Politică prin megafoane

China şi SUA se plâng vehement una de alta în aceste zile. Teme controversate există câteva. Gâlceava legată de zonele de influenţă între marile puteri este de secole ceva normal. Nimeni nu ar trebui să se îngrijoreze fiindcă este la fel de normal, dar numai de decenii, ca diferendele să fie armonizate şi rezolvate pe cale politică. Dar când politica se face într-una din ţări, ba chiar în amândouă, conform "metodei megafonului", se impune o analiză mai atentă.

În conflictul China-America, megafoanele sunt, bineînţeles, de calitate diferită. La Washington pare să domnească în prezent o mare doză de necunoaştere a materiei, măcar atunci când preşedintele Trump se pronunţă personal. Declaraţiile Beijingului în schimb amintesc de copilul rătăcit în pădure care fluieră asurzitor pentru a-şi face curaj.

Aceasta se şi potriveşte cu politica Beijingului. China vede inamici pretutindeni. Chiar şi unii parlamentari din Hong Kong devin dintr-o dată foarte mari şi periculoşi, fiindcă declară posibilă independenţa zonei administrative speciale chineze, deşi un astfel de demers nu are nicio şansă. Dacă un guvern care vede astfel lucrurile este anunţat de o mare putere, pe care din motive întemeiate o ia în serios, că nu va mai putea să-şi facă jocul după cum voieşte, atunci reacţiile vehemente sunt de înţeles. Iar dacă tema este preluată şi de forţe naţionaliste, de exemplu din armată, atunci nu pot fi excluse nici acţiunile iraţionale.

Spiritul naţionalismului a fost dezlănţuit de ani buni de guvernul chinez, fiindcă legitimează domnia aşa-numitului partid comunist. Dar naţionalismul a fost descoperit acum şi la Washington, sub deviza "America first". Aceasta ar putea conduce la o ciocnire, dar nu este obligatoriu. În ambele capitale există oameni care ştiu cum se pronunţă cuvântul "raţiune". Aceştia ar trebui să pună stăpânire şi pe megafoane şi pe microfoane. China şi SUA ar trebui să intre în dialog, în loc să se tot plângă una de alta.

Peter Sturm