Dacian Cioloș și USR
22 martie 2017Ni se prezintă în aceste zile un pseudo-eveniment. E vorba de așa numita vizită a lui Dacian Cioloș la Bruxelles și de întâlnirea sa cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, urmată și de ”declarații de presă”, privitoare la viitorul Europei. Dar, cu toată prețuirea care i se cuvine unui fost premier, el nu mai îndeplinește nicio responsabilitate publică, nici măcar una mai puțin însemnată. Dacian Cioloș ar fi putut să fie cu ușurință senator PNL sau senator USR, la fel ca unii dintre miniștrii săi, dar nu a vrut să candideze rămânând fidel promisiunii sale de primă instanță. Prin urmare, vizita sa la Bruxelles este una strict privată, a cărei mediatizare pare ceva artificial. E adevărat că sunt și vizite particulare care stârnesc interesul. De pildă o figură princiară trezește întotdeauna o curiozitate firească în virtutea unei nobleți prezumate, așa cum se întâmplă cu Prințul de Wales, a cărui prezență este semnalată mereu cu mare interes prin satele Transilvaniei. Dar un fost premier, care nu este nici măcar membru al vreunui partid politic, nu mai poate rămâne în centrul atenției decât în împrejurări fabricate.
Se pare că întâlnirile lui Dacian Cioloș cu Jean-Claude Juncker și cu alți demnitari de la Bruxelles sunt utilizate pentru a crea impresia că fostul premier continuă să fie un interlocutor de prim plan al oficialităților europene, una menită să faciliteze acceptarea sa într-o poziție de top în România, eventual ca lider al USR. Foștii săi miniștri aleși în Parlament pe listele acestei grupări au inițiat deja un lobby insistent în favoarea sa, punându-l pe liderul formațiunii, Nicușor Dan, într-o situație extrem de ingrată. Să refuzi acceptarea lui Cioloș pare meschin, să o accepți înseamnă să te retragi resemnat.
În realitate, nimeni nu ignoră că nu despre înscrierea lui Cioloș în partid este vorba (ar putea-o face oricând fără atâta emoție, după cum ar fi putut să o facă demult), ci de instalarea sa la conducerea grupării. Prin urmare lui Nicușor Dan i s-a cerut să plece și să lase pe alții în locul său chiar dacă evenimentul ar putea fi împachetat în așa chip, încât să pară altceva decât este. S-ar fi putut crea, de pildă, o funcție specială care să preia, încetul cu încetul, toate atribuțiile importante, șeful istoric al formațiunii fiind lăsat să se ocupe cu tot felul de amănunte istovitoare și nesemnificative. Nu e de mirare că Nicușor Dan s-a opus, cel puțin într-o primă instanță, căci ulterior a abdicat, oarecum, spunând că se va supune majorității: „Noi o să avem un Congres în 12-14 mai la Cluj-Napoca şi toate funcţiile din USR vor fi alese la acel Congres. Conform Statutului, orice membru USR poate să candideze la orice funcţie. Deci, în situaţia în care domnul Cioloş vine în USR, până atunci, poate să candideze la orice funcţie”. Așadar liderul USR i-a pus totuși lui Cioloș o condiție, una cât se poate de firească, de altfel.
Între timp însă Dacian Cioloș nu a spus nimic. Doar un colaborator al său lăsa să se strecoare informația că fostul premier s-ar fi răzgândit și că, în urma rezervelor exprimate de Nicușor Dan, va alege o altă cale, dar a fost înainte de declarația citată mai sus.
Preocupările legate de reconfigurarea USR au un scop ușor de ghicit. Nicușor Dan a candidat promițând să nu facă alianță cu partidele ”corupte”, printre care a inclus explicit și PNL-ul, și se pare că intenționează să se țină de cuvânt. E o situație ironică, căci președintele Iohannis, care face din ”integritate” o armă politică, se lovește în tentativa sa de a crea o alternativă la PSD tocmai de scrupulele ”anticorupție” ale unor potențiali aliați. Vechii USR-iși, formați în etosul antipartide, antisistem, antipolitică, mizând mai mult pe simboluri decât pe argumentație discursivă și mai mult de stânga decât de dreapta, mai curând revoltați decât militanți politici, mai curând ong-iști decât deputați, nu se regăsesc deloc în noile combinații, care seamănă leit cu ceea ce ei condamnaseră până acum. Căci nu doar mita și traficul de influență, dar și ingineriile acestea netransparente de natură să deturneze o formațiune fac parte în optica lor din aceeași paradigmă mai generală a politicii corupte. Toți aceștia sunt prin urmare un obstacol serios pentru proiectul de ”unificare a dreptei”, termenul de ”dreapta” fiind aici pur convențional. Iar șeful formațiunii, Nicușor Dan, pare să fie cel mai mare obstacol.
În politică sunt multe căi posibile și chiar și acest ”complot” menit să-l readucă pe Dacian Cioloș în viața politică ar putea fi absolvit dacă am vedea că fostul premier e preocupat nu de organizarea propriei cariere, ci de o misiune politică, pe care o asumă cu entuziasm. Or, până acum noi am văzut doar un om discret, nehotărât, fără nicio înflăcărare, care pare a fi împins de la spate.
Horațiu Pepine, DW-Bucureşti