Comentariu: În Orientul Apropiat, cărţile de joc sunt amestecate din nou

Arabia Saudită se implică militar, Qatarul a anunţat că susţine operaţiunea, iar Iordania, Bahrain şi Emiratele Arabe Unite au confirmat, la rândul lor, că sprijină raidurile aeriene din Siria, care vizează gruparea teroristă Statul Islamic. În contextul actual din regiune, succesul lui Obama, care, iată, reuşeşte să aducă laolaltă cinci ţări arabe, are o importanţă aparte.

Altfel decât predecesorul său, Barack Obama contracarează eficient o acuzaţie adesea rostită la adresa Statelor Unite în lumea arabă, respectiv că americanii ar duce un război împotriva islamului, a musulmanilor, mânaţi de interese obscure, cu precădere economice.

Fapt este că participarea celor cinci ţări sus-numite, conduse de regimuri sunite, în operaţiuni militare împotriva IS, transmite un semnal deosebit de important în întreaga regiune. Toate aceste state formează o alianţă fără precedent pentru a combate terorismul, recte o brutală violare a demnităţii umane, aparent în numele islamului. Este, fără îndoială, un lucru demn de consemnat, în contextul în care, nu de puţine ori, tocmai ţările din Golf au fost acuzate că au tolerat, ba chiar susţinut financiar grupările jihadiste active în războiul civil din Siria, cu scopul slăbirii regimului lui Bashar al-Assad şi a partenerilor şiiţi ai acestuia din Iran.

Au schimbat macazul aceste ţări? Se pare ca da. Motivul este simplu: ţările arabe percep gruparea IS ca o ameninţare la adresa propriilor regimuri. Cu precădere Arabia Saudită, care, în paralel cu parteneriatul strategic cu SUA, rămâne fidelă ideii unui islam fundamentalist, vede în ascensiunea grupărilor jihadiste precum IS un pericol care trebuie eliminat.

Din acelaşi motiv, Arabia Saudită combate masiv, în plan politic, influenţa Frăţiei Musulmane. Direcţia este clară. Regimul saudit doreşte să evite diminuarea rolului important pe care îl are în lumea arabo-islamică în favoarea grupărilor concurente sunite sau a rivalilor şiiţi din Iran.

Pe de altă parte, o atare participare la operaţiunile militare americane implică asumarea unor riscuri foarte mari pe plan intern. În pofida respingerii metodelor folosite de IS de către majoritatea cetăţenilor ţărilor arabe, diverse curente islamiste radicale continuă să se bucure de o consistentă simpatie populară.

Dacă raidurile aeriene se vor solda cu multe victime civile sau dacă preşedintele sirian al-Assad, exclus din ecuaţia acestor operaţiuni, va prefera să profite de lupta anti-teroristă din Siria în pofida declaraţiilor sale anterioare, lumea arabă ar putea fi cuprinsă de un periculos tumult.

Niciun scenariu nu poate fi exclus. Oricum, este dificil să porţi un război "curat" împotriva IS, cu atât mai puţin din aer. Iar dotarea militară a grupărilor de opoziţie non-jihadiste din Siria nu este nici pe departe atât de avansată, încât să facă faţă, simultan, regimului sirian şi jihadiştilor.

De altfel, urmările pe termen lung ale acestor operaţiuni sunt greu de preconizat. Pot fi înfrânte grupările IS şi cele apropiate de Al-Qaida fără trupe terestre? Greu de crezut. La fel de improbabilă este şi revenirea la normalitate în Irak sau Siria, astfel încât, în aceste state naţionale, diverse grupări etnice să îşi împartă puterea în mod corect şi să convieţuiască paşnic. Or, niciuna din părţile implicate în conflict nu este pregătită să facă vreo concesie.

În schimb, planurile înfiinţării unui stat kurd pe teritoriul Siriei, Irakului sau chiar al Turciei, devin mai plauzibile ca niciodată. Or, o astfel de perspectivă ar putea duce la apariţia altor conflicte sângeroase. În Orientul Apropiat, cărţile de joc vor fi amestecate din nou. Orice rezultat este posibil. Un singur lucru este sigur: principala prioritate a tuturor regimurilor implicate în criza actuală este să îşi conserve propria putere.