Seehofer trebuie să demisioneze

A fost un moment de bucurie scurt pentru Horst Seehofer. Marți, ministrul federal de Interne și-a prezentat așa-numitul "Masterplan pentru migrație". 63 de idei pentru un curs mai dur față de refugiați. Și nu doar atât. Seehofer a anunțat cu această ocazie cu mândrie un alt "succes": chiar de aniversarea zilei sale de naștere, la începutul lui iulie, când a împlinit 69 de ani, au fost simultan expulzați 69 de afgani. A fost un gest cinic și deplorabil.

Nici 24 de ore mai târziu, a venit efectul de bumerang împotriva ministrului german: unul din cei 69 de afgani expulzați s-a sinucis în tabăra de tranzit din Kabul. Jamal Nasser Mahmoudi, în vârstă de 23 de ani, s-a spânzurat.

Ceva trebuie spus clar din capul locului: un gest de disperare personală, cum este o sinucidere, nu poate fi pus în responsabilitatea altcuiva. Când oamenii nu văd nicio altă soluție decât să-și pună singuri capăt zilelor, atunci este vorba de o tragedie complexă. Așa a fost și în cazul tânărului afgan. Iar sinuciderea lui nu-l va lăsa rece nici pe ministrul german de Interne, indiferent cât de mult s-ar fi bucurat acesta de "succesul" deportărilor.

Momentul sinuciderii lui Jamal Nasser Mahmoudi transformă însă drama sa personală într-un act cu semnificație politică și simbolică. Poate că va fi un moment de cotitură pentru dezbaterea privind refugiații în Europa. Acest gest ne amintește tuturor despre ce este de fapt toată disputa privind azilanții și refugiații: despre soarta unor oameni. Este un aspect care a alunecat deja demult din primplan. La trei ani după ce Germania a fost lăudată pentru modul în care și-a deschis porțile pentru a-i primi pe cei nevoiași, acum nu se mai discută prea mult despre oameni și despre motivele pentru care sunt nevoiți să se refugieze, ci despre cifre și țări de proveniență.

Încălcarea unui tabu

Există mai multe motive pentru această modificare a temelor de interes în problematica refugiaților. Este vorba de numeroase probleme nerezolvate apărute odată cu marea criză a refugiaților din vara lui 2015, ca și de faptul că unii dintre nou-veniți au abuzat de ospitalitatea gazdelor. Este de înțeles că astfel de evoluții i-au supărat și indignat pe localnici. Dar faptul că politicienii înșiși întrețin atmosfera negativă era până acum un tabu în Germania.

Horst Seehofer a încălcat acest tabu. Pagubele colaterale pe care le-a generat îi erau clare acestuia de la bun început. Cu abordarea lui dură și retorica sa cinică nu a generat doar o furtună politică în Germania, ci a contribuit și la crearea unei atitudini negative în rândul populației față de refugiați. Nepăsarea față de soarta refugiaților tinde să crească, disponibilitatea de a-i ajuta pe aceștia este în scădere. Politicieni ca ministrul de Interne Seehofer (aflat încă în funcție) tind să influențeze populația în așa fel încât aceasta se îndoiește tot mai mult de justețea ajutorului acordat refugiaților.

Ceea ce este un lucru regretabil. Sinuciderea lui Jamal Nasser Mahmoudi dezvăluie acest aspect. La fel ca imaginea micului Ailan în 2015, al cărui corp neînsuflețit a fost adus de apa mării pe malurile turcești. Seehofer nu este responsabil pentru moartea refugiaților, dar este foarte responsabil pentru atmosfera încărcată din societatea germană. Ca lider de frunte al unui partid creștin, el nu are voie să otrăvească atmosfera publică. Acum, el trebuie rapid să demisioneze.