1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Activele Rusiei din Vest, folosite pentru a ajuta Ucraina?

14 iunie 2024

Liderii G7 vor să folosească dobânzile pe activele rusești înghețate în Occident pentru a ajuta Ucraina. Fondurile vor fi garanții colaterale pentru un împrumut destinat Kievului, pentru apărarea împotriva Rusiei.

https://p.dw.com/p/4h1Hb
Rusia, ruble - imagine tematică
Vestul a confiscat active ale Băncii Centrale a Rusiei în valoare de 300 de miliarde de dolari la scurt timp după invadarea UcraineiImagine: Yelena Afonina/TASS/dpa/picture alliance

Finanțarea luptei Ucrainei împotriva invaziei Rusiei a devenit o temă controversată în ultimii aproape doi ani și jumătate. Susținătorii Ucrainei au investit deja 297 de miliarde de euro (321 miliarde de dolari) în ajutoarele pentru Ucraina, dar este clar că această țară are nevoie de și mai mult sprijin.  

În aprilie, Congresul SUA a aprobat în cele din urmă, după luni întregi de dispute, un pachet de 61 de miliarde de dolari (56 de miliarde de euro) pentru Kiev. Tema ajutoarelor pentru Ucraina a jucat un rol important și în campania pentru alegerile europene, scrutin soldat cu progrese masive înregistrate de dreapta radicală.

SUA și UE nu s-au înțeles timp îndelungat cu privire la soarta activelor Băncii Centrale rusești, în valoare de 300 de miliarde de dolari, blocate de Occident după invadarea Ucrainei.

Washingtonul a dorit să folosească fondurile înghețate pentru a finanța apărarea militară a Ucrainei împotriva invadatorilor ruși. Pentru că majoritatea activelor înghețate se află în Europa, Bruxellesul s-a opus însă, din cauza problemelor de ordin juridic rezultate în urma înghețării activelor, în contextul în care Vestul nu este în război direct cu Rusia.

"Aceste fonduri nu vor fi niciodată returnate Rusiei, cel puțin nu cât timp Vladimir Putin este președinte", a declarat pentru DW Jacob Kirkegaard, senior fellow la sediul de la Bruxelles al think tank-ului German Marshall Fund. "Totuși, nimeni nu se încumetă să o recunoască pe față", adaugă el.

În prima linie a frontului alături de "Peaky Blinders"

G7 are în vedere un împrumut masiv pentru Kiev

Liderii G7 au ajuns însă la un compromis, după doi ani de tergiversări. În loc să ia direct din cele 300 de miliarde, vor fi folosite încasările din dobânzi, estimate la câteva miliarde de dolari pe an, pentru a finanța un împrumut de 50 de miliarde de dolari pentru Ucraina.

"Ucraina înregistrează un deficit fiscal imens de 20-30% din PIB", a explicat pentru DW Iuri Gorodnicenko, profesor de economie la Universitatea Berkeley din California. În comparație, deficitul fiscal al Greciei în toiul crizei datoriilor era de 13,5%.

"Un deficit ca al Ucrainei este foarte dificil de finanțat intern. Nu avem piețe financiare dezvoltate, economiei îi merge prost, prețurile multor active sunt la pământ. Avem nevoie de sprijin internațional pentru acest război", a adăugat profesorul originar din Ucraina.

Gorodnicenko atrage atenția că guvernul ucrainean, care ar avea nevoie anual de până la 150 de miliarde de dolari pentru a finanța țara și războiul, nu ar fi primit aproape niciun ajutor în primele două luni ale anului. Ceea ce ar fi "creat o mare nesiguranță cu privire la fondurile disponibile pentru a finanța achiziția de arme și nevoile interne."

Mai mult, indicatorul Ukraine Support Tracker, creat de Institutul pentru Economie Mondială din Kiel, a dezvăluit recent că doar jumătate din cele 61 de miliarde aprobate recent de administrația americană vor ajunge direct în Ucraina. Cealaltă jumătate va consolida bugetul Departamentului american al Apărării. Ar exista de asemenea o mare diferență între ceea ce au promis țările partenere și ceea ce au livrat ele Ucrainei.

Compromisul blochează pe termen lung capitalul înghețat al Rusiei

Creditul de 50 de miliarde de dolari va fi bine primit la Kiev, dar până și acest compromis a fost problematic pentru politicieni, având în vedere că va fi nevoie de mai mulți ani de încasări ale dobânzilor pentru a acoperi suma împrumutată.

"Dacă garantezi un împrumut și îl oferi în baza unor venituri viitoare, atunci trebuie să te asiguri că activele respective vor rămâne înghețate pentru 10-20 de ani", spune Kirkegaard. "Cineva trebuie deci să garanteze că activele nu vor fi returnate Rusiei în acest timp. Deci înseamnă asta că Rusia nu-și va primi fondurile înapoi și că înghețarea reprezintă de fapt o confiscare disimulată?"

Kirkegaard mai crede că ar putea fi dificilă folosirea capitalului rusesc înghețat pentru finanțarea reconstrucției Ucrainei după război, având în vedere că este nevoie de el pe termen lung pentru a garanta dobânzile.

.

Ucraina | Linii de front înghețate în Ucraina (arhivă)
Soldații ucraineni se confruntă cu multe lipsuri pe fronturile de est și de sudImagine: Stringer/REUTERS

Acord vital pentru a garanta ajutoarele pentru Ucraina în cazul revenirii lui Trump la Casa Albă

Creditul ajută Occidentul în eventualitatea revenirii lui Donald Trump la Casa Albă. El a promis în campania electorală că va tăia ajutorul pentru Ucraina, dacă va fi ales din nou președinte la scrutinul din noiembrie. Între timp, Trump și-a mai îndulcit retorica pe tema ajutoarelor pentru Kiev.

"Rezultatele prezidențialelor din SUA ar putea fi nefavorabile Ucrainei, așa încât liderii G7 au dorit să asigure finanțarea pentru cel puțin un an suplimentar. În cele din urmă însă, partenerii noștri europeni trebuie să ia o decizie politică privind eventuala cheltuire directă a capitalului rusesc înghețat", spune Gorodnicenko.

Nevoia de ajutor a Ucrainei se va menține cu siguranță în anii următori, inclusiv pentru reconstruirea infrastructurii energetice și a oreșelor distruse de război.

Ucraina: Pe front, în aşteptarea ajutorului din SUA

Singura opțiune a Kievului este majorarea taxelor

Între timp, guvernul de la Kiev nu prea mai are multe variante de finanțare. După ce a evitat să majoreze taxele în plin război, lucru care ar putea slăbi și mai mult o economie și așa chinuită, executivul ucrainean se pregătește acum să majoreze taxele pe venit, pe vânzări și alte taxe indirecte.

Și Rusia a majorat taxele pentru a continua finanțarea aparatului de război. Analiștii cred că Kremlinul se va confrunta cu serioase limitări bugetare în următorii doi ani și fac apel la Washington și Bruxelles să ajute din plin Ucraina, prin accesarea directă a tuturor celor 300 de miliarde de dolari înghețate în 2022.

"Într-un fel sau altul, Rusia va fi considerată responsabilă pentru ceea ce face în Ucraina. Putem să așteptăm 10 ani pentru a transfera bani Ucrainei sau putem să o facem deja de acum, ceea ce ar fi mult mai eficient", arată Gorodnicenko.

Adaptare după un articol publicat pe DW-English.