Când va abandona R. Moldova tradiția violenței domestice

„Femeia nebătută este ca o casă nemăturată” – așa sună un proverb popular în Republica Moldova, care justifică o tradiție nescrisă a violenței, acceptată în egală măsură atât de bărbați, cât și de femei, de la sate sau din orașe. Fenomenul violenței și a încălcării drepturilor femeilor și fetelor a crescut, în special, în timpul pandemiei. În primele nouă luni ale anului 2020, în Republica Moldova, oficial au fost înregistrate 9844 de cazuri, cu peste 1800 mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Pe 25 noiembrie este marcată ziua internațională a combaterii violenţei împotriva femeilor, prilej cu care Deutsche Welle a discutat despre acest fenomen cu Lilia Potîng, avocată la Asociația „Promo-LEX”, organizație care se ocupă de apărarea drepturilor omului în Republica Moldova.

DW: Care sunt dimensiunile problemei în Republica Moldova? Câte cazuri se înregistrează anual?

Lilia Potîng: În ultimele nouă luni ale anului curent la Inspectoratul General al Poliției au fost înregistrate 9844 de sesizări, în timp ce în aceeași perioadă a anului 2019 au fost înregistrate 8030 de cazuri. Dintre acestea, 675 au fost calificate drept infracțiuni, iar 1336 au fost documentate drept contravenții în baza articolului privind violența în familie. Dacă e să mă refer la ordonanțele de protecție emise de către instanțele de judecată, de asemenea s-a înregistrat o majorare. În 2020 au fost emise 502 ordonanțe, iar anului trecut au fost înregistrate 423.

Ce spun aceste date? Cum se explică creșterea acestui fenomen în Republica Moldova?

Creșterea numărului sesizărilor, cât și a măsurilor de protecție sau a infracțiunilor înregistrate de către autorități, vin să denote faptul că violența în familie rămâne o problemă serioasă în Republica Moldova. Mai cu seamă este o problemă ce ține de încălcarea drepturilor femeilor, pentru că majoritatea victimelor violenței în familie sunt femei. Iar creșterea numărului în perioada anului 2020 este legată atât de pandemie, cât și de situația pe care o avem în prezent, pentru că femeile și copiii se află în izolare împreună cu agresorii lor și atunci actele de violență în familie s-au acutizat.

Care este profilul victimei violenței domestice? Cine ajung să fie maltratate?

În proporție de 85-90% din totalul victimelor sunt femeile. Sunt femei care devin victime indiferent de originea, familia din care provin, social vulnerabilă sau înstărită, indiferent de educația pe care o au. Din experiența pe care o am în cadrul Asociației „Promo-Lex” pot spune cu certitudine că violența poate afecta pe oricine. Am avut cazuri în care erau femei care nu aveau nici măcar studii medii, nu știau a scrie sau a citi, iar la capătul opus erau femei doctori în știință sau antreprenoare.

Ați menționat că s-a mărit numărul de cazuri în timp de pandemie? Ce schimbări a adus carantina?

În primul rând, faptul că pe durata stării de urgență, datorită restricțiilor care au fost impuse, femeile s-au văzut nevoite să rămână închise în același imobil timp de 24 de ore. Dacă, anterior, ele mai mergeau la serviciu, puteau să iasă elementar la plimbare sau la întâlnire cu vreo rudă, în această perioadă ele au fost izolate. De multe ori, ele nu aveau nici cel puțin acces la telefon ca să poată chema pe cineva să le ajute. La fel, s-a constatat și o imposibilitate de a discuta și solicita o consultație de la un specialist sau să meargă la autorități ca să scrie o plângere. Apropo, în această perioadă, colegele mele de la Centrul Internațional „La strada”, au constatat o creștere cu peste 30% a numărului cazurilor de apel la linia fierbinte de încredere.

Cum este legislația din Republica Moldova în comparație cu cea din alte ţări?

Legislația noastră este una bună, dar cu siguranță este loc de mai bine. Femeile au posibilitatea să fie protejate și vorbim de acea protecție, pe care o pot obține prin intermediul instruirii măsurilor de protecție de către polițiști chiar atunci când au ajuns la fața locului. Noi, organizațiile societății civile, pledăm pentru ratificare Convenției de la Istanbul, care a fost doar semnată. Aceasta va permite aplicarea directă a prevederilor, ceea ce va duce la o protejare mai bună a femeilor și sperăm ca, în timp, să obținem o diminuare a fenomenului.

Știm că multe femei acceptă să tacă și să rabde, unele chiar și o viață. De ce nu se apără în instanțe, de ce nu cer ajutor? E vorba de mentalitate?

Cauzele sunt diverse. Începând de la rușine față de societate, rude, mai ales dacă vorbim despre femeile din mediul rural. O altă cauză este frica față de agresor, pentru că deseori ele sunt amenințate că dacă o să spună ceva sau o să plece, „eu am să te găsesc și am să te omor”. La fel există frica și nesiguranța din punct de vedere financiar. Sunt foarte multe femei care depind de agresor. De asemenea, nesiguranța față de viitor, faţă de ce va fi mâine. Ele nu au unde pleca. Persoanele din familie, la care adeseori apelează victimele, dacă sunt mame sau bunici, acestea în loc să le încurajeze sau să apeleze la ajutorul autorităților, de multe ori le spun total opusul. De exemplu: „Rabdă, că am răbdat și eu toată viața, iar bunică-tău sau taică-tău m-a bătut și pe mine, dar eu, iată, oricum am trăit și v-am crescut”.

Sunt suficient de mari amenzile aplicate?

Este foarte important să știe toată lumea și, în special, femeile care se află în cercul violenței, că nu există amenzi pentru actele de violență. Anterior au fost. Acum singura pedeapsă cu amendă este pentru încălcarea ordinului de restricție de urgență, dar care are și alternativă. De ce au fost scoase? Pentru că de obicei amenzile erau plătite tot de către femei și din bugetul familiei. Astfel, practic femeile ajungeau să fie dublu pedepsite – odată fiind victime ale violenței și a doua oară – fiind nevoite să achite pentru că l-au reclamat pe agresor.

E greu de luptat contra violenței? Ce eforturi se fac pentru a diminua datele statistice?

Creșterea numărului de cazuri înregistrate nu înseamnă neapărat că a crescut fenomenul. Și aici voi schimba accentele problemei: a diminua numărul înregistrărilor nu ar însemna o diminuare a fenomenului. După mine, înregistrarea mai multor cazuri este foarte binevenită deoarece femeile, victimele, înțeleg că violența nu trebuie tolerată. Iar faptul că ele se adresează este un rezultat și al autorităților și al societății civile, care se datorează campaniilor de informare și sensibilizare.

Cum pot fi ajutate aceste femei? Care sunt șansele de reabilitare?

Dacă vorbim despre victime, ele sunt cele care pot rupe cercul violenței, pentru că doar ele pot apela după ajutor și pot sesiza aceste acte. Este important ca ele să nu tolereze violența, iar șanse există totdeauna. Eu apreciez eforturile statului și pot spune că există o evoluție pozitivă față de anii trecuți, cel puțin de 10 ani de când activez în acest domeniu. Acum pot spune că autoritățile se implică, femeile au posibilitatea să iasă din acest cerc cu ajutorul măsurilor de protecție, prin separarea și pedepsirea agresorului. Totodată, ele pot beneficia de servicii de reabilitare, cum ar fi cele de plasament temporar, servicii sociale, psihologice sau juridice gratuite. De asemenea, există și servicii pentru agresori, pentru a reduce în viitor cazurile de aplicare a violenței.