1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăRepublica Cehă

Cehia: Criza Skoda pune în pericol economia

Luboš Palata
2 noiembrie 2021

Cel mai mare producător auto din Cehia a fost nevoit să oprească temporar producția din cauza lipsei de microcipuri. Activitatea a fost reluată, dar nimeni nu știe pentru cât timp. Încă lipsesc piese și materii prime.

https://p.dw.com/p/42Sgj
Uzina Skoda din Mlada Bolesav
Uzina Skoda din Mlada BolesavImagine: Radek Petrasek/CTK/dpa/picture alliance

Republica Cehă este unul dintre cei mai mari producători de automobile din lume. La capacitate maximă, uzinele Skoda (grupul VW), Toyota și Hyundai produc peste 1,3 milioane de mașini anual. Industria auto din această țară cu zece milioane de locuitori asigură aproximativ 120.000 de locuri de muncă, iar autovehiculele reprezintă 53% din totalul exporturilor cehe. Nu întâmplător, companiile auto se numără printre cei mai mari contribuabili din statele membre ale UE.

Automobile Skoda de ultimă generaţie
Automobile Skoda de ultimă generaţieImagine: Skoda Storyboard

După dificultățile din ultimele luni pricinuite de criza virusului - Cehia a fost la un moment dat una dintre cele mai afectate țări din lume - industria auto dădea semnele unui reviriment, fabricile de automobile părând să revină la nivelurile de producție anterioare crizei.

Însă în vară, producția a fost din nou sistată, de astădată din cauza lipsei microcipurilor pentru controlul vehiculelor. La 18.10.2021, Skoda, nava amiral a economiei cehe, care a produs peste 900.000 de vehicule numai în anul record 2019, a fost nevoită să suspende în totalitate activitatea.

Angajații au rămas acasă și au primit doar 80% din salariul lor mediu. Chiar dacă producătorul de automobile și-a putut relua activitatea pentru moment, duminica trecută (31.10.2021), în urma unei livrări de microcipuri din Malaysia, aceste componente esențiale rămân marfă rară. De asemenea, există și o lipsă de materii prime, cum ar fi magneziul.

”Numai Skoda generează cinci la sută din produsul intern brut al Cehiei, iar fiecare oprire a activității uzinelor sale are consecințe economice enorme, inclusiv pentru lanțul de aprovizionare”, a declarat, pentru DW, Radek Spicar, vicepreședinte al Asociației pentru Industrie și Transport, expert cunoscut în industria auto. ”Motivul dificultăților este că Skoda se aprovizionează cu microcipuri din Malaysia, care și-a închis instalațiile de producție de cipuri din cauza pandemiei”, explică acesta.

Subvenții în loc de venituri la buget

Radek Spicar
Radek SpicarImagine: Archiv Radek Špicar

”Situația producătorilor de automobile variază în funcție de locul din care își procură cipurile”, adaugă Spicar. Filiala cehă a Hyundai se află în prezent în cea mai bună poziție, spune el, pentru că a reușit, cel puțin pentru moment, să evite reducerea sau chiar oprirea producției. Compania-mamă din Coreea de Sud a anunțat că va contracara orice problemă prin producerea propriilor cipuri.

Oprirea producției la Skoda înseamnă că, în loc să mai aibă o contribuție substanțială la bugetul de stat, cea mai mare companie din țară este nevoită să ceară sprijin financiar din partea guvernului. Acest lucru este valabil și pentru sute de companii mai mici care produc și furnizează subansamble pentru Skoda și alți producători auto.

Cifra de afaceri mai mică cu 10,2 miliarde de euro

”Anul trecut, în pofida crizei, am produs aproximativ 1,3 milioane de vehicule, nădăjduind să depășim această cifră. Dar estimarea actuală este de aproximativ un milion de vehicule”, spune Zdenek Petzl, director general al Asociației Industriei Auto.

Zdenek Petzl, expert în industria auto
Zdenek Petzl, expert în industria autoImagine: Spcr.cz

Potrivit lui Petzl, industria auto cehă va avea o cifră de afaceri cu aproximativ 10,2 miliarde de euro mai mică decât anul trecut. Petzl spune că lipsa livrărilor de microcipuri va avea însă cel mai mare impact asupra firmelor furnizoare de subansamble, care angajează de șase ori mai mulți oameni decât companiile auto.

La 18 octombrie, în cadrul unei reuniuni cu sindicatele și patronatele, executivul în exercițiu de la Praga a convenit asupra unui sprijin temporar pentru industria auto. ”Vom oferi asistență branșei auto, dar și altor sectoare ale economiei”, a anunțat premierul Andrej Babis (aflat la final de mandat), în cadrul unei conferințe de presă.

”Contribuția statului va fi de 60% din salariile plătite muncitorilor”, a declarat Karel Havlicek, ministrul interimar al Industriei și Transporturilor, prezent și el la discuții.

Sector-cheie al economiei cehe

”Credem că este un pas just, dat fiind că vorbim despre un sector-cheie al economiei cehe, care generează zece procente din PIB. În plus, fără sprijin, 100.000 de locuri de muncă ar fi în pericol”, a adăugat Havlicek. Lunea viitoare (8.11.2021), guvernul de la Praga va lua o decizie finală cu privire la începerea programului de ajutor financiar. La 9.10.2021, noul Parlament se va reuni pentru prima dată după alegeri, iar mandatul premierului Babis se va încheia.

Urgența venirii în ajutorul industriei auto este absolut justificată, spune expertul în domeniul auto Radek Spicar.

Skoda Enyaq iV, model electric
Skoda Enyaq iV, model electricImagine: ŠKODA AUTO

”Programul de muncă pe termen scurt este conceput tocmai pentru situațiile în care o industrie întâmpină dificultăți care nu îi pot fi imputate și este menit să ajute angajatorii să păstreze locurile de muncă pe termen lung. Credem că programul de sprijin trebuie activat”, spune Spicar. Mai întâi ajutorul pentru Skoda va trebui să fie aprobat de Parlament și de Uniunea Europeană.

Tranziție complicată spre electromobilitate

Actuala criză de semiconductori prevestește o serie de probleme care vor afecta industria auto cehă în anii următori.

După cum prevede programul ”Green Deal” al UE vizând atingerea neutralității climatice până în 2050, constructorii de automobile din Republica Cehă vor trebui să treacă de la producția de automobile cu motoare convenționale, care este dominantă în prezent, la cea de vehicule electrice.

”Din păcate, din punctul nostru de vedere, nu există o altă cale decât electrificarea pentru a obține o reducere suficientă a emisiilor de CO2”, a subliniat Michal Kadera, director pentru relații externe al Skoda, pentru portalul Deník.cz. ”Însă tranziția va fi foarte solicitantă și mai ales scumpă”. Kadera a adăugat că, până în 2030, Skoda își propune să vândă mai multe mașini electrice decât mașini cu motoare cu ardere internă în UE.