Un joc mare pentru micul stat Muntenegru

Sârbii și muntenegrenii nu au mari diferenduri de ordin istoric, etnic sau religios. La fel ca Austria față de Germania, Muntenegrul condus de Milo Đukanović s-a delimitat de Serbia declarându-și propria statalitate. Mândria națională muntenegreană a fost marcată și de ambivalențe, cu prinți care s-au declarat sârbi convinși. În special în nordul sărac al țării cei mai mulți locuitori țin la identitatea lor sârbească.

Despărțirea pașnică dintre Belgrad și Podgorița s-a oficializat în 2006. Tocmai această separare, dirijată ideologic de Đukanović, a creat o mare diviziune în Muntenegru: în centrul țării și la coasta Mării Adriatice, Đukanović s-a bucurat mereu de o susținere majoritară din partea electoratului, în nordul muntos însă nu a fost prea iubit.

Orientare forțată pro-Vest

Milo Đukanović își conduce aparatul de stat făcând apel la naționalism, clientelism și o orientare pro-occidentală de fațadă. Jurnaliștii sunt șicanați sau chiar omorâți, clientela politică și familiile apropiaților au joburi, ceilalți mai degrabă nu. În anii 90, un procuror italian a renunțat la dosarul în care Đukanović era acuzat de contrabandă cu țigări. De atunci, acest "democrat convins" și-a condus țara în direcția aderării la UE și NATO.

Pentru mult timp a părut că strategia lui funcționează, până a intervenit însă noua răceală între Rusia și occident. Brusc, politicienii muntenegreni s-au văzut puși să aleagă o tabără. În capitala Podgorița se află un monument Pușkin. Pe coasta adriatică, numeroși ruși își fac concediile. Sub conducerea lui Milo Đukanović, ruși bogați au cumpărat proprietăți la mare în Muntenegru, unele posturi de radio transmit emisiuni în limba rusă.

Rusia, aliat strâns

Această rusofilie are un trecut îndelungat. Micul popor muntean nu a putut fi subjugat în totalitate de Imperiul Otoman. Întreaga țară a fost "micul sat galic" din Balcani, sprijinit de Rusia țaristă. Astfel, muntenegrenii sunt tradițional apropiați de ruși. La fel ca la întrebarea dacă muntenegrenii sunt strâns înrudiți cu sârbii, și în cazul relației cu Rusia părerile în acest mic stat sunt drastic polarizate.

Politica lui Đukanović duce la o ruptură culturală: spre deosebire de Belgrad, Podgorița susține mai nou interdicțiile impuse de UE Rusiei. Și se pare că NATO îi va oferi Muntenegrului la sfârșitul anului invitația de aderare la Alianță. Un cadou cu potențial exploziv, care va tensiona și mai mult o societate deja divizată, care va găsi astfel un nou prilej pentru a rezolva probleme mai vechi.

Șanse mici pentru un viitor pașnic

Se spune că Rusia ar îndemna opoziția slăbită și divizată să se revolte. Dovezi în acest sens nu există însă. Înclinarea spre violență a ambelor părți, aroganța și corupția conducerii, lipsa de viziune a opoziției - toate acestea sunt probleme de ordin intern.

Imaginea stereotipică a muntenegreanului este aceea a unui războinic ultra-mândru, fără prea mare chef de muncă. Clișeele de acest tip trebuie mereu privite cu circumspecție. Acum însă ar fi nerealist să ne așteptăm la o disponibilitate de pace sporită și la eforturi mai mari de rezolvare a crizei muntenegrene. Nici la ajutor din afară nu este de sperat, UE are propriile ei probleme majore în prezent. Muntengrenii de capul lor nu vor găsi însă soluții pașnice la conflictele lor interne. În acest sens lipsesc toate precondițiile de ordin geopolitic, economic și social. În principal însă, și acest aspect este decisiv, lipsește voința politică.