Politică externă europeană fără Trump

Demult nu a mai fost interesul în jurul Conferinţei de Securitate de la München atât de mare ca în acest an. Înainte de discursul vicepreşedintelui american Mike Pence, lumea spera într-o clarificare a liniilor de politică externă pe care le va urma administraţia Trump. Se pare că aşteptările au fost prea ridicate. Pentru adepţii clasici ai relaţiilor transatlantice care se reunesc anual în capitala Bavariei au existat veşti liniştitoare privind rolul NATO. Vicepreşedintele american a arătat că SUA îşi vor respecta obligaţiile privind Alianţa.

Alte evoluţii substanţiale nu s-au înregistrat însă. Se ştia deja dinaintea conferinţei că SUA plănuiesc majorarea serioasă a bugetului militar, ceea ce aşteaptă şi de la partenerii din NATO; că Washingtonul respinge actualul acord nuclear cu Iranul; că SUA aşteaptă ca Rusia să respecte Acordul de la Minsk de stingere a conflictului ucrainean. Nici secretarul american al Apărării James Mattis sau cel de Stat Rex Tillerson nu au spus mai mult în apariţiile lor în Germania din ultimele zile. Oficial s-a spus că ei ar dori mai întâi să asculte ceea ce au europenii de spus. Neoficial a fost clar: ei ştiu care este poziţia lor, dar nu pot spune cu siguranţă care va fi până la urmă poziţia preşedintelui Trump. Cu alte cuvinte: nu se ştie cine decide de fapt la Washington.

După conferinţa de la München a venit vremea deciziilor. Nu doar din partea preşedintelui american. Şi europenii trebuie să se decidă cum văd politica mondială şi cum doresc să acţioneze. Dacă văd, ca americanii, sporirea securităţii în primul rând ca efect al întăririi militare sau vor continua drumul clasic european: cooperare, în loc de izolare, consolidarea structurilor multilaterale, îmbunătăţirea instituţiilor, în loc de a le declara "învechite", prevenirea conflictelor, în locul soluţionării lor pe cale armată.

Acestea toate sunt sarcini dificile pentru UE, chiar dacă blocul comunitar nu pare pe moment prea unit în faţa acestor provocări. Dar este vorba de sarcini pe care le poate rezolva. Investiţia în acestea s-ar putea însă dovedi rentabilă: crearea de spaţiu de manevră reduce sentimentul de neajutorare. Nu este de aşteptat totuşi ca Uniunea să preia rezolvarea tuturor problemelor de la fratele mai mare american. Nici acum, nici în viitorul apropiat.

Autoare: Dagmar Engel