Corist sau solist? Politica externă a României sub lupa Wikileaks

Căci analizele efectuate de diplomaţii americani la Bucureşti nu sunt doar rezultatul unei simple lecturi de presă, ci beneficiază de constelaţia informărilor din multiple surse. Dincolo de insistenţa cu care anumite televiziuni de ştiri au ales să tabloidizeze conţinutul telegramelor formulate la Ambasada SUA la Bucureşti, există câteva informaţii interesante în special în ceea ce priveşte politica externă a României.

Orientarea proamericană a României în cei 7 ani ai mandatului Băsescu este evidentă pentru oricine, dar anvergura ei se profilează mai clar în urma lecturii telegramelor Wikileaks. Diplomaţia americană este foarte influentă la Bucureşti şi politicienii români se întrec în încercarea de a câştiga favorurile Washington-ului. O situaţie care oferă diplomaţiei americane un spaţiu confortabil de negociere, valoros în special în chestiunile economice. Reacţiile la aceste „dezvăluiri” se împart între cele care acuză cu îngrijorare excesul de proamericanism al Bucureştiului şi cei care văd în această orientare singura şansă de democratizare a societăţii româneşti. Interesant de urmărit sunt şi reacţiile politicienilor români (uneori rezervate), care fie persiflează telegramele Wikileaks, fie au descoperit deja utilitatea lor ca muniţie politică.

Surprinzător este însă modul în care cei mai importanţi actori geopolitici din regiune par să perceapă România. Dacă răceala Ucrainei faţă de vecinul ei sudic este deja cunoscută, uimitoare este intensitatea acestei răceli. Temerile unor diplomaţi ucrainieni de vârf, privite de pe Dâmboviţa, par basme dintr-un alt secol, precum structura supra-naţională „Romanova”, care ar reuni Republica Moldova şi România. Sprijinul nedisimulat pe care Bucureştiul îl oferă pro-europenilor de la Chişinău este interpretat la Kiev ca fiind o creştere a apetitului expansionist al României, care ar putea sfârşi prin a ridica pretenţii asupra Cernăuţilor şi părţii sudice a Odessei.

Mult mai surprinzătoare este „iritarea” din urmă cu doi ani a Turciei în raport cu România. Astfel, încercările României de a promova o strategie a Mării Negre în cadrul NATO se lovesc de opoziţia decisă a Turciei, mult mai sensibilă la reacţiile Rusiei decât este Bucureştiul. O informaţie care pune într-o altă lumină relatările izolate din presa românească care atenţionau asupra unei presupuse neglijenţe cu care Ministerul Român de Externe tratează Ankara. Se pare că nu este vorba de o incapacitate diplomatică, ci mai degrabă de un sacrificiu asumat al relaţiilor strânse cu actori regionali importanţi, pentru care România nu este altceva decât portavocea intereselor americane în regiune.

Dacă Rusia pare a dialoga şi negocia cu Turcia, şi cu atât mai mult cu Ucraina, România rămâne un stat surd la chemările Moscovei. Propunerea de extindere a Blackseafor, adresată direct de către Vladimir Putin lui Traian Băsescu în 2005, a fost tacit respinsă de cel din urmă. Telegramele Wikileaks publicate până astăzi nu conţin referiri şi la relaţiile dintre România şi partenerii ei europeni, deşi ar fi interesant să aflăm dacă apropierea Parisului de Moscova a jucat un rol în răcirea fără precedent a relaţiilor româno-franceze. Imaginea politicii externe a României, aşa cum se desprinde din telegramele Wikileaks, pare a fi a unei ţări care încearcă să-şi găsească o voce proprie şi puternică în regiune, rămânând simultan membru important al corului susţinătorilor americani. România doreşte să-şi asume mai multe iniţiative externe, dar fără să renunţe la siguranţa oferită de armonizarea cu Statele Unite. Însă solist şi în acelaşi timp corist nu se poate.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Rodica Binder