Nu mai trăim în Europa bunicilor

Pe măsură ce îmbătrâneşte, bunicul meu trăieşte tot mai mult în propriile amintiri. Stând pe canapea, el reînvie o Europă care nu mai există, dar care îl defineşte până astăzi.    

Bunicul s-a născut în urmă cu 92 de ani într-un sat castilian şi a văzut multe: un război civil sângeros, 36 de ani de dictatură, o perioadă de tranziţie spre democraţie care n-a fost uşoară, iar apoi integrarea europeană a Spaniei.

Când ascult ce spune despre alţi europeni, mă gândesc cât de departe a ajuns Europa între timp. Pentru bunicul meu, italienii sunt "oameni răi" pe care Mussolini i-a trimis în Spania să lupte alături de Franco, Germania e o "naţie de războinici" cu "ingineri deştepţi", care au sprijinit dictatura spaniolă cu tehnica lor militară.   

Pentru mine, ca tânără de origine americano-spaniolă, care trăieşte în Germania cu un partener de viaţă francez, prejudecăţile bunicului sunt bulversante. Dar e vorba de Europa aşa cum a cunoscut-o el din proprie experienţă - şi sunt foarte fericită că Europa actuală nu mai e cea care l-a marcat pe vremuri. 

Înainte de aceste alegeri europarlamentare care pot avea un rol crucial, mă întreb ce ar trebui să facă Europa pentru a deveni, într-o bună zi, locul potrivit pentru viitorii mei nepoţi, care se vor simţi acasă în mai multe ţări ale continentului.

Aş vrea ca vocea lor ca europeni să se facă auzită printr-o reprezentare democratică la nivel european. Pentru a trece peste problemele actuale ale Europei, e nevoie de cetăţeni implicaţi politic dincolo de frontierele naţionale.

În prezent, cetăţenii statelor UE nu au, de fapt, o voce politică în calitate de europeni, ci doar ca cetăţeni ai unei ţări. Potrivit unui sondaj recent, doar jumătate dintre persoanele chestionate în cele 28 de state membre consideră că vocea lor contează în UE.   

Cu toate că Parlamentul European e singura instituţie europeană ai cărei membri sunt aleşi prin vot direct, aceştia sunt selectaţi printr-un sistem divizat în funcţie de statul respectiv.

Statele europene au legislaţii diferite privind scrutinul europarlamentar. Opt ţări din UE au un anumit prag de care trebuie să treacă un partid pentru a intra în Parlamentul European, celelalte nu. Cetăţenii cehi nu pot vota dacă locuiesc în alt stat european. În Belgia, e obligatoriu să votezi.

Acestea sunt doar câteva exemple de inechităţi structurale, care îi clasifică pe votanţii europeni în categorii diferite deja din momentul în care sunt în faţa buletinului de vot.

UE trebuie să introducă liste pan-europene pentru toate statele membre, astfel încât partidele şi candidaţii trebuie să-i convingă pe oameni ca europeni, nu doar ca danezi sau suedezi. Fiecare vot ar trebui să aibă aceeaşi greutate (sistemul actual favorizează ţările mai mici). Procedurile de vot ar trebui să fie aceleaşi în fiecare stat european, garantând egalitatea în exprimarea opiniei. În plus, preşedintele Comisiei Europene ar trebui să fie ales prin vot direct de cetăţeni.   

Prin faptul că nu au abordat aceste probleme, guvernele naţionale s-au mulţumit cu nişte cuvinte frumoase despre UE, în loc să ia măsuri pentru a-i ajuta pe cetăţeni să se simtă într-adevăr reprezentaţi la nivel european. E în interesul politicienilor să se angajeze în această direcţie, dacă vor ca democraţia să supravieţuiască în Europa.

Cu cât amână reformele necesare, cu atât mai mult va avea de suferit încrederea în democraţia din Uniunea Europeană - şi, în consecinţă, în democraţie ca atare. Europa nu poate să-şi permită aşa ceva tocmai acum, când populismul e în plină ascensiune.

Reformele nu vor înăbuşi populismul, dar vor duce la mai multă identificare la nivelul UE. Datorită graniţelor deschise şi a libertăţii de mişcare, Europa a reuşit, în mare măsură, să treacă de era prejudecăţilor naţionale. O reformă electorală la nivel european ar putea schimba şi mai multe: i-ar determina pe aproximativ 500 de milioane de oameni să se simtă mai "europeni" şi să acţioneze pe măsură.

La bătrâneţe, când voi sta pe canapea şi le voi povesti nepoţilor cum era ameninţat proiectul european de naţionalişti, îmi doresc ca ei să ajungă la concluzia: "Ce bine că nu mai trăim în Europa bunicii!"