Show de PR în jurul unei conducte de gaz

Politicieni din multe țări stăpânesc marea artă a prezentării publice, prin intermediul mass-media, a unor proiecte de construcții neterminate. Rusia are o experiență bogată în acest sens încă de pe vremea URSS și nici Turciei nu îi lipsește se pare know-how-ul de acest gen. Recent, președintele Recep Tayyip Erdogan a deschis cu mare pompă noul aeroport din Istanbul, deși acesta nu va fi operațional pe deplin decât abia în ianuarie.

Acum, Erdogan și omologul său rus Vladimir Putin s-au întrecut pe ei înșiși în această artă a anunțării finalizării unor proiecte care nu sunt nici pe departe într-un stadiu atât de avansat. Ei au participat luni la Istanbul la sărbătorirea finalizării părții maritime a proiectului energetic TurkStream. O conductă de gaz care, potrivit planului, va fi operațională de la sfârșitul lui 2019 – adică abia peste un an! Pe teritoriul turcesc trebuie încă montate toate instalațiile necesare preluării și transportării mai departe a gazului din conducta aflată pe fundul Mării Negre. 

Doi președinți care doreau neapărat o poveste de succes

A fost deci mai degrabă o ceremonie de punere a temeliei, așa cum se obișnuiește în anumite locuri să se sărbătorească finalizarea fundației unei clădiri. Dar lucrurile pot fi văzute și din alt unghi: doi șefi de stat foarte ocupați își fac timp să se bucure împreună, să zicem așa, de finalizarea unei piste de aterizare, chiar dacă aeroportul nici măcar nu există încă.

Motivele pentru care ambii lideri au preferat să facă atât tamtam de PR pe această temă sunt clare: modelul economic expansiv al lui Erdogan s-a blocat, lira turcească s-a depreciat masiv, inflația în Turcia a ajuns la catastrofalul nivel de 25%. Prin urmare, orice succes economic sau de politică externă este aur curat în prezent pentru președintele turc.

Într-o situație similară se află și președintele rus. TurkStream se numără alături de Nord Stream 2, conducta comună cu Germania prin Marea Baltică, printre proiectele cele mai iubite ale lui Putin. Ambele inițiative au un scop major: încetarea sau reducerea semnificativă a tranzitului gazului rusesc prin Ucraina – iar asta până la sfârșitul lui 2019. Căci atunci expiră actualul contract de tranzit încheiat cu Kievul.

Jumătate de South Stream, cu rentabilitate îndoielnică

Pentru a-și atinge acest obiectiv, concernul rus Gazprom, deținut pe jumătate de stat, nu face niciun fel de economii de bani. Astfel, Gazprom a instalat pe teritoriul rus, din Siberia, un număr de conducte dublu față de cât este acum necesar, pentru că inițial era planificat un alt proiect prin Marea Neagră: este vorba de South Stream, cu patru conducte și un volum anual total de 63 de miliarde de metri cubi de gaz.

South Stream urma să transporte gazul rusesc direct în Bulgaria, de unde urma să fie transportat mai departe în alte țări din UE. Dar proiectul nu a corespuns regulilor pieței energetice comunitare și a avut și oponenți influenți în SUA. Dar în loc să negocieze și să caute un compromis, Putin a preferat să renunțe de tot la proiect la sfârșitul lui 2014. Iar după o întâlnire cu Erdogan a decis scurt ca respectivele conducte să fie îndreptate spre Turcia.

Președintele turc s-a gândit mai bine și și-a dat seama că nu vrea chiar atât de mult gaz rusesc pe teritoriul Turciei (s-o fi temut de dependența de Moscova?) și a decis ca din cele patru conducte inițiale să mai rămână două, actualul TurkStream. Iar istețul Erdogan a reușit chiar să negocieze prețuri mai bune cu partea rusă. Toate acestea au transformat proiectul inițial al Gazprom, oricum foarte scump, în maculatură. Iar rentabilitatea sa este acum pusă la îndoială chiar și de adepții proiectului.

Punctul-cheie este a doua conductă

Iar povestea se complică și mai mult: din cele două conducte rămase, doar una, cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi, a găsit un client stabil – este vorba de compania energetică turcă de stat Botas, care va folosi acest gaz pentru a acoperi necesarul părții vestice, europene a Turciei. Această regiune a primit gaz ani la rând prin Ucraina, Moldova, România și Bulgaria, acum va exista o conductă nou-nouță direct din Rusia. Gata cu riscurile și cu costurile de tranzit.

În acest fel, sub aspect economic, Turcia este câștigătorul acestui proiect, iar Erdogan avea deci toate motivele să sărbătorească la Istanbul. Vladimir Putin însă mai puțin. Pentru că a doua conductă, care ar urma să transporte gazul rusesc mai departe în UE, ceea ce ar îmbunătăți întrucâtva rentabilitatea proiectului, amenință să se transforme într-un eșec până la finalul lui 2019.

UE se află în avantaj

Ca și până acum, este neclar cum va ajunge acest gaz în Uniunea Europeană. Gazprom a cerut cu aer aproape de ultimatum partenerilor europeni, la începutul lui 2015, să găsească singuri o soluție pentru o conductă de legătură prin Grecia spre Italia. Dar nu s-a întâmplat nimic. Singura variantă care le mai rămâne deci Gazprom și protectorului său Vladimir Putin este un transport mai departe înspre Bulgaria, de unde gazul ar urma să fie retrimis, prin conducte deja disponibile sau care ar urma să fie construite, în direcția României, Ungariei, Austriei și/sau spre Serbia și Balcanii de Vest.

Cu alte cuvinte: după patru ani și numeroase miliarde investite, Moscova trebuie să reînceapă acum exact acolo unde s-a sfârșit anterior povestea proiectului South Stream. De aceea, nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de ceremoniile de PR de la Istanbul și să fim foarte sceptici când auzim formulări de genul "livrări de gaz prin TurkStream pentru Europa începând de anul viitor".

Încă nu s-a decis nimic. Țările Europei de sud-est ar putea beneficia foarte bine de pe urma gazului rusesc și a taxelor de tranzit pe care ar urma să le încaseze. Dar încă trebuie negociat cu Moscova pe unde și cum va avea loc tot acest tranzit. Iar din punctul de vedere al negocierilor, UE este în mod clar în avantaj.