Condoleezza Rice - faţă în faţă cu NATO
8 decembrie 2005Ministrul american de externe, Condoleeza Rice, a repetat afirmaţia potrivit căreia, reprezentanţii Statelor Unite trebuie să respecte interdicţia de aplicare a torturii în timpul anchetelor, indiferent de locul în care au loc acestea. Statele Unite respectă legea şi prevederile în vigoare. Interpretarea convenţiei anti-tortură de către americani şi europeni, nu are voie să difere, au avertizat unii miniştrii de pe bătrânul continent. Şefa diplomaţiei americane este exact de aceeaşi părere, a anunţat ieri seară, după dineu, ministrul german de externe, Franz-Walter Steinmeier: „Doamna Rice m-a asigurat că acordurile internaţionale nu îşi găsesc altă interpretare în Statele Unite faţă de cea din Europa. Este o declaraţie care merită reţinută”, a spus Steinmaier.
După întâlnirea de marţi de la Berlin, dintre Condoleezza Rice şi Angela Merkel, au existat diverse interpretări ale declaraţiilor de la finalul întrunirii. De aceea, la sediul central al NATO este aşteptată cu interes conferinţa de presă a secretarului de stat american, în cadrul căreia Rice se va pronunţa, din nou, asupra acuzaţiilor referitoare la centre secrete de detenţie ale CIA pe teritoriul unor state europene, ca şi la nenumărate aterizări ale unor aeronave închiriate de serviciile secrete americane pe aeroporturi din Europa.
Detalii asupra acestor presupuse acţiuni nu au fost oferite în timpul dineului de ieri seară. Informaţiile transmise de Condoleezza Rice sunt mulţumitoare, a spus ministrul de externe belgian Karel de Gucht.
După valul de critici referitoare la aplicarea torturii, critici care au însoţit turneul european al şefei diplomaţiei americane, ieri Rice a afirmat pentru prima oară că interzicerea torturii trebuie respectată nu doar în Statele Unite, ci şi în restul lumii. Există informaţii potrivit cărora, în timpul campaniei anti-teroriste, serviciile americane ar fi transportat şi anchetat presupuşi terorişti pe teritoriul unor state în care drepturile omului nu sunt întotdeauna respectate. Şi termenul de „tortură” este supus unor interpretări diferite.
Comisarul pentru Drepturile Omului din cadrul Naţiunilor Unite, Louis Arbor, a avertizat la New York că Statele Unite încalcă prevederile în vigoare. Reprezentantul Washigton-ului la ONU, ambasadorul John Bolton, i-a recomandat, în replică, doamnei Arbor să se ocupe mai degrabă de adevăratele cazuri de încălcare a drepturilor omului.