Coreea de Nord: Rădăcinile urii

Deși Coreea de Nord se confruntă cu multe lipsuri, de ceva nu duce lipsă deloc: de o mașinărie extrem de eficientă de propagandă. Ura față de SUA este inculcată copiilor încă din grădiniță și de pe băncile școlii. Cu toții se tem de "agresorul imperial" de la Washington. Propaganda este ajutată serios de faptul că poate construi scenariile pe baza experiențelor din timpul războiului coreean. Un conflict care marchează până azi viețile și așteptările oamenilor din Coreea de Nord. Și din cauză că nu a fost încă încheiat. Nu există un acord de pace; de șase decenii, ostilitățile sunt ținute în frâu strict în baza unui armistițiu.

Ca să spunem lucrurilor pe nume: războiul a fost declanșat chiar de Nord, ale cărui trupe au luat cu asalt Sudul pe 25 iunie 1950, din dorința de a reunifica cu forța Peninsula Coreeană, divizată în urma celui de-al Doilea Război Mondial.

Iar acum când președintele american Donald Trump amenință cu foc și furie, cu "lucruri pe care nord-coreenii nici măcar nu și le pot imagina", el nu face decât să confirme firul narativ promovat de Phenian și experiența istorică precedentă. Iar când secretarul Apărării James Mattis avertizează conducerea nord-coreeană cu privire la riscul "distrugerii propriului popor", el nu face decât să ajute propaganda care se hrănește din trauma națională din timpul războiului coreean. Nord-coreeni au experimentat deja distrugerea, între anii 1950 și 1953.

Trei ani de bombardamente

În acest interval, Coreea de Nord a fost bombardată constant de avioanele militare americane. Fără a ține cont de populația civilă, după cum scrie istoricul american Bruce Cumings. El susține că bombardamentele americane de atunci ar fi fost crime de război.

În acei trei ani, au fost lansate mai multe bombe și mai mult napalm împotriva Coreei de Nord decât împotriva Japoniei în al Doilea Război Mondial. 20% din populația nord-coreeană și-ar fi pierdut viața în aceste atacuri. Aceasta este estimareas generalului Curtis LeMay, care a comandat aviația militară americană în războiul coreean. LeMays spunea într-un interviu din 1984: "Am distrus fiecare oraș în parte, într-un fel sau altul. Și câteva orașe în Coreea de Sud. Am distrus din greșeală și orașul sud-coreean Pusan".

Fostul secretar de Stat Dean Rusk – responsabil pentru estul Asiei în Departamentul de Stat în timpul războiului coreean - a declarat că, "am bombardat tot ce mișca între Coreea de Sud și granița chineză. Am avut dominație aeriană totală și am bombardat Coreea de Nord de-a lungul și de-a latul".

MacArthur dorea folosirea armelor nucleare

Nord-coreenii au auzit deja de atunci amenințările cu arme nucleare, din partea generalului american Douglas MacArthur. Comandantul suprem al forțelor aliate se declara dezamăgit într-un interviu din 1954 că planul său de stopare a războiului în termen de zece zile nu a fost aprobat. Planul său prevedea lansarea a "30 până la 50 de bombe atomice". În plus, MacArthur dorea ca granița dintre Coreea de Nord și China să fie făcută inutilizabilă pe termen lung, prin răspândirea de cobalt radioactiv pe o centură de cinci kilometri de-a lungul fluviului de frontieră Yalu. Aceasta ar fi oprit China să mai sprijine Coreea de Nord. Departamentul de Stat de la Washington și ONU au împiedicat însă acest plan.

Masacrele sunt un alt adevăr istoric neplăcut uitat în Vest, dar ținut în viață la Phenian. Cum ar fi masacrul comis de soldații americani la No Gun Ri. Sub un pod, au fost împușcați sute de refugiați civili, după cum s-a aflat în 1999.

Și mai urâte au fost epurările anti-comuniste în rândul armatei sud-coreene. Imediat după începerea războiului, simpatizanții comuniști din Sud, adevărați sau bănuiți, au fost executați în masă - cu știința și sub ochii ofițerilor americani. Informațiile și fotografiile acestor barbarii au rămas decenii întregi inaccesibile , fiind publicate în premieră în 2008. O comisie de reconciliere însărcinată cu aflarea adevărului, creată în perioada președintelui Roh Moo-Hyun - fost activist pentru drepturile omului - a estimat numărul morților la 100.000, o estimare conservatoare, după propriile mărturisiri. Numeroase masacre de acest fel au fost puse pur și simplu în seama nord-coreenilor, care au comis însă la rândul lor epurări sângeroase similare.

Autor: Matthias von Hein/os