Teocraţii ucigaşe

După execuţia predicatorului şiit Al-Nimr, tensiunile dintre Arabia Saudită şi Iran cresc. Dar cele două state sunt mulţumite de apariţia acestui conflict, apreciază Kersten Knipp. Fiindcă agenda lor politică este una marcată de cinism.

De bună seamă, momentul execuţiei nu a fost ales întâmplător. Monarhia saudită ştie bine ce face. Şi când. La Riad nu este nimeni într-atât de naiv încât să creadă că execuţiile în masă ar putea trece neobservate. Aşa încât aplicarea pedepsei capitale este în primul rând un mesaj politic. Şi acest mesaj este următorul: Să nu îndrăznească cineva să se pună cu noi. Nici din interiorul ţării şi nici din exterior. Cui îi trece aşa ceva prin cap trebuie să se aştepte la consecinţe dintre cele mai grave.

Un semnal politic

Acest mesaj este adresat în primul rând opoziţiei din Arabia Saudită. Execuţiile sunt un avertisment cum nu se putea mai clar. În prezent, justiţia saudită desfăşoară o campanie susţinută împotriva opozanţilor de orice culoare. Bloggerul Raif Badawi, un liberal, este pedepsit exemplar. La fel şi poetul Ashraf Fayad, un reprezentant al curentului modernist. Iar predicatorul executat, Nimr al-Nimr, era un reprezentant de seamă al şiiţilor din Arabia Saudită. Nepotul său, Ali al-Nimr, a fost şi el condamnat la moarte fiindcă a participat la proteste împotriva casei regale saudite. La data comiterii "crimei", Ali avea doar 16 ani. Toate aceste cazuri demonstrează că regimul de la Riad se consideră foarte ameninţat. Şi reacţionează la aceste ameninţări le fel ca măcelarul de la Damasc, Bashar al Assad.

În exterior, execuţiile vor să transmită un mesaj de forţă şi determinare. De la retragerea parţială a trupelor SUA din ţară, ministrul saudit al Apărării, prinţul Mohamed Bin Salman, în vârstă de numai 30 de ani, încearcă să sugereze că Arabia Saudită ar fi o mare putere regională. De câteva luni, aviaţia saudită, aflată în fruntea unei alianţe preponderent arabe, execută raiduri în învecinatul Yemen. Dar acest război este de fapt unul cu Iranul, prin interpuşi. Iar faptul că raidurile s-au soldat până acum cu moartea a 3000 de civili şi a determinat 2,5 milioane de oameni să se refugieze în interiorul ţării nu pare să-i deranjeze pe saudiţi.

Arabia Saudită s-a plasat de puţină vreme în fruntea unei alte alianţe, una "antiteroristă", pentru Siria. Tumultele rezultate în lumea şiită în urma execuţiilor, în Iran dar şi în Irak şi în mişcarea Hezbollah, sprijinită de Iran, sunt aparent în măsură să stimuleze coeziunea taberei sunite. Conflictul are deci o componentă confesională evidentă. Execuţiile fac parte dintr-un plan strategic, iar justiţia a fost degradată la funcţia de prestator de servicii.

Reacţiile Teheranului

Protestele Iranului sunt la rândul lor discutabile. Faptul că regimul de la Teheran a permis incendierea şi devastarea ambasadei saudite demonstrează că nu are interes pentru pacificarea acestui conflict. Şi acest aspect plasează calculul politic mai presus de normele dreptului intrnaţional, fiindcă acestea impun protecţia nemijlocită a reprezentanţelor diplomatice. Iranul, în schimb, se declară protectorul şiiţilor din toată lumea. Prin aceasta contribuie la escaladarea conflictului. Protestele Iranului nu au credibilitate şi fiindcă Iranul este pe locul doi în lume, după China, la numărul de execuţii. Urmat, în treacăt fie spus, de Arabia Saudită.

Un partener al occidentului?

Execuţiile şi reacţiile apărute în urma lor demonstrează că ambele ţări sunt preocupate să dea tonul în Orientul Mijlociu. Buna voinţă lipseşte de ambele părţi. Pentru civilii din Siria şi din Yemen, acest conflict va avea urmări mortale. Iar guvernele din vest vor trebui să-şi pună o dată în plus întrebarea dacă pot considera "partenere" cele două regimuri de la Golf, aflate într-o duşmănie de moarte.