Comentariu: O victorie a diplomaţiei

A devenit lumea mai sigură după negocierile atomice cu Iranul? Aşa cum apare acum, la această întrebare se poate răspunde printr-un da hotărât. Chiar dacă multe dintre detalii nu sunt cunoscute şi nu au fost verificate. Şi chiar dacă până la semnarea acordului definitiv mai e nevoie de reglementarea unor detalii tehnice importante, declaraţia celor şase puteri şi a Iranului stabileşte condiţiile-cadru pentru o înţelegere definitivă până la finele lunii iunie.

Aparent, ţelul principal a fost atins. Iranul trebuie să renunţe la capacităţile necesare construcţiei unei bombe atomice. Astfel, SUA şi aliaţii lor au reuşit cel puţin să întârzie eforturile Iranului de a deveni putere nucleară. De asemenea s-a reuşit, cel puţin aparent, acceptarea, din partea Teheranului, a unor inspecţii internaţionale, care să ateste că iranienii îşi onorează promisiunile făcute. Dacă se va dovedi respectarea angajamentelor asumate, SUA şi celelalte puteri vor renunţa treptat la sancţiunile impuse statului teocratic.

Faptul că acest mecanism va merge mână în mână cu o nouă rezoluţie a ONU sporeşte prestigiul Iranului în lume. Dar şi mai important este ca sancţiunile să fie treptat desfiinţate, în aşa fel încât iranienii să poată profita direct de această măsură. Relatările privind bucuria cu care a fost primită pe străzile Teheranului vestea încetării sancţiunilor demonstrează cât de mari sunt aşteptările tinerei generaţii.

Victoria personală a lui Obama

Preşedintele SUA, Barack Obama, a fost motorul acestui efort diplomatic fără precedent. El nu s-a lăsat impresionat nici de scenariile de coşmar avansate de premierul israelian Benjamin Netanyahu şi nici de ameninţările sumbre ale republicanilor din opoziţie. Pentru Obama, loviturile militare împotriva regimului de la Teheran nu au constituit niciodată o alternativă. Dimpotrivă, şeful Casei Albe a făcut totul pentru rezolvarea paşnică a conflictului vechi de 12 ani, izbucnit de teama unei posibile bombe atomice iraniene. Declaraţia comună semnată joi, 02.04, reprezintă un pas important în direcţia aceasta. Declaraţia nu este numai o victorie a diplomaţiei, ci şi una personală a şefului administraţiei de la Washington. Germania l-a sprijinit din răsputeri pe preşedintele american prin eforturile miniştrilor săi de Externe, Guido Westerwelle şi Frank-Walter Steinmeier, folosind la maximum relaţiile bune pe care, prin tradiţie, le întreţine cu regimul de la Teheran.

Pe lângă înţelegerea atomică, este posibil ca negocierile-maraton să fi produs şi apariţia unei fărâme de încredere între inamicii de odinioară SUA şi Iran. Fără această încredere nici nu s-ar fi putut ajunge la rezultatul la care s-a ajuns. Poate că e prea devreme pentru a putea vorbi de o apropiere între cele două ţări dar, tacit, în Iran s-au trezit aşteptări care depăşesc chestiunea strictă a programului atomic.

Iranul este de multă vreme un factor de instabilitate în regiune şi este angajat în lupte sângeroase cu duşmanul de moarte care este Arabia Saudită. Câmpurile de bătaie actuale sunt Siria, Irak şi Yemen. Organizaţiile Hezbollah şi Hamas, care ameninţă cu rachete şi atacuri teroriste Israelul, puteau miza până acum pe ajutorul Iranului. Preşedintele Obama şi neobositul său ministru de Externe, John Kerry, vor încerca să folosească încheierea cu succes a unui acord atomic pentru a schimba dinamica întregii regiuni. Estimarea lui Steinmeier, accea că voinţa de compromis a Iranului reflectă o schimbare a politicii iraniene, întăreşte această impresie.

Dar toate acestea sunt deocamdată supoziţii. Faptele încă lipsesc. De aceea, preşedintele Obama mai trebuie acum să convingă o serie de factori importanţi, care nu au stat la masa tratativelor. Este vorba de Congresul de la Washington, dominat de republicanii care cer extinderea sancţiunilor, şi care susţin că ei şi nu preşedintele au ultimul cuvânt de spus în chestiunea acordului nuclear. Obama va avea de asemenea dificultăţi să explice Arabiei Saudite şi altor state de la Golful Persic, că posibila apropiere de Iran nu va avea loc în dauna lor. În ce-l priveşte pe premierul israelian Netanyahu, care vorbeşte în continuare despre o eroare istorică, Obama a pierdut probabil orice speranţă.

Dacă se va reuşi în iunie semnarea acordului definitiv, atunci se va putea spune că Obama a eliminat cu mijloace diplomatice una din cele mai mari ameninţări la adresa securităţii mondiale. Astfel, el nu numai că va închide gura tuturor adversarilor săi, dar va şi pune temelia moştenirii sale de politică externă.