O bună ofertă

Celelalte guverne au făcut Londrei concesii notabile. Au acceptat trei condiţii greu de digerat. Dar a fost o decizie corectă. Economia britanică are nevoie de UE. Iar UE are nevoie şi de britanici. Ei conferă Europei o pondere economică, financiară, diplomatică şi militară de care UE ar duce altfel lipsă. Şi tocmai germanii ar fi fără ei cam izolaţi în faţa ţărilor rezistente la reforme, interesate cu precădere de absorbţia sustenabilă a fondurilor europene.

Condiţia cea mai disputată a fost limitarea ajutoarelor sociale pentru străinii stabiliţi în Marea Britanie proveniţi din ţările UE. Problema afectează cu precădere unele state din Europa Centrală şi de Est, de unde mulţi oameni s-au îndreptat spre Regatul Unit în căutarea unui loc de muncă. În treacăt fie spus, Londra exagerează când vorbeşte de o abuzare a sistemelor britanice de protecţie socială, fiindcă statul britanic înregistrează un profit care depăşeşte pagubele rezultate de pe urma prezenţei acestor străini în ţară.

Totuşi s-a demonstrat cu ocazia reuniunii la vârf că şi alte state sunt interesate de schimbări. Şefa executivului german, Angela Merkel, a sprijint de exemplu clar solicitarea de a armoniza alocaţiile pentru copiii rămaşi acasă, acordate străinilor din ţările UE, cu standardul de viaţa din ţara lor de origine. Premierul danez Rasmussen a declarat într-un târziu că aceasta a fost de fapt ideea sa. Gingaş, el a numit-o "floare din grădina mea". Dar este ceva tipic pentru starea de spririt din UE şi nedrept pe deasupra. Premierul britanic Cameron încasează critici pentru această revendicare iar alţii profită şi ei, dar pe tăcute.

Cameron trebuie acum să-şi vândă marfa

În Marea Britanie nu problemele concrete de acest fel constituie principalul obstacol, ci sentimentul larg răspândit al aflării sub dominaţie străină. Chiar dacă se răspunde că nicio ţară membră nu mai este astăzi suverană ci, dimpotrivă, integrarea europeană asigură o mai mare capacitate de impunere în faţa lumii decât izolarea, lui Cameron nu-i rămâne altceva de făcut decât să combată această percepţie. Va avea nevoie de tot talentul său pentru a putea "vinde" conaţionalilor săi înţelegerea la care a ajuns cu partenerii europeni. De acum şi până la referendum, el se va confrunta cu atacurile în forţă ale adversarilor UE din propriul cabinet şi din mass-media.

Orice înţelegere, fie ea cât de generoasă, nu este de niciun folos dacă nu se ţine seamă de voinţa poporului. Socoteala de acasă nu se potriveşte niciodată cu cea din târg. Şi ar fi cumplit ca, la final, britanicii să voteze pentru ieşirea din UE, în ciuda concesiilor uriaşe obţinute din partea partenerilor europeni.

Într-un astfel de scenariu, degringolada ar fi de neoprit. Şi alte naţiuni eurosceptice ar vrea să urmeze probabil exemplul Marii Britanii sau ar ameninţa cu ieşirea pentru a obţine şi ele favoruri speciale. În cele din urmă, "Uniunea" Europeană ar deveni o formă fără fond.

Factorul criza refugiaţilor

Este dureros că negocierile cu Marea Britanie s-au desfăşurat pe fundalul crizei refugiaţilor. Britanicii, ca şi restul europenilor, văd cât de neajutorate sunt acţiunile UE de a rezolva această criză. Mulţi sunt de părere că numai deciziile curajoase luate la nivel naţional ajută cu ceva. Şi mai ales britanicilor li se pare problematică politica porţilor deschise pentru refugiaţi, promovată de Angela Merkel. Dacă Germania va transforma peste câţiva ani milioane de refugiaţi şi imigranţi în cetăţeni germani şi implicit cetăţeni ai UE, aceştia vor dobândi dreptul să se stabilească oriunde în ţările UE, inclusiv în Marea Britanie. Din perspectivă britanică, aceasta ar fi o imigraţie nedorită, forţată prin uşa din dos. Politicienii de la Londra au avertizat în repetate rânduri că adversarii UE au devenit majoritari în cele mai recente sondaje tocmai din cauza acestei temeri.

Un referedum desfăşurat în această vară sub impresia sosirii necontrolate în UE a altor mii de refugiaţi pe zi ar putea avea un rezultat negativ tocmai din această cauză. De aceea s-ar impune amânarea lui pentru o dată ceva mai târzie, când Europa va reuşi - sperăm! - să stăpânească mai bine situaţia.