Cît costă „mea culpa” şi lupta cu morile de vînt

Tăvălugul deconspirării evazioniştilor fiscali a mai făcut o victimă al cărei grad de celebritate şi vizibilitate amplifică scandalul moral. Cînd preşedintele unui club sportiv de talia lui FC Bayern München figurează şi el pe lista neagră a celor care şi-au pus cîştigurile la adăpost de vigilenţa fiscului, buretele autodenunţării nu poate şterge nici repede şi nici definitiv ruşinea.

Aşa se face că şi azi cazul Hoeneß ţine capul de afiş al presei germane. Iubitoare de fotbal sau doar conştientă de profitul pe care-l poate aduce la urne prezenţa ei în tribune, Angela Merkel şi-a exprimat dezamăgirea faţă de decizia lui Hoeneß de a-şi depune pe furiş în Elveţia banii spre a scăpa de fisc.

Meritele profesionale ale celui care s-a autodenunţat după ce un nou compact-disc cu datele „infractorilor” a ajuns din ţara cantoanelor, pe căi ascunse, în mîinile autorităţilor germane, rămîn nealterate.

Prestigiul moral al preşedintelui de club este în schimb ştirbit. Pe bună dreptate tot FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG pledează pentru anularea procedeului de autodenunţare ca instrument de reabilitare morală, după ce a semnalat că nu se ştie exact nici la îndemnul cui a decis Uli Hoeneß să se autodenunţe, nici cît de mare este cu adevărat suma de bani şi nici care este provenienţa acestora.

Un motiv suficient pentru ca DIE WELT, sărind în apărarea contribuabililor cinstiţi care se află şi printre cei cu dare de mînă, să recomande elitelor declanşarea unei ofensive în favoarea unui sistem de impozitare mai echitabil, fără a mai recurge la serviciile unor consilieri financiari particulari, versatili ci la avantajele unei dezbateri publice care să dea răspuns şi unei întrebări formulate de AACHENER ZEITUNG: cum poate statul de acum înainte zădărnici evaziunile fiscale comise de chiar unii dintre cetăţenii săi aleşi?

Oricît de dificilă ar fi aflarea soluţiei, ea are un caracter stringent mai ales în vremuri de criză, consemnează RHEINPFALZ. Iar una din componentele ei ar fi semnarea rapidă a unui acord fiscal germano –elveţian. Altminteri toţi contribuabili cinstiţi se vor simţi traşi pe sfoară, crede DER STANDARD. Iar cei care cred că procurarea pe căi ilicite a unor compact–discuri conţinînd numele păcătoşilor este preferabilă semnării unui acord bilateral între cele două ţări, se îmbată cu apă rece, rezultă din comentariul publicat în NEUE ZÜRCHER ZEITUNG.

Ziarul elveţian se teme însă că în vîrtejul consternării morale declanşat de cazul Hoeneß, băncile elveţiene se vor vedea şi ele ţintuite la stîlpul infamiei. Iar Germania va putea astfel să-şi impună în Uniunea Europeană şi la OECD modelul „impozitului global”.

Cît despre modelul german de combatere a crizei datoriilor el devine din ce în ce mai impopular, rezultă din comentariile apărute în două ziare spaniole, EL MUNDO şi EL PAIS.

Cu totul nedorită, ba chiar combătută vehement de forţa străzii, care s-ar putea dovedi chiar mai puternică decît decizia Parlamentului, presupune LE FIGARO, este legea privind căsătoriile între homosexuali.

Împotrivirile populare sunt zadarnice de vreme ce legea nu va face decît să consfinţească ceea de nu numai în Franţa ci şi în alte ţări ale Europei, a devenit un fapt firesc, crede LIBERATION.

Deşi pare firesc ca în Italia mai niciodată un guvern să nu-şi poată îndeplini pînă la capăt mandatul, ceea ce se petrece acum în peninsulă echivalează cu o declaraţie de faliment a elitelor politice a ţării, consideră DIE PRESSE. Jalnicul spectacol demonstrează că dezonorantele tocmeli în jurul mandatului prezidenţial nu mai au nimic de-a face cu interesele de stat ci cu josnice calcule şi jocuri politicianiste. Situaţia Italiei nu ar fi într-atît de tragică şi nici gravissimă dacă ţara aflată în degringoladă nu ar fi a treia putere economică a Uniunii Europene, opinează LE MONDE.

Din frustrări şi fanatism se compune primejdioasa mixtură a combustibilului ce a alimentat actul terorist comis la Boston de cei doi fraţi ceceni, dă de înţeles comentariul publicat în DE VOLKSKRANT.

Ziarul olandez dezvăluie însă şi dilema în care se află America în lupta ei împotriva acestui flagel: dacă acţionează, aşa cum a făcut în Irak şi Afganistan, îşi atrage ura islamiştilor. La fel, şi dacă nu intervine acolo unde irlamiştii sunt angrenaţi în conflicte.

Cum ar fi de pildă în Cecenia. Or, NESAWISSIMAJA GASETA pare de-a dreptul nedumerită de ce FBI nu a acordat atenţia cuvenită avertismentelor lansate de serviciile interne de informaţii ale Rusiei , care le-ar fi recomandat din timp autorităţilor americane să-i ţină sub observaţie pe fraţii Zarnajev. Cîtă vreme însă nu încetăm, cînd este vorba de terorişti, să facem distincţie între ai „noştri” şi ai „voştri”, lupta cu acest flagel va fi aidoma celei a lui Don Quijotte cu morile de vînt, conchide ziarul citat.