1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

UE este neputincioasă

5 noiembrie 2018

Toţi vor respectarea înţelegerii atomice cu Iranul, mai puţin SUA. Iar UE nu dispune până acum de mijloace de contracarare a sancţiunilor impuse unilateral de Washington, constată Matthias von Hein.

https://p.dw.com/p/37hCe
Symbolbild Kündigung Atomabkommen mit Iran durch USA
Imagine: Imago/Ralph Peters

Ce era în Evul Mediu un asediu este astăzi un set de sancţiuni. De la miezul nopţii SUA au înăsprit o dată în plus asediul împotriva Iranului. "Cele mai severe sancţiuni din toate timpurile" intră în vigoare pentru a provoca "presiuni maxime" asupra regimului de la Teheran. Chiar dacă sancţiunile nu vor reduce la zero exporturile vitale de petrol şi gaz ale Teheranului, după cum îşi doresc SUA, un lucru este cert: noile măsuri punitive împotriva sectoarelor energetic şi bancar dimpreună cu sancţiunile intrate deja în vigoare în urmă cu 60 de zile vor fi dureroase pentru iranieni. Foarte dureroase.

Ce acord vrea să obţină Trump?

Dar nu este sigur că sancţiunile vor avea efectul aşteptat de preşedintele SUA, Donald Trump, de consilierul său de securitate, războinicul John Bolton şi de şeful Departamentului de Stat, Mike Pompeo. Preşedintele american a promis că va sili Iranul să se aşeze la masa negocierilor pentru a conveni un acord mai bun decât cel încheiat în 2015. Dar chiar şi criticii acordului recunosc că Iranul a respectat până azi prevederile acordului, a redus dimensiunea programului său nuclear în schimbul relaxării sancţiunilor, acceptând cele mai riguroase inspecţii.

von Hein Matthias Kommentarbild App
Matthias von Hein

De ce să negocieze Iranul cu un guvern care urmăreşte vizibil să răstoarne regimul de la Teheran şi care nu manifestă deloc înţelegere pentru interesele legitime de securitate ale ţării - aceasta va rămâne probabil un secret al lui Donald Trump. De asemenea, trecutul arată că sancţiunile au produs mereu o întărire a adepţilor liniei dure din Iran. Aceştia îşi văd şi acum confirmată teza că SUA în special şi occidentul în general nu sunt de încredere şi orice deschidere constituie o eroare. Preşedintele Hassan Rohani, odinioară considerat "moderat", pare să fi devenit şi el sub presiunea SUA un adept al liniei dure. Cu cât devin presiunile mai mari la adresa Teheranului cu atât mai mare este probabilitatea impunerii următoarei concluzii: numai armele atomice pot garanta securitatea. Dacă flota de nave petroliere va sta la ancoră centrifugele atomice vor începe iarăşi să se învârtă. Cu urmări total neprevăzute.

De menţionat este că SUA nu au negociat singure acordul atomic cu Iranul. Între semnatari se numără de asemenea Germania, Marea Britanie, Franţa, Rusia şi China. Aceste cinci ţări au declarat în repetate rânduri că vor să menţină acordul valabil. Dar în acest scop Iranul ar trebui să profite în continuare de uşurarea sancţiunilor, de schimburi economice, conform promisiunii făcute de Hassan Rohani concetăţenilor săi ca recompensă pentru înţelegerea atomică.

Doar o subliniere neajutorată a bunăvoinţei

Ilustrativ pentru raportul de forţe şi de interese în lume este faptul că nu există instrumente de rezistenţă în faţa voinţei SUA, în ciuda lunilor de pregătire care au precedat această nouă rundă de sancţiuni. Aşa-numitul "blocking statute" al UE, care interzice explicit întreprinderilor europene să dea curs sancţiunilor impuse de Washington nu a reuşit să împiedice exodul companiilor europene din Iran. Iar setul de măsuri intitulat "Special Purpose Vehicle", anunţat de reprezentanta UE pentru politică externă, Federica Mogherini, la finele lunii septembrie, menit să permită comerţul cu Iranul în condiţii de eludare a sancţiunilor nu este operaţional. Până acum niciun stat membru al UE nu s-a arătat dispus să-şi atragă mânia Casei Albe oferind găzduire acestei burse de schimb pe teritoriul său.

Toate aceste instrumente nu sunt decât gesturi de bunăvoinţă faţă de Teheran. Şi nu este clar cât vor fi ele de eficiente pentru a închide gura adversarilor iranieni ai acordului atomic. Concluzia amară este următoarea: Atunci când unilateralismul celui mai important aliat de până acum se trasnformă în dictat, Europa trebuie să devină mai independentă. În toate privinţele.

Matthias von Hein
Matthias von Hein Autor specializat în analize de context pe marginea crizelor, conflictelor și geostrategiei.