Comisia Europeana a decis amorsarea negocierilor de aderare cu Turcia

Ieri la Bruxelles s-a luat o decizie de însemnătate istorică: Comisia UE a recomandat începerea negocierilor de aderare cu Turcia, însă cu premise severe. În raportul său, Comisia îşi rezervă dreptul de a suspenda convorbirile cu Ankara, dacă vor fi lezate principiile democratice. Comisarul pentru extindere Guenter Verheugen, a subliniat la prezentarea raportului, că începerea negocierilor nu oferă garanţia aderării. Decizia finală va fi luată oricum la summitul european din decembrie, deşi este foarte probabil faptul că cei 25 vor da curs recomandării Executivului comunitar.

În ajunul încheierii mandatului său, comisarul pentru extindere Guenter Verheugen a luat cea mai însemnată decizie din întreaga sa carieră politică. El a recomandat amorsarea negocierilor de aderare cu Turcia: o cale lungă şi primejdioasă, pentru ambele părţi. Dar cine nu riscă, nu câştigă. Din optica Bruxelles-ului nu există alternativă la negocieri: Turcia a fost pur şi simplu prea bună, afirma Verheugen, referindu-se la revoluţia silenţioasă în sfera statului de drept, care a avut loc în ultimii ani pe malurile Bosforului.

Interesul Uniunii faţă de integrarea acestei naţiuni musulmane, dar orientată către Europa, este mai mare decât pericolele indeniabile ale procesului. Verheugen doreşte să se asigure cu ajutorul noilor mecanisme de control, că procesul de reforme va fi ireversibil şi de durată. Aceste condiţii trebuie să calmeze opinia publică din Europa şi scepticii din rândul şefilor de stat şi de guvern. În Turcia, ţară ce speră de decenii să adere la UE, aceste condiţii sunt resimţite ca o nouă tactică de tergiversare.

Dar primul ministru Recep Tayyip Erdogan va trebui să înghită găluşca, pentru a nu primejdui procesul în totalitate.

În pofida deciziei sale de ieri, Comisia nu pare convinsă 100% de şansele candidatului numit Turcia. Altminteri de ce ar insista asupra faptului că negocierile de 10,12 sau 14 ani nu se vor încheia neapărat cu aderarea?

La capitolul riscuri financiare, s-au auzit oficial surprinzător de puţine obiecţii. Abia prin 2010 sau 2014 vor fi posibile primele estimări realiste, opina ieri preşedintele executivului european, Romano Prodi. Nimeni nu poate şti astăzi dacă UE va fi capabilă să integreze o ţară, care până atunci va avea cea mai mare populaţie din Uniune.

Pentru Turcia, acordul demarării negocierilor este o chestiune de onoare naţională. Acum guvernului de la Ankara trebuie să-i fie foarte limpede că a fi membru în UE înseamnă între altele şi transfer de prerogative Bruxelles-ului, ba chiar abandonarea parţială a suveranităţii de stat. Şi nu puţini sunt analiştii de la Ankara şi Istanbul, care susţin că nu este exclus ca în final, Turcia, o ţară cu pronunţată orientare naţionalistă, să constate ea însăşi că a fi membră cu drepturi depline în Uniune, nu corespunde de fapt speranţelor ei de început.

La capătul acestei căi se vor fi schimbat cu totul nu numai Turcia, ci şi UE, care-şi va lua probabil definitiv adio de la motorul germano-francez al integrării. Ideea britanico-poloneză a unei zone a liberului schimb într-o confederaţie de state naţionale independente, este mai degrabă sprijinită de Turcia. O Uniune cu 30 de membri - inclusiv statele balcanice- va da naştere unor cercuri concentrice de ţări care vor coopera diferit între ele.

Avantajele strategice şi de securitate care decurg din aderarea Turciei există numai in capetele vest-europenilor, îndeosebi al cancelarului Gerhard Schroeder şi al ministrul său de externe, Joska Fischer. În Turcia se vorbeşte numai arareori de puntea între Occident şi lumea islamică. Din partea Europei se aşteaptă acolo stabilitate, avânt economic şi deci locuri de muncă . Pentru a beneficia de avantaje strategice de pe urma Turciei, Europa trebuie să dispuna mai întâi de o politică externă comună. Iar aderarea poate avea loc numai în perspectiva soluţionării problemei cipriote.

Calea începută ieri va fi lungă şi nu se ştie dacă ea va duce la atingerea ţelului propus.