Consumul de carte nu e cuprins în coșul zilnic

Cititul cărților a devenit o corvoadă pentru elevi și o crasă indiferență pentru adulți. Odată cu apariția internetului și a telefoanelor mobile, mintea copiilor s-a calibrat pentru o lume virtuală, pe care marile companii producătoare o fac tot mai acaparatoare prin noi și noi ispite pentru copii și chiar pentru adulți. Clasicii literaturii române cuprinși în programele școlare sunt categorisiți ca aparținînd unor alte vremuri pe care le-au trăit părinții și bunicii. 

Pe de altă parte, calculatorul și telefonul mobil țin locul timpului liber pe care părinții ar trebui să și-l petreacă împreună cu copiii lor, să le cultive interesul de a dezlega împreună răspunsurile la o mulțime de întrebări pe care cei mici le poartă cu ei, ca pe o povară mult prea timpurie. Sînt întrebări fundamentale despre viață, pe care calculatorul nu le poate rezolva din motivul că nu are suflet. Dacă ar avea, ar trebui să răspundă sutelor de mii de întrebări pentru sutele de mii de copii a căror afectivitate e diferită de la unul la altul. Putem vorbi, fără a generaliza, de o absență dramatică a părinților din viața copiilor, care au nevoie să se minuneze de tot ce îi înconjoară pentru a așeza lucrurile în poveste. În povestea lor, pe care o vor purta toată viața.

Una dintre căile prin care elevii de toate vîrstele își pot cultiva discernămîntul și afectivitatea este cititul cărților. Nici părinții, nici școala nu le cultivă interesul pentru literatura de toate genurile. Într-un interviu dinainte de a se stinge din viață, academicianul Solomon Marcus, împătimit de științele educației, afirma: "Într-un sistem educațional precum cel actual, în care accentul cade pe obligația de a reține, nu pe nevoia de a înțelege, iar cantitatea lucrurilor care trebuie reținute depășește de departe limitele unei igiene a sănătății psiho-somatice a copilului și a adolescentului, lectura autentică va fi mereu defavorizată."

Sîntem pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește consumul de carte, potrivit unei analize realizate anul trecut de Eurostat. 93,5% dintre români nu cumpără nici o carte pe an. Drept urmare, avem și cele mai puține librării, anume două la 100.000 de locuitori, pe cînd Germania, de exemplu, are de cinci ori mai multe. Avem foarte puține librării în care cititorii pot să citească, într-o atmosferă primitoare, în care cartea produce, ca să spun așa, o plus valoare intelectuală și afectivă. Cei mai mulți români preferă însă să citească în pat, în ordine descrescătoare cărți de ficțiune, de cultură generală, de specialitate, biografii și memorii, de religie și de istorie. Rarisim sînt consultate dicționare și enciclopedii.

Cei care mai citesc aleg un titlu sau altul din bloguri sau din magazinele online, la recomandarea prietenilor și foarte puțini cer sfatul unui librar. Rezultă de aici lipsa unei culturi a cititului și o preocupare doar ocazională pentru carte.

De ce se citește atît de puțin? Sondajele livrează răspunsuri care dau seama de comoditatea celor care nu au ținut niciodată o carte în mînă după anii de școală sau au frunzărit o carte într-un an: lipsa plăcerii, plictiseala și lipsa de răbdare, viața "te învață mai mult decît cititul". De ce viața sau cartea și nu și viața și cartea? E aici o disjungere pe care o întîlnim frecvent în nenumărate domenii, în situații complexe, în fapte care cer discernămînt.

Înapoi la alfabet

În alte țări europene vezi în mijloacele de transport în comun oameni care citesc, și nu doar studenți, vezi pe fețele lor cum sînt purtați de tihna și bucuria lecturii. La noi, rar vezi un om cu o carte în mînă. Călătorii au aproape toți căștile pe urechi, vorbesc tare, ca pe tarla, cu te miri cine, de la primele ore ale dimineții, ascultă muzică, sînt pătrunși de lumea online, decibelii fac parte din ritualul unei zile de muncă. 

Lumea cărților este un deșert și pentru cei care ne conduc. E suficient să-i auzi la televizor cum stîlcesc limba română pentru a realiza că mulți dintre ei nu au citit nici măcar o carte de ani de zile. E ușor de presupus cîte cărți va fi citit, de exemplu, Liviu Pop, cel mai agramat dintre miniștrii Educației, care a inventat cuvinte precum "genunche" sau "plancardă". Fiecărui parlamentar și ministru, măcar lor din întreaga pleiadă de politicieni, ar trebui să li se livreze cîte un manual de gramatică elementară, așa cum a primit un fost ministru al Educației din PSD de la un opozant, după ce postase pe Facebook un text cu totul agramat. 

Am mai scris despre fabricile de diplome de licență și despre doctoratele obținute pe puncte de către politicieni. Unii dintre aceștia nici măcar nu-și citesc lucrările, scrise de mercenari contra cost. Meseria de scrib s-a dezvoltat și ea odată cu cererile pieței. Iar piața e cu atît mai ofertantă cu cît analfabetismul funciar e mai strident, mai gălăgios.

Oare cîți politicieni discută despre o carte în birourile lor comode, în vizitele pe care și le fac unii altora, în timpul navetei cu limuzina sau avionul? O întrebare retorică, desigur. 

Revenind la "lumea civilă", aproape fiecare familie are în casă o bibliotecă. Pentru milioane de români este o piesă de mobilier care are o cu totul altă destinație. Anume, este garnisită cu bibelouri, obiecte achiziționate în călătorii, porțelanuri, iar într-un colț o duzină de cărți cu coperțile cartonate, să "arate bine". Scriitorii se citesc tot mai mult între ei și o tristețe amară se așterne într-un ținut destinat lumii spiritului, dar deșertificat de iureșul unei vieți pe credit.