Criza din Kosovo este foarte departe de rezolvare
8 februarie 2019În Franța, la Rambouillet, începea în urmă cu două decenii Conferința Internațională de Pace, dedicată conflictului vechi de zeci de ani între Serbia și Kosovo, teritoriu locuit aproape în totalitate de albanezi.
Belgradul a respins soluțiile propuse în cadrul conferinței, context în care NATO începea la 24 martie 1999 prima misiune de luptă după cel de-al Doilea Război Mondial. Bombele aliate au forțat armata sârbă și multe organizații de voluntari să se retragă din Kosovo, după ce anterior acestea alungaseră din regiune până la 800 000 de albanezi.
De atunci, Kosovo, care s-a separat oficial de Serbia în 2008, devenind cel mai nou stat din Europa, se află mai mult sau mai puțin sub supraveghere internațională. Trupele KFOR conduse de NATO garantează securitatea. La rândul ei, timp de zece ani, Uniunea Europeană a încurajat, cu ajutorul celei mai mari misiuni a sa în străinătate (EULEX), transformarea Kosovo într-un stat constituțional democratic.
Situația
Kosovo încă este considerat unul dintre cele mai corupte state din lume. Mass-media și sistemul judiciar sunt controlate de politică. Iar armele, drogurile și contrabanda sunt importante "sectoare economice".
Șomajul este uriaș şi, cine poate, emigrează în Europa de Vest. În Serbia situația pare similară, chiar dacă este vorba despre o țară candidată la UE, iar Comisia Europeană a vehiculat chiar anul 2025 ca posibilă dată de accedere a țării în UE.
Deși UE a mediat timp de mulți ani între cei doi vecini ostili, nu s-au înregistrat progrese însemnate în planul atenuării conflictului în curs. Recent, UE a fost batjocorită din nou în parlamentul sârb, unde a fost catalogată "tigru fără dinți".
De ce nu se întâmplă nimic în acest punct fierbinte, deși SUA și UE au implicat aici o serie de diplomați și experți, precum și miliarde de euro? Ba chiar, în ultimele săptămâni, situația s-a înrăutățit, liniile de comunicare între Belgrad și Pristina fiind în mare parte demolate.
Albanezii kosovari au decis să construiască o armată proprie. Reacțiile Serbiei au oscilat între furie și neputință. Pristina introduce o taxă de import de 100% pentru mărfurile sârbești, deoarece Belgradul nu dorește să recunoască Kosovo potrivit dreptului internațional.
Daunele economice ale Serbiei sunt oficial estimate la peste 100 de milioane de euro. Săptămâna trecută, parlamentul kosovar a naționalizat mina Trepca prin lege, deși acest complex a fost mult timp disputat între cele două state vecine.
Niciun interes de depășire a conflictului
Există o serie de obstacole fundamentale care împiedică soluționarea crizei din Kosovo. Practic, nimeni nu are interesul pentru o dezamorsare rapidă și durabilă a acestui conflict. Președintele omnipotent al Serbiei, Aleksandar Vucic este un jucător de șah foarte bun. Nu știm dacă omologul său rus Vladimir Putin este la fel de entuziast în privința acestui sport, însă ambii sunt tacticieni redutabili pe tabla de șah balcanică.
Potrivit unor studii recente, Moscova nu are niciun interes în găsirea unui răspuns definitiv la întrebarea kosovară pentru că în acel moment Rusia și-ar pierde influența în regiune. În Consiliul de Securitate al ONU, Moscova respinge rezoluțiile privind Kosovo care afectează interesele Belgradului, un aliat important. Astfel, rușii leagă strâns de ei Serbia, cea mai mare și mai importantă țară din Balcanii de Vest.
Serbia
Vucic cunoaște îndeaproape problema Kosovo. A crescut cu ea. Mai întâi ca partener al lui Slobodan Milosevic, - care a murit în 2006 în Tribunalul Penal Internațional de la Haga - și în sarcina căruia sunt puse toate războaiele purtate în anii 90 într-o Serbie care stătea să se dezintegreze.
Vucic este la putere de șapte ani, situație posibilă și datorită promisiunilor pe care le-a făcut Berlinului, Washingtonului și Bruxellesului că se va implica în găsirea unei soluții privind conflictul cu Kosovo. Vestul i-a dat mână liberă în politica internă. Nimeni nu critică serios faptul că Vucic a construit un sistem tot mai autocratic de guvernare.
Însă dacă președintele oprește într-adevăr conflictul cu Kosovo, acest tratament special al Occidentului va înceta pentru el. În acel moment, Vucic va trebui să audă critici pe bune față de desconsiderarea instituțiilor democratice sau față de implicarea în justiția și presa din Serbia. În plus, Belgradul transferă, potrivit propriilor relatări, 500 de milioane de euro pe an pentru minoritatea sârbă din Kosovo. Banii sunt gestionați în mare măsură fără control. Desigur, o parte din ei rămâne întotdeauna în buzunarele private.
Kosovo
Nici în Kosovo, liderii politici nu sunt interesați de o pace durabilă cu Serbia vecină. Președintele Hashim Thaci și premierul Ramush Haradinaj au crescut în timpul luptelor armate împotriva Serbiei. Chiar și astăzi, ei se bucură de recunoștința populației cu sentimente anti-sârbești. Atât în Serbia, cât și în Kosovo, opoziția este mult mai radicală decât reprezentanții puterii. La Belgrad, opoziția naționalistă îl acuză pe Vucic de trădare după ce acesta a semnalizat dorința de a vorbi cu Pristina. Partidul naționalist de opoziție din Kosovo, Vetevendosje, ar renunța deîndată la orice contact cu Serbia, până când Belgradul recunoaște independența acestui stat.
Perspective
Statele Unite conduse de președintele Donald Trump au cu totul alte griji la nivel global, neimplicând-se în Balcani. La rândul ei, Uniunea Europeană, după multe încercări de mediere în mare măsură eșuate, și-a diminuat angajamentul în regiune. Nimeni nu crede că, în contextul alegerilor europene din luna mai, șefa politicii externe a UE, Federica Mogherini, va încerca din nou, făcând un efort major, să rezolve un conflict care, analizând toate aspectele sale esențiale, pare că va fi înghețat. Desigur, pericolul conflictelor violente nu se diminuează.