Cât de (im)posibil e avortul în România

O etică revizionistă pune încet, dar sigur stăpânire pe corpurile femeilor, le lasă în voia pragmatismului de stat, în bătaia puștilor încărcate de conservatorii fără limite și a discursurilor ipocrite venite din partea Bisericii.

Majoritatea spitalelor de stat refuzau să facă avorturi la cerere încă dinainte de începerea pandemiei, care a dus la sistarea lor aproape totală. Un studiu făcut de Centrul Filia în 2019 arăta că din cele 160 de spitale publice care au dotări suficiente pentru întreruperi de sarcină, doar 40 răspundeau necondiționat acestei solicitări, în 36 de spitale nu se făceau avorturi în timpul sărbătorilor religioase, iar în alte 51 nu se făceau deloc.

Apoi, la începutul pandemiei, pe 23 martie 2020, un ordin militar emis de Ministerul Afacerilor Interne a scos avortul la cerere în afara procedurilor esențiale. În acest fel, cele mai multe dintre spitale aveau și un pretext legal în filosofia lor anti-avort.  O investigație făcută de Alexandra Filip la Presshub.ro scoate la iveală că avorturile au fost puține și făcute mai degrabă în locurile în care anumiți medici au răspuns câtorva cereri.

În prima parte a stării de urgență pe care a traversat-o România din cauza pandemiei, nici chiar spitalele private n-au mai făcut avorturi și multe femei prinse pe picior greșit au fost nevoite să apeleze la metode empirice. Întreruperile de sarcină acasă, făcute în condiții mai mult sau mai puțin sterile au revenit în actualitate. De pildă, o cercetare a Centrului Filia ajunge la concluzia că niciun spital public din capitală nu face avorturi la cerere, iar în 2021 cel puțin 99 de întreruperi s-au făcut pe piața neagră.

Avortul este legal, dar dacă nu ai bani, nu poți să-l faci. Statul refuză să plafoneze prețul întreruperilor de sarcină, astfel că la spitalele publice costă între 150  și 1500 de lei, pe când în clinicile private ajunge între 700 și 6000 de lei. O femeie fără posibilități materiale și care nu reușește să găsească un loc la un spital de stat, va încerca o cale ocolită, mai ieftină, mai puțin sigură, dar care îi poate salva viitorul de accidentul unei sarcini întâmplătoare.

România nu e singura țară europeană în care avortul e problematic. În Andorra, Liechtenstein, Malta și Polonia sunt interzise prin lege. În Italia, 70% dintre medici refuză pe motiv că nu-i lasă conștiința. Spania se apropie și ea periculos de aceeași situație ca în peninsulă. În Statele Unite, șase judecători conservatori, în dezacord cu trei liberali dizidenți, au pus capăt dreptului național la avort și în multe state americane doctorii și pacientele lor aflate în nevoie riscă să devină infractori, dacă apelează la avort. Peste tot în lumea civilizată, apar breșe întunecate care lovesc în democrația liberală.

Mișcările anti-avort au luat avânt și sunt bine finanțate inclusiv în România. Adresele lor de internet sunt mai bine indexate, decât cele ale organizațiilor care sprijină femeile sau ale clinicilor care oferă servicii adecvate. În Iași, spre exemplu, Preotul Damaschin se laudă că i-ar fi convins pe toți medicii de la Maternitatea Cuza-Vodă să nu mai facă avorturi. El e doar unul dintre cei mai cunoscuți în planul propagandistic al acestui curent, în spatele căruia se încolonează aproape întreaga Biserică Ortodoxă. În fond, face parte din obiectivele ei. Tacticile pe care le folosesc acești slujitori ai Bisericii seamănă, însă, foarte mult cu cele ale conservatorilor ruși care au declanșat și finanțat mișcări pro-familie în toate statele foste socialiste.

Recent, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, explica subtil că BOR nu s-ar opune avortului, dar că acesta este „o crimă” dacă nu poate fi justificat medical. Apoi, pentru a-i convinge pe oameni că România trebuie să urmeze calea americanilor, insistă că persoana umană, în orice stadiu de dezvoltare, este „dotată cu identitate și demnitate” și că „civilizația euro-atlantică este construită pe codul moral al Decalogului, nu pe noile ideologii”.

Încă nu au fost pedepsiți preoții, doctorii și ceilalți informatori care le pârau pe femei înainte de 1989 că făceau avorturi clandestine. În urma delațiunilor multe au ajuns în închisoare sau au fost lăsate să moară în chinuri după avorturi nereușite. Probabil că România nu se va întoarce la interzicerea avorturilor, dar accesul la ele va deveni prohibitiv, dacă nu cumva vor apărea și consilierii de conștiință care să le convingă pe cele care au nevoie, prin metode neortodoxe, că întreruperile de sarcină sunt distrugătoare și te duc în iad.