Cum procedează Rusia la Olenivka?
1 august 2022La 3 aprilie 1866, Rusia uneltea împotriva unirii românești, organizând, cu sprijinul Bisericii Ortodoxe și a mitropolitului Calinic Miclescu, o lovitură de stat la Iași.
Puciul din capitala Moldovei era menit (cum amintea recent Historia.ro) să distrugă micul stat românesc apărut cu doar câțiva ani înainte prin integrarea principatelor.
Condusă de netrebnici, gloata a ieșit în stradă și a atacat instituțiile statului, fiind oprită in extremis de militari cărora li se dăduse ordin să nu cumva să tragă în ”popor”. Gloata însă nu era poporul.
Precedente istorice
Și era însetată de sânge. Așa că i-a atacat pe oamenii legii ca să-i omoare. A început să curgă sânge. Într-un târziu, Lascăr Catargiu avea să pună capăt catastrofei, dând ordin forțelor de ordine să înăbușe răzmerița. Gloata șantajistă și ucigașă, înarmată și cu arme de foc, s-a văzut reprimată.
Dar s-a întâmplat atunci exact ce nu trebuia. Calinic a fugit îmbrăcat în straie femeiești, fiind ascuns de Ion Creangă într-un butoi. Din care a fost scos, mutat și iertat de Carol I. Apoi s-a văzut pus din nou în fruntea bucatelor bisericești, fiind răsplătit după câțiva ani cu funcția de mitropolit-primat al României. Impunitatea care, împreună cu turnătoria, a făcut din România un stat securist, n-a început în 1990. Și nu s-a încheiat nici azi, după cum se vede din parcursul miniștrilor și prim-miniștrilor semianalfabeți sau hoți, sau impostori, sau plagiatori, sau mai toate la un loc.
Pe acest drum, Rusia a jucat un rol cheie nu doar în comunism. Cum procedează Moscova? Așa cum a făcut de atâtea ori. De pildă în Siria, când regimul Assad, susținut de Kremlin, a atacat cu arme chimice. După care forurile internaționale au cerut accesul la locul crimei și șansa de a investiga. Experții au sosit, dar au fost ținuți de oamenii rușilor la distanță zile în sir. Până când? Până s-a prelucrat locul faptei astfel încât să nu se mai poată stabili cu precizie și exacitate de 100% ce anume s-a întâmplat.
Nu altfel procedează Moscova acum, la Olenivka. Masacrul, una din cele mai oribile crime de război comise de ruși în războiul odios provocat și purtat de Kremlin în Ucraina, s-a soldat cu moartea a 53 de prizonieri de război ucraineni, cu toții, se pare, apărătorii Azovstalului.
Șantajul rusesc și chinezesc și jocurile dezinformatoare ale Rusiei
Am scris pe larg, vineri, despre această sinistră crimă în masă. Scriam textual: ”…știm că prizonierii trebui ținuți, conform convențiilor și uzanțelor internaționale, astfel încât să nu li se pună viața în pericol. Prin urmare, rușii sunt de vină pentru moartea prizonierilor uciși la Olenivka chiar dacă ei ar fi murit într-un incident de ”friendly fire”, de atac ucrainean eronat”.
Încă de atunci, forurile internaționale și Crucea Roșie au cerut accesul la colonia penitenciară a separatiștilor de la Olenivka – pe care rușii au pretins că ar fi bombardat-o ucrainenii cu rachete din lansatoare multiple de fabricație americană, de tip HIMARS – pentru a cerceta împrejurările omorului. Or, oficialii Crucii Roșii au fost refuzați de separatiștii rusofoni. Dar ce să vezi. Duminică, unele medii occidentale mai credule, sau mai dezinformatoare, publicau știrea că Rusia i-ar fi invitat (după trei zile de la măcel) pe experți să viziteze locul faptei. Oficial, așa s-a întâmplat.
Ministerul rus al apărării chiar a declarat că ar fi invitat Crucea Roșie să investigheze (fiind obligația Rusiei, nu la latitudinea Kremlinului, să-i acorde această posibilitate). Dar declarația e o minciună sfruntată. Crucea Roșie a confirmat duminică faptul că ÎNCĂ NU A PRIMIT dreptul clamat de ministerul lui Șoigu. Ca de obicei, Rusia minte de îngheață apele. De ce? Și de ce au refuzat ziariștii occidentali, de pildă de la postul german DLF, să aștepte confirmarea știrii de la CRI?
Ce-a vrut Rusia cu această știre falsă? Ca de obicei. Să câștige timp și noi adepți ai propagandei sale, care să poată afirma: ”Vedeți? Nu sunt ei de vină!” Halal.
De ce e Rusia de vină
Pe unii minciuna îi va convinge, pe alții îi va zdruncina, pe mai toți îi va umple de dubii. Timpul trece, locul crimei se va putea aranja convenabil, urmele asasinatului în masă se vor șterge iar vina se va putea da, în continuare, ca la Katyn, pe inamic. De ce nu, dacă Rusia scapă tot mereu nepedepsită?
Dar Rusia e de vină. Rusia, de vreme ce i-a ținut pe prizonieri prea aproape de front. Rusia, de vreme ce nici un paznic rus ori rusofon n-a fost ucis, ceea ce reduce spre zero probabilitatea unui accident. Rusia, care face totul incompetent, de vreme ce a pregătit cu picioarele înscenarea grosolană a unei imaginare lovituri cu HIMARS. Culpa e a Rusiei, deoarece așa indică imaginile din satelit care arată că s-a lovit (probabil din interiorul Rusiei, cu termobarice) exclusiv clădirea în care erau ținuți prizonierii.
În fine, de vină e Rusia, de vreme ce se joacă iar de-a uite permisiunea, nu e permisiunea unei investigații serioase, independentre, acestei crime în masă care s-a petrecut cu apărătorii Azovstalului. Or, întoarcerea lor triumfătoare în Ucraina nu putea fi cotată ca tolerabilă de un asasin resentimentar ca Putin. Care și-a manifestat mai nou caracterul, lăsându-și aliații sârbi să-i intimideze brutal pe kosovari iar subalternii în uniformă să asasineze sub rachete, la Nikolaev, în Ucraina, un civil, exportator de cereale ucrainean. Purtătoarele lui de cuvânt au băgat la rând lor bățul prin gard, emițând declarații oficiale de o barbarie fără egal, de vreme ce a Kremlinului, Zaharova, îi amenință pe kosovari, iar șefa propagandei RT, Simonian, celebrează asasinarea sub bombe ruse a lui Olexiy Vadatursky și relevă că civilul a fost omorât, probabil, deliberat de ruși, de vreme ce îi califică uciderea ca ”denazificare în acțiune”.
Tocmai de aceea am avertizat în repetate rânduri, între altele la 18 mai, în ”Trădarea eroilor de la Azovstal”, publicat pe blog și la Deutsche Welle, că ”vitejii luptători din Azovstal nu vor figura mult și bine în schimburi de prizonieri, pentru că Rusia dughinist-putinist-neonazistă are nevoie de țapi ispășitori cu etichetă falsă de naziști. Le-a lipit pe frunte eroilor din catacombele uzinei această etichetă. Iar acum îi va expune celor mai atroce chinuri și umilințe. Trădătorii vor adopta încă o fărădelege zisă ”lege” în Duma lui Putin, instituția dictatorului cea imposibil de calificat drept parlament. ”Legea” le va împiedica repatrierea, va cere ca ”naziștii” să fie deferiți ”justiției” ruse, una care slujește oricărui tiran și cleptocrat, numai dreptății nu. Și, din rațiuni ideologice și propagandistice, le va rezerva, cine știe, pedeapsa capitală.”
Era bine ca Ucraina să se concentreze să atace Olenivka și să-i scoată din detenție manu militari pe eroii ei, în loc să se bizuie pe bunăvoința și respectul față de norme ale unei Rusii neonaziste.
Șantajul ar fi, ”alături de turnătorie, fărădelegea cea mai odioasă”, estima Nicu Steinhardt, în ”Taina libertății, un articol apărut în revista Familia în 1987. Gânditorul uitase, pesemne, atunci, de abominația asasinatului, violului și torturii. Ceea ce nu înseamnă că șantajul n-ar fi o infamie.
Că procedura funcționează, a reieșit imediat după crima de la Olenivka. Când președintele Zelenski a cerut locuitorilor din Donețk să se refugieze, pentru că nu le poate garanta securitatea. ”Cu cât se evacuează mai mulți oameni, cu atât mai puțini va avea timp armata rusă să omoare” a spus el.
Unde greșește Ucraina? Dar SUA?
Îi înțeleg grija. E cât se poate de legitimă. La fel, dorința sa comprehensibilă de a salva cât mai multe vieți. Totuși, mesajul său îmi pare greșit. Trebuie să fie grija armatei ucrainene, iar nu a civililor, ca armata rusă să nu mai omoare. Evacuările, cum s-a văzut în războiul arabo-israelian din 1948/49, nu ajută la apărarea patriei. Altfel luptă oamenii când pot și trebuie să-și apere familiile.
Dacă i se cedează, șantajul funcționează legic tot mereu. Și face școală. Ce pot teroriștii islamiști poate și Rusia. Ce poate Kremlinul e în stare să facă și China. Cel totalitar, terorist și imperialist merge deci și aiurea, nu doar în războiul ruso-ucrainean. De pildă, asupra mai-marilor din Washington.
După ce Beijingul a ordonat Americii să nu cumva s-o lase pe șefa majorității democrate din Congresul SUA să viziteze Taiwanul (ca Biden ”să nu se joace cu focul”, cum a zis dictatorul chinez Xi, iar Nancy Pelosi să nu fie ”arestată”, cum a propus un oficios chinez), superputerea pare să se fi supus. Nancy Pelosi a plecat într-un turneu asiatic din care lipsește, oficial, Taiwanul. Ceea ce marchează ceasul cel mai jenant, mai penibil, mai rușinos și periculos al istoriei Statelor Unite.
Ce înseamnă toate astea? Ce scria, vai, Steinhardt în 1987:
”Plecăciunea, închinarea, capitularea imediată riscă fără greş să mărească pretenţiile adversarului, dându-i acestuia un surplus de energie şi de tupeu. Totdeauna plecăciunea semnifică primul pas pe calea unei robiri perfecte. […] înrobirea nu presupune doar şantajul cu forţă brută la care se dedă regimul, ci şi acceptarea acestui şantaj, ca un dat inexorabil al sorţii. Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată. Acest proces se încheie prin contaminarea celorlalţi…Există comunităţi şi oameni dispuşi să consimtă violenţei, să se plece şi înconvoaie, fără a vedea scara pe care vor fi siliţi să coboare mereu mai adânc, în hăul abjecţiei… Unica armă de nădejde împotriva şantajului de orice fel este refuzul. Când situaţia a devenit atât de acută, când pistolul e lipit de ceafă şi replica e «pe viaţă şi pe moarte», atunci regula jocului nu se schimbă, ci doar miza lui. Câştigător va ieşi numai cel căruia nu-i este teamă de moarte sau este destul de tare pentru a acţiona ca şi când nu i-ar fi teamă….”
În mod hotărât, Rusia a redevenit ea însăși, sub țarul kaghebist Vladimir Putin. În schimb, sub Biden, America a încetat să mai fie ea însăși. S-a rătăcit. Altfel înarma din timp Ucraina suficient să se poată apăra mai bine. Și nu ceda presiunilor Beijingului. Vai de lumea liberă, dacă America nu se regăsește rapid.