Trebuie Europa să-şi asume rolul de jandarm global?

Termenul de jandarm global trezeşte reacţii negative, chiar dacă nimeni nu contestă că este nevoie de jandarmi. Aceasta se datorează probabil faptului că nicio ţară nu a candidat pentru postul de jandarm global şi a fost aleasă de majoritate.

La fel ca alte state înaintea lor, SUA au preluat pur şi simplu rolul forţei ordonatoare globale şi l-au jucat în interesul lor.

În cazul în care americanii vor renunţa într-adevăr după decenii la această sarcină auto-asumată, se pune întrebarea cine va fi succesorul.

Un răspuns la îndemână este următorul: dacă e vorba de jandarm global, ONU să preia această sarcină. Dar aceasta nu a funcţionat nici în trecut şi nu va funcţiona nici în viitor.

Divergenţele şi interesele diferite ale celor aproape 200 de state membre au împiedicat adesea astfel de soluţii colective. De regulă au fost state puternice cele care impus lumii sigiliul lor, şi în bine dar şi în rău.

De aceea postul de jandarm global va rămâne vacant, ceea ce este o idee frumoasă. Dar fiecare vid se umple de îndată ce apare.

Iar dacă SUA  se vor retrage alţii vor compelta lipsa. Deja în Siria se poate vedea că Rusia, Turcia şi Iranul vor stabili acolo ordinea postbelică.

În Asia mai ales China îşi va extinde influenţa. Poate că europenii s-au plâns de rolul asumat de Statele Unite, câteodată arogant, câteodată naiv.

Dar perspectiva de a avea de-a face cu un jandarm global chinez, rus sau turc nu înseamnă nicio ameliorare.

Germania nu întruneşte condiţiile

Dar care este situaţia europenilor? Pot fi ei puterea ordonatoare? Au voinţă pentru aşa ceva? Jandarmi globali nu vor să fie. Dar "a prelua mai multă responsabilitate" a devenit un slogan popular, mai ales în Germania, ţară acuzată de multă vreme de americani de prea multă pasivitate.

Dar înţelesul "responsabilităţii sporite" nu este clar pentru toată lumea.

Cine vrea să preia cât de cât rolul jucat până acum de SUA trebuie de exemplu să accepte cheltuieli militare sporite substanţial. Bani care vor lipsi în altă parte. Ar trebui să fie dispus să-şi trimită soldaţii în misiuni de luptă peste tot în lume şi să accepte previzibilele victime şi pierderi.

Ar trebui să accepte să devină adversar în diverse părţi ale lumii. Ar trebui de asemenea să fie convins de caracterul pilduitor al propriei ordini globale şi să încerce s-o impună. Germania nu îndeplineşte politic şi social niciuna din aceste premise.

Jandarmul global UE este o iluzie

Rămâne ideea că UE ar putea prelua această sarcină. Ca alianţă a unor state democrate cu pondere militară şi economică mare, dotată în plus cu o mulţime de "soft power", ar fi teoretic un candidat ideal.

Dar numai la nivel teoretic. Dacă este nevoie de UE ca forţă ordonatoare, în breşă sar ţări izolate, cel mai adesea fostele mari puteri Marea Britanie şi Franţa.

Marea Britanie părăseşte UE curând. Iar Franţa şi Germania sunt mult prea diferite pentru a fi o pereche de jandarmi, fapt dovedit deja în chestiunea misiunilor militare în Libia sau Siria. Iar o UE a celor 27 care să facă ordine în lume este o iluzie.

Ce se arată la orizont este mai degrabă o multitudine decentre de putere regionale şi cooperări schimbătoare, în funcţie de criză. SUA nu vor mai juca probabil rolul central, dar rolul lor va fi pe mai departe unul important.

Europenii la rândul lor nu vor depăşi într-un viitor previzibil statutul unei puteri regionale fără voinţă reală de intervenţie militară.

Tocmai de aceea şi fiindcă în cele din urmă împărtăşesc aceleaşi valori (fapt care este adesea omis), UE şi SUA ar trebui să-şi dorească în continuare o strânsă legătură în chestiunile ce ţin de politica globală. SUA înseamnă mai mult decât Donald Trump.