Tot înainte cu AfD?

AfD nu a căzut subit din cer și nici nu s-a ridicat din iad. A umplut, însă, lacune. Unii politologi şi sociologi vorbesc despre absenţa unei reprezentări "de dreapta" pe eşicherul politic german. O altă explicație mai puțin teoretică este că s-au acumulat multe frustrări, care se descarcă via Alternativa pentru Germania. Frustrări generate de politicieni care au luat prea puţin în seamă îngrijorările de zi cu zi ale oamenilor. De exemplu, creșterea criminalității, conexiunile de transport în comun precare, fie că-i vorba despre autobuze şcolare sau de trenuri, sau școli care au ajuns în paragină din nepăsare. Iar în estul Germaniei, fieful AfD, la rănile dureroase ale tranziţiei spre capitalism s-au adăugat şomajul şi anularea tuturor meritelor profesionale obţinute anterior.

Vreme îndelungată, veniturile au stagnat în multe părţi ale ţării. În vest, administraţiile locale nu au avut bani pentru infrastructură. Apoi, o mare problemă a fost şi găsirea banilor necesari pentru salvarea băncilor, aflate la un pas de faliment din pricina crizei financiare. Uşor dar sigur, încrederea oamenilor în politică s-a erodat. Iar încrederea este cea mai preţioasă şi sensibilă monedă de schimb între politicieni şi alegători. Peste acest amalgam de probleme s-au abătut sute de mii de refugiaţi. Nou-veniţii au fost întâmpinaţi cu multă empatie şi solidaritate de mulţi germani.

Hrană pentru populişti

În mod fatal, o bună parte a presei germane nu a mai luat în seamă rolul ei de câine de pază, ci a flirtat cu elitele politice şi economice. Fostul profesor de jurnalism Michael Haller a cercetat modul în care criza refugiaţilor a fost relatată de mass-media germane, iar verdictul său este devastator. Virtuţi precum independenţa şi echidistanţa au fost călcate în picioare de ziarişti narcisişti, încântaţi de propria superbie, scrie Haller în publicaţia Cicero. Conflictele au fost evitate sau romanţate.

Un atare complex de împrejurări a oferit o platformă nemaipomenit de mănoasă pentru populiştii de dreapta. Ceea ce s-a întâmplat este groaznic şi nu se va schimba câtă vreme partidele de mase nu îşi reconsideră abordarea. Anul 2017 a readus în centrul atenţiei partidelor politice cuvinte precum "patrie", "împreună" sau "securitate".

Gurile rele ar putea cârti că celelalte partide nu fac decât să alerge în urma Alternativei pentru Germania. Măcar cele două mari partide - blocul conservator CDU/CSU şi SPD - ar trebui să aibă demnitatea necesară pentru a depăşi o astfel de acuzaţie. Ele ar trebui să arate că sunt organizaţii vii, care pot evolua deopotrivă doctrinar, cât şi din punct de vedere al personalului. Noile guverne din Franţa şi Austria ne arată că această cale este fezabilă. Prin urmare, viitorul marilor partide germane în următorii doi sau cinci ani, nu depinde atât de mult de însuşirea iniţiativelor pe care le are adversarul politic, cât mai ales de capacitatea lor de înnoire.

Structural, AfD este încă subdevoltat

Alternativa pentru Germania încă trebuie să arate că deţine persoanele, structurile şi anduranţa necesare pentru a face politică la nivel înalt. AfD încă este un partid al protestului, care a reuşit să suscite apetenţa publicului pentru propuneri fundamental diferite poziţiilor apărate de establishment-ul politic. Chiar dacă în 2017 a intrat în Bundestag şi are cifre stabile în sondaje, Alternativa pentru Germania încă nu s-a afirmat deplin.

Cel puţin deocamdată este improbabil ca AfD să devină în 2018 un partener de coaliţie al conservatorilor, aşa cum s-a întâmplat cu populiştii din Austria. Însă rămâne de văzut în ce măsură, pe termen mediu, AfD are capacitatea de a face parte din guvern, de vreme ce în această formaţiune luptele intestine pentru putere sunt mai pregnante decât în alte partide.

Liderii formaţiunilor populiste din alte state au ales calea autoritară de teamă ca partidul să nu se facă bucăţi. În fruntea AfD nu există însă o persoană care ar reuşi să procedeze în mod similar. Aşadar, pericolul ca Alternativa pentru Germania să alunece pe o pantă autoritară în următoarele luni nu este la fel de mare ca în alte ţări. Sau, cine ştie, nu este decât o chestiune de timp.

Încă mai există funcţionari ai AfD, dar şi alegători, care nu vor permite un atare lucru. În plus, societatea civilă germană este vigilentă. În pofida succeselor repurtate de AfD, germanii manifestă o sensibilitate istorică faţă de concentrarea puterii în mâinile unei singure persoane. Gena lui Hitler moare încetul cu încetul.

Celălalt spirit

Apoi, starea de spirit în societăţile occidentale cunoaşte şi un alt fel de transformare. "Mişcările" lui Sebastian Kurz şi Emmanuel Macron pun sub semnul întrebării sensul şi structurile de putere ale partidelor clasice. "En Marche" se doreşte a fi un laborator de idei, dar fără constrângerea de a intra în partid şi fără o ierarhie rigidă. "Lista Sebastian Kurz" vrea să fie o "platformă deschisă" a unui "nou partid de mase". Ţelul ambilor politicieni este să implice cât mai mulţi cetăţeni în politică, apropiindu-se astfel de alegători.

În Germania se fac de ani de zile paşi mici în aceeaşi direcţie. Alianţe care nu presupun afiliere, precum "Alegătorii Liberi" se bucură de atenţie crescândă, iar multe primării sunt conduse de edili independenţi. Încercarea Partidului Piraţilor de a reorganiza procesele politice via Internet a fost numită "Liquid Democracy" - un melanj de democraţie reprezentativă şi directă. Şi dezbaterea despre un eventual guvern minoritar cu majorităţi schimbătoare în Germania relevă că lucrurile încep să se mişte. Dacă aceasta va fi direcţia în care apucă spiritul politic al vremurilor, Alternativa pentru Germania va deveni demodată în cel mai scurt timp. Reprezentanţii ei susţin că democraţia trebuie ridicată la un nivel superior, însă realitatea este că la cârma partidului se află multe personalităţi individualiste şi prea puţin spirit de echipă.

Aşadar, anul care a început promite să fie unul foarte dinamic pentru AfD şi celelalte partide. Ce se va întâmpla apoi, scrie în astre.

Kay-Scholz Alexander