Metoda germană de luptă împotriva pandemiei

Mă încearcă senzația că lucrez de acasă de când mă știu. Îmi încep ziua aruncând o privire asupra noilor valori ale incidenței și a numărului de persoane vaccinate. Iar veștile numai bune nu sunt. Însă mă acomodez cu pandemia. Mențin distanța, îmi acopăr fața cu masca, nu întâlnesc pe nimeni, iar consultările cu colegii mei de la DW au loc în regim de teleconferință. 

Cel mai dificil este să aflu care sunt regulile valabile pentru mine în clipa de față. La fel ca mulți vecini, prieteni, colegi și membri ai familiei, mă aflu într-un fel de lockdown personal. Aș îndrăzni să spun că regulile mele, precum și cele respectate de cei mai mulți dintre cei dragi, sunt mai stricte decât cele prescrise oficial. Una peste alta, ne înțelegem.  

Între timp, țara mea se scufundă în haos. Germania, țara eficienței și fiabilității, a punctualității. De ce s-o întâmpla asta? Și din vina cui am ajuns aici? A cancelarei, a virologilor? A negaționiștilor virusului? 

Este vina lui Karl Lauterbach (deputat social-democrat, expert în politici de sănătate, ale cărui mesaje dramatice și pledoarii în favoarea regulilor stricte de combatere a virusului s-au bucurat de o intensă mediatizare încă de la începutul pandemiei, n.r.) ori a lui Christian Drosten (virolog la Clinica Charite din Berlin și consultant al guvernului federal)?

Or fi de vină landurile federale, premierii acestora, opoziția? Sau, poate, federalismul însuși? Mă cam îndoiesc. De vină suntem noi, oamenii care trăim în Germania, mentalitatea noastră - dacă există așa ceva. Aș face patru observații. 

1) Acordăm mult prea multă atenție reglementărilor

În aprilie, într-o zi de miercuri, la un centru de vaccinare împotriva coronavirusului, se prezintă un bărbat. Acesta dorește să se vaccineze cu serul AstraZeneca, destinat inițial doar persoanelor mai tinere și care acum este inoculat persoanelor cu vârsta peste 60 de ani. 

Apar, foarte rar, complicații severe la unele persoane vaccinate, care s-ar putea solda din nefericire chiar și cu decesul. Detaliile sunt complicate, la fel ca orice altceva în această pandemie. 

Bărbatul spune că peste trei zile împlinește 60 de ani. Deși există suficient vaccin, doritorului i se refuză vaccinarea pe motiv că este prea tânăr. În centrul de vaccinare se naște o discuție aprinsă despre reguli și respectarea orbească a acestora. Ghinion: respectarea la virgulă a regulamentelor iese câștigătoare.

Ceea ce lipsește în Germania este curajul de a interpreta regulile și în funcție de semnificația lor și de a ieși din granițele lor apelând la bunul simț. În mijlocul celui de-al treilea val al pandemiei, noi dezbatem cu privire la ordinea de vaccinare și respectarea strictă a acesteia, luând în calcul că sute de mii de doze rămân neutilizate. Asta-i Germania, ce să facem... 

2) Ne plângem din te miri ce 

Multe alte țări au fost afectate mai rău de pandemie. Discutăm cu patimă despre un lockdown care, în comparație cu măsurile din alte țări, cu greu poate fi numit astfel. Timp de mai multe săptămâni, portughezii și spaniolii aproape că nu au putut ieși din case, în timp ce noi relaxam restricțiile la începutul lunii martie, când infecțiile erau în creștere. 

În secolul trecut, Germania a scufundat lumea de două ori în catastrofă, moarte și disperare. După aceea Vestul, iar mai târziu și Estul, au cunoscut prosperitatea și nu au mai avut de înfruntat catastrofe reale. Până de curând, războaiele, foamea și moartea existau întotdeauna în altă parte. Chiar și teroriștii islamiști au lovit mult mai violent în altă parte decât la noi. Cu toate acestea, ai zice că nimeni nu pătimește mai rău decât noi. Asta-i Germania, ce să faci. Nu degeaba ni s-a dus buhul în lume cu German Angst (die Angst – teama, n.r). 

3) Ne împotmolim în digitalizare

Toate studiile internaționale arată că acolo unde birocrația și administrația sunt digitalizate, ierarhiile sunt plate și responsabilitățile clare, virusul este combătut cu eficiență. Nu și în Germania. De ce?

Pentru că noi, neîndoielnic, nu avem trebuință de așa ceva. Construim automobile de lux, utilaje scumpe, dezvoltăm cel mai bun vaccin din lume (bineînțeles) și suntem încă exportatori fruntași. Sistemul nostru social este un model pentru întreaga planetă. Așa încât nu prea credem că trebuie să ne digitalizăm viețile. 

Avem rezerve serioase în ceea ce privește confidențialitatea datelor personale. Sigur, cu toții avem un smartphone. Însă copiii mei, complet digitizați, mă conduc în fiecare zi, pe mine cel bătrân, într-o lume diferită, pe care cancelara Angela Merkel a descris-o drept ”teritoriu nou”. 

Uneori, ușor ofuscați, copiii îmi iau telefonul din mână și îmi configurează noua aplicație în câteva secunde. Ce jenant. Nu mai suntem actuali în Germania. Cumva a mers, ne-am descurcat noi și până acum. 

4) Vrem mereu să reglementăm totul până în cele mai mici detalii

Dacă tot facem reguli noi, atunci s-o facem cu strășnicie! O mare parte din literatura de specialitate din lume privind problemele fiscale este scrisă în limba germană. De ce? Pentru că avem legi fiscale care caută să reflecte fiecare aspect mărunt al vieții. Și-o facem atât de bine, că ne pierdem în stufărișul legislativ. 

O reacție similară avem și în cazul pandemiei. În ediția online a publicației ”Der Spiegel”, autorul și colegul Sascha Lobo citează următoarea prevedere privind purtarea măștii valabilă la Hamburg: ”Masca obligatorie pe strada Alma-Wartenberg, incluzând strada Bahrenfelder, de la numărul 135 la 146”. Și tot așa mai departe. 

Recent, încercând să explice cum se răspândește virusul, un virolog deștept a spus că acesta este ca apa: pătrunde peste tot haotic, găsește întotdeauna căi. Pentru a rămâne în această imagine, germanii încearcă mai întâi să construiască noi canale și conducte.

Dar suficient cu autocritica. Va exista viață și după pandemie, iar Germania va fi într-o poziție mai bună decât majoritatea țărilor din lume. Din nou! Eu, unul, voi scoate la imprimantă acest text pentru a-l păstra în arhiva personală. Așa se face în Germania!