Rămas bun cu ochii-n lacrimi

La finalul discursului de retragere, susţinut în fața reședinței din Downing Street, Theresa May a rămas fără glas. Năpădită de sentimente s-a retras în interior. Acest final lacrimogen va rămâne în memorie ca imagine a unui mandat eşuat. May l-a început cu mari speranţe, dar acestea s-au năruit treptat în decurs de trei ani. La final, guvernul ei nu mai avea decât o temă: Brexit. Nu mai existau alte planuri, nu exista progres, nici iniţiative legislative. Întreaga politică se învârtea în jurul Brexit. Încremenită era şi May, şi cabinetul ei şi întreaga Cameră a Comunelor, cu toţii parcă otrăviţi pe dinăuntru de forţa de dezbinare a ieşirii din UE.

Aproape totul a fost greşit

Pentru premieră este o despărţire amară. Ea trebuie să accepte că nu a lăsat în urmă nicio moştenire politică. Numele ei nu poate asociat cu aproape niciun succes, ci doar cu încercările tot mai disperate de a forţa cumva trecerea prin Parlament a acordului de ieşire a Marii Britanii din UE.  În cele din urmă a încercat şi propunând compromisuri, dar era deja prea târziu. Nu mai beneficia de sprijinul propriului partid şi nici de credibilitate în ochii opoziţiei.

Theresa May nu a fost omul potrivit la momentul potrivit. Acest lucru s-a putut constata curând după ce şi-a început mandatul de premier. Ea a trasat linii roşii şi a stabilit condiţii dure încă de la debutul negocierilor de Brexit, în loc să adopte o poziţie flexibilă. A respins categoric rămânerea Marii Britanii în uniunea vamală şi în piaţa internă a UE. Astfel, a provocat singură problema de la graniţa cu Republica Irlanda, care a devenit în cele din urmă cea mai mare stavilă în calea adoptării acordului de Brexit de către Parlament.

În loc să sondeze încă de la început unde s-ar putea afla în Camera Comunelor o majoritate pentru acordul de Brexit, ea s-a supus dorinţelor aripii dure a Partidului Conservator. Aceasta a făcut imposibilă identificarea unei soluţii de compromis cu opoziţia şi a îngreunat inutil negocierile cu Bruxellesul. În cele din urmă, tocmai aripa dură a conservatorilor, pe care May voia s-a mulţumească, a lăsat-o pe premieră în aer. În context, ea ar fi trebuit să ştie din experienţa predecesorilor ei că Partidul Conservator britanic este o groapă cu lei.

Plecarea lui May nu schimbă nimic

Pare maliţios să înşiri încă o dată greşelile Theresey May la despărţirea politică de aceasta, să aminteşti de încăpăţânarea ei şi de obiceiul de a lua decizii politice de una singură. Nu e bine să loveşti un om deja aflat la pământ. Dar succesorul ei în funcţie se va lovi de aceleaşi probleme care pe ea au costat-o funcţia. Va fi altfel numai dacă Londra va accepta şi un alt fel de Brexit. De pildă rămânerea în uniunea vamală ar rezolva câte ceva. Dar acest lucru nu este de aşteptat dacă următorul premier va fi un adept convins al Brexit. De exemplu, dacă acesta se va numi Boris Johnson.

Raportul de forţe rămâne în Parlament neschimbat. Aripa dură a conservatorilor nu dispune de majoritate iar Johnson nu este omul capabil să-şi reconcilieze partidul divizat. Cu ce propunere ar putea veni el în faţa partidului? Visele sale şi ale prietenilor săi, legate de Brexit, sunt în continuare imposibil de realizat.

Să ne aducem aminte de prăjitura pe care Boris Johnson voia s-o şi mănânce, dar s-o şi păstreze în acelaşi timp. Imposibilitatea obiectivă a acestei dorinţe rămâne valabilă. Responsabilii de la Bruxelles nu vor renunţa nici pentrru el, după cum n-au făcut-o nici pentru May, la propriile reguli şi interese. În ziua în care Theresa May şi-a anunţat retragerea se poate afirma pe scurt: nimic nu s-a schimbat.

Ţara rămâne divizată

Un nou lider de partid numit Boris Johnson sau un altul din rândul susţinătorilor ieşirii din UE nu va reuşi să vindece rănile provocate ţării de disputa aprigă legată de Brexit. Chiar dacă Johnson spune degajat că, sub conducerea sa, toţi se vor strânge iarăşi împreună ca mieluşeii pe o pajişte primăvăratică, acest lucru nu poate fi valabil nici pentru Partidul Conservator şi nici pentru societatea britanică în ansamblu.

Multă vreme a fost la britanici o tradiţie să mascheze în dosul politeţii şi convenţiilor disputele, oricât ar fi acestea de aprinse. Dar capacitatea aceasta s-a pierdut. Acum, din taberele pro şi anti Brexit nu se mai aud decât injurii, disputa devenind mai otrăvită ca oricând. Dezbinarea a pătruns şi în familii şi între prieteni care au ajuns să se deteste reciproc. Totul din pricina ideii absurde de a extrage Marea Britanie din UE cu orice preţ

Succesorul lui May va avea o misiune practic imposibilă. Iar dacă acesta se va numi Boris Johnson, nu va putea să o îndeplinească. Dimpotrivă, dacă el va precipita ţara într-un Brexit dur, urmările ar putea fi cu mult mai grave. Nici după anunţata retragere a Theresei May nu se arată vreo licărire de speranţă pe cerul politic. Păcat, am fi vrut cumva să le dăm vecinilor britanici o veste mai bună decât aceasta.