Manevra disperată a lui Rohani

Prin decizia de a nu-și mai vinde uraniul slab îmbogățit în străinătate la preț scăzut, ci de a-l păstra în țară, precum și prin anunțarea unor pași suplimentari, cum ar fi îmbogățirea uraniului, Iranul pune în pericol acordul atomic pe care, cu excepția Statelor Unite, continuă să îl susțină toate părțile semnatare.

Această mișcare marchează finalul erei moderației, diplomației și speranței pe care Iranul spera s-o introducă în 2013, odată cu alegerea președintelui Hassan Rohani și care a culminat cu semnarea acordului nuclear.

De la bun început, Rohani s-a confruntat cu opoziția puternică a radicalilor de la Teheran, cu precădere a liderului religios Ali Khamenei și a Gărzilor Revoluționare, care nu erau interesați de succesul acordului și care au creat probleme de natură politică președintelui, atât în plan intern, cât și extern.

Presiunea americană

Rohani pare să fi renunțat la speranța că va putea salva acordul internațional nuclear transformându-l într-un rezultat pozitiv al președinției sale. 

Această abordare a fost hrănită fără îndoială de hotărârea Washingtonului, care cu un an în urmă a reziliat tratatul și a decis să nu reînnoiască excepțiile la sancțiunile americane aplicate cumpărătorilor de petrol ale Iranului și nici pe cele vizând exporturile de uraniu îmbogățit și apă grea. 

La exact un an după anunțul lui Donald Trump, Rohani a declarat că Iranul se pregătește să înceteze punerea în aplicare a anumitor părți ale acordului.

Sfârșitul acestor excepții nu i-a lăsat conducerii iraniene decât două opțiuni: fie renunțarea totală la îmbogățirea uraniului, fie continuarea ei, însă încălcând prevederile acordului atomic privitoare la cantitatea de maximum 300 kg de uraniu permisă Iranului.   

În pofida acestei situații dificile, abandonarea înțelegerii de către Iran amenință să lase Republica Islamică fără sprijinul Franței, Marii Britanii și Germaniei. Până în prezent, aceste țări, respectiv UE au insistat asupra valabilității acordului și au încercat să atenueze impactul sancțiunilor impuse de SUA.

Acum s-ar putea întâmpla ca aliații europeni ai lui Rohani să se apropie de linia dură a Washingtonului.

Amenințarea revenirii vremurilor sumbre

Să amintim că, în pofida abordării rigide a lui Donald Trump și a respingerii acordului de către liderul american, Washingtonul a semnalat de mai multe ori disponibilitate de dialog cu Teheranul, fapt ignorat de conducerea iraniană. 

Există acum perspectiva sumbră a revenirii Iranului la logica politicii de confruntare a erei președintelui ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad.

Aceasta, la rândul ei, va întări opinia taberei dure americane, potrivit căreia la Teheran nu există parteneri de discuție moderați.  

Cu termenul său limită de 60 de zile, Rohani dorește să-i forțeze pe ceilalți parteneri ai acordului nuclear să prezinte propuneri pentru un nou acord care să protejeze Iranul de sancțiunile aplicate de SUA. 

O atitudine care pare mai degrabă o manevră disperată, după încercarea nereușită a Iranului de a se elibera de povara sancțiunilor timp de șase ani.

Disperată și din cauza influenței limitate a lui Rohani asupra politicii Iranului față de vecinii săi din Orientul Mijlociu, care este dominată de tabăra dură de la Teheran.