Cazul Susanna şi o societate scindată

Mai întâi, pe cât posibil, să analizăm faptele. După uciderea adolescentei Susanna din Wiesbaden, principalul suspect, un solicitant de azil din Irak, s-a întors în ţara sa de origine şi a putut fi reţinut acolo. Iar în Germania a izbucnit la scenă deschisă o confruntare de felul celor care au mai avut loc până acum în cazuri asemănătoare.

Pe scenă sunt prezente mass media, autorităţile, guvernul federal, toate partidele, de la stânga la dreapta. În comun au un singur lucru: nu reuşesc să mai identifice un limbaj comun privind cele întâmplate. Altfel spus, într-un registru mai pesimist, devine tot mai clar că nu au vorbit niciodată aceeaşi limbă.

Presa

Mass media are obligaţia de a separa emoţiile de factorii obiectivi. Nu există o criminalitate sporită în rândul solicitanţilor de azil, comparativ cu restul societăţii germane. Dar în ţară au sosit mai ales tineri şi mai ales bărbaţi, şi acest segment de populaţie este mai predispus la acte de violenţă. În cazul tinerilor germani lucrurile nu stau altfel.

Presa reuşeşte tot mai greu să convingă prin enumerarea factorilor obiectivi după grozăvii de genul celei petrecute la Wiesbaden. Dar ce este de fapt presa? Ziarul bulevardier german cu cel mai mare tiraj "Bild" mizează în chestiunea refugiaţilor pe cartea emoţiilor. Naraţiunea sa este următoarea: tot mai frecvent refugiaţii din Germania încalcă legea iar autorităţile şi politicienii se fac că nu văd. Titlurile de o şchioapă sunt însoţite de o puzderie de imagini şi efuziuni sentimentale. Restul mass media, care cu plăcere se pretinde "serioasă", acţionează apoi în felul următor: ştie ce o aşteaptă, ezită, dezbate. Şi ajunge de cele mai multe ori la concluzia că trebuie şi ea să relateze despre crima respectivă, cu întârziere, la obiect şi cu reţinere. Dar astfel nu face decât să accepte logica "Bild", fiindcă nu ar relata niciodată sau foarte rar despre o crimă asemănătoare cu protagonişti germani. Astfel contribuie la întărirea clişeului conform căruia Germania a devenit o ţară nesigură din pricina refugiaţilor.

Autorităţile

Şi acestea sunt luate în colimator, fiind acuzate că nu-şi îndeplinesc sarcinile. Prezumtivul criminal irakian nu era un necunoscut pentru poliţia germană şi cu toate acestea a reuşit să fugă înapoi în ţara de origine împreună cu întreaga sa familie. Tot în aceste zile, în Germania are loc o dezbatere aprinsă provocată de disfuncţionalităţi şi scandaluri de corupţie înregistrate în cadrul Oficiului Federal pentru Imigranţi şi Refugiaţi (BAMF). În toate cazurile e valabil acelaşi lucru: există prea puţin personal şi pretutindeni s-a răspândit un sentiment de suprasolicitare generală. Şi în cadrul poliţiei şi în cadrul celorlalte autorităţi competente. Clasa politică a încercat să reacţioneze la situaţii neprevăzute, la un milion de refugiaţi în locul a 150.000 şi la o înclinaţie sporită spre violenţă în rândul populaţiei cu instrumentariul destinat situaţiilor normale. Aşa ceva nu a funcţionat niciodată în trecut şi nu poate funcţiona nici acum. O dată pentru totdeauna, în scopul rezolvării situaţiei este nevoie cât mai rapid de mai mult personal calificat, chiar dacă aceasta va presupune costuri sporite.

Clasa politică şi societatea

Dezbaterile din Bundestag pe teme cum ar fi criminalitatea şi refugiul sau existenţa şi inexistenţa unei legături între acestea, se aseamănă cu cele purtate în societate. Centrul şi extremele nu mai vorbesc aceeaşi limbă şi o responsabilitate decisivă revine aici guvernului federal şi mai ales Angelei Merkel. Cancelarei nu-i plac declaraţiile publice şi mesajele către popor. Ea preferă să modereze, să negocieze în culise, să stea în expectativă. Dar niciodată nu a fost mai necesară decât acum trasarea cadrului în care societatea să acţioneze pe viitor în chestiunile imigraţie, refugiu şi azil. Şi fiindcă Merkel preferă să tacă, vechiul sistem politic este supus unor presiuni infernale din partea populiştilor de dreapta ai AfD ori de câte ori se mai comite o crimă. Iar mass media "serioase" sunt supuse aceluiaşi tratament de către presa bulevardieră.

"There is no such thing as society", nu există societate, a declarat odinioară, cu cinism, fosta premieră britanică Margaret Thatcher, a cărei politică economică şi socială dură a scindat Regatul Unit în anii 80 ai secolului trecut. Este foarte posibil ca exact în aceste zile să fi încetat să mai existe o societate şi în Germania. Dar ar merita orice încercare de regăsire a unui limbaj comun. Cu toate dificultăţile şi împotriva oricărui spirit al vremii. Acesta ar trebui să fie un limbaj întemeiat pe drept, ascultare reciprocă şi factori obiectivi.