentorul politic, pe fostul premier naționalist Nikola Gruevski. Acesta a fugit din țară și s-a autoexilat la Budapesta, unde beneficiază de protecția premierului ungar Viktor Orban. Ivanov a retras legea amnistiei câteva luni mai târziu la presiunile masive ale Vestului, dar răul fusese făcut.
În 2017, el a refuzat să acorde majorității parlamentare mandatul de formare a guvernului, prelungind cu luni întregi criza politică din țară, care a culminat cu luarea cu asalt a Parlamentului de către naționaliști pe 27 aprilie.
Ivanov a fost izolat complet de UE și de reprezentanții țărilor occidentale, după ce a respins acordul Prespa cu Greica. El și-a petrecut ultimele luni în funcție sabotând pe față activitatea guvernului și parlamentului, refuzând să semneze legi importante sub numele nou de Macedonia de Nord.
Pendarovski are acum șansa să refacă demnitatea și credibilitatea funcției prezidențiale. Nu ar trebui să fie prea greu, având în vedere prestația predecesorului său și așteptările scăzute: nimeni nu se așteaptă la nimic spectaculos de la noul președinte. Macedonia de Nord are nevoie doar de un președinte decent, "normal”. Să sperăm că l-a găsit.