Comentariu: Obama risipeşte îndoielile privind strategia contra ISIS

Când preşedinţii americani anunţă noi războaie sau conflicte militare, devin patetici. Explică de ce e nevoie de luptă, cum o vor câştiga şi de ce America trebuie să conducă. Acestui model i-a urmat şi Obama în cuvântarea sa de la Casa Albă. Preşedintele a descris crimele Statului Islamic. A schiţat planul său de a-i învinge pe islamişti cu ajutorul irakienilor, al kurzilor, al Armatei Siriene Libere şi al mai multor aliaţi. A devenit emoţional, explicând de ce doar America poate conduce o coaliţie anti-ISIS.

Un discurs clar şi bun

Obama a evidenţiat deosebirea dintre această operaţiune contra Statului Islamic şi războaiele purtate în Afganistan şi Irak. Nu se vor disloca trupe terestre americane. Dar, el a comparat proxima "nimicire" a ISIS cu intervenţiile americane în Yemen şi Somalia. Or, în Somalia domneşte în continuare haosul. În Yemen diversele miliţii şi grupări armate se combat reciproc, iar formaţiuni ale al Quaidei se aciuează şi ele în această ţară lipsită de un guvern funcţional. Dacă o victorie asupra ISIS va echivala cu o a doua Somalie sau un al doilea Yemen, se va produce un dezastru.

S-ar putea să se termine cu totul altfel.

Obama a menţionat, ce-i drept, riscurile implicate de lupta contra Statului Islamic. Dar a făcut-o doar în treacăt. În fapt, alianţa grăbit încropită împotriva teroriştilor nu e câtuşi de puţin stabilă. Irakul are, e-adevărat, un guvern nou, cum a reliefat preşedintele american. Dar contradicţiile dintre şiiţi şi suniţi nu s-au prea atenuat. Guvernul irakian nu dispune încă de un ministru al apărării. Kurzii cooperează ce-i drept cu Bagdadul. Dar până la urmă vor independenţa şi statul lor propriu. Obama a cosmetizat şi imaginea instrucţiei oferite Armatei Siriene Libere în Arabia Saudită. Cine ştie în ce măsură combatanţii ei vor rezista realmente pe câmpul de luptă împotriva trupelor fanatizate ale ISIS, care se compun în mare parte din militari irakieni de profesie. Obama n-ar fi primul preşedinte american care începe cu mult optimism un război înainte de a se dumiri că lucrurile au luat cu totul altă întorsătură decât sperase.

Obiectiv atins

Preşedintele ar fi vrut să risipească orice urme de îndoieli în legătură cu voinţa şi capacitatea sa de a conduce. Îndoieli legate de existenţa strategiei sale în lupta contra Statului Islamic. Îndoieli privind existenţa sau inexistenţa credinţei sale în rolul special asumat de America în lume. Îndoieli în raport cu aptitudinea sa de a fi un comandant suprem puternic, capabil să adopte şi decizii incomode. Toate acestea i-au reuşit.

Dar cuvintele sale s-ar bucura de mai multă pondere dacă în următoarele zile va obţine sprijinul Congresului, iar forul legislativ îi va aproba fondurile destinate viitoarei confruntări cu islamiştii. În acest caz n-ar mai fi vorba doar de speranţele unui preşedinte american, ci de perspectiva unei veritabile strategii a SUA, susţinute de întreaga elită de peste ocean.