Politica UE privind refugiații trebuie să fie clară

Cine vrea să înțeleagă principalele caracteristici ale politicii de refugiați a Uniunii Europene are nevoie de câteva minute pentru a citi sau asculta. Avem de-a face cu un ansamblu complicat conținând înțelegeri cu parteneri precum Turcia, care nu sunt întotdeauna previzibili, dar și dorința de supunere a unor state membre la strădanii care se dovedesc adesea copleșitoare.

Mai presus de orice, politica europeană față de solicitanții de azil are la bază un singur principiu: împiedicarea pe cât posibil a fluxului migrator din Africa, Siria sau Afganistan și clădirea de ziduri cât mai înalte. Concomitent, numeroase țări UE vor să fie în continuare percepute ca fiefuri ale umanității și drepturile omului.

Ezitările Uniunii Europene

Ministrul federal de Interne, Horst Seehofer, trebuie să ia în seamă urmările acestor șovăieli. Vineri, oficialul german și-a încheiat turneul de criză, planificat în pripă, pe care l-a efectuat în Grecia și Turcia. Recent, numărul refugiaților pe insulele grecești a început să crească, iar situația la fața locului este realmente mizeră.

Atena și-a exprimat în mod deschis nemulțumirile față de gestionarea defectuoasă a "deal"-ulului încheiat de UE cu Turcia în 2016. Esența înțelegerii poate fi descrisă astfel: Turcia primește bani și alte concesii pentru a-i împiedica îndeosebi pe sirieni să își continue fuga către Europa. Însă acordul nu funcționează prea bine de ambele părți.

În situația de urgență din toamna lui 2015, cancelarul federal Angela Merkel a decis în favoarea unei Europe deschise. Văzând condițiile inacceptabile pe care refugiații le suportau în Ungaria, șefa guvernului german a hotărât să permită oamenilor să vină în Germania.

O decizie contrară regulilor Uniunii Europene, potrivit cărora oamenii pot solicita azil acolo unde au pus pentru prima oară piciorul pe tărâm european. Însă de atunci, pas cu pas, Angela Merkel a sprijinit și ea închiderea căilor de acces în Europa și înrăutățirea condițiilor pentru solicitanții de azil.

În esență, acest lucru este determinat de frică. Sperie posibila apariție a unor distorsiuni în societățile europene sau populiștii de dreapta din toate statele Uniunii Europene. De altfel, unele țări deja sunt conduse de ceva timp de astfel de politicieni. Politica de azil a UE, inclusiv cea a majorității statelor membre, este în mare parte defensivă.

De ani de zile, UE este inaptă să ajungă la un consens privind distribuirea echitabilă și rezonabilă a refugiaților, care în cele mai multe cazuri, ajung în țări mediteraneene precum Italia și Grecia, la nivelul tuturor statelor tuturor statelor europene. Nu este previzibilă o schimbare a situației în viitorul apropiat. 

Misiune de bază pentru Ursula von der Leyen

O atare politică ar da dreptate pretențiilor nucleului european, respectiv Germania, Franța, Belgia, Olanda, țările scandinave, de a defini Europa drept un continent de imigrație, ceea ce a fost dintotdeauna. De a formula limite și reguli clare pentru împărțirea sarcinilor pe care apoi să le respecte toate țările.

Și, mai presus de toate, să fie evident că trebuie să tratăm în mod uman oamenii care ajung pe continent. Cei aproximativ 4000 de minori neînsoțiți aflați în Grecia, potrivit organizațiilor neguvernamentale sunt mărturia eșecului întregii UE.

Într-o lume cu tot mai puține reguli, în pofida Brexitului și a lui Donald Trump, Europa trebuie să își regăsească propriile valori. Nu este vorba despre deschiderea fără niciun plan a continentului pentru refugiați din întreaga lume. Însă una dintre sarcinile principale ale noii președinte a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va fi să insufle mai mult curaj și încredere politicii europene în materie de migrație, ignorând totodată populiștii.

Adaptare: Vlad Drăghicescu