Dana Alexandra Scherle, născută în 1982 la Sibiu, a studiat Anglistica și Germanistica la Universitatea din Düsseldorf, perioadă în care a început să lucreze în presă, printre altele la cotidianul Westdeutsche Zeitung și la redacția de radio în limba română a postului Deutsche Welle. După stagiul de jurnalism de la DW la Bonn și Berlin, a lucrat, printre altele, la redacția germană online a DW și la cea de știri în limba engleză și a fost coordonatoare editorială a Departamentului European. Din februarie 2020, conduce redacția română la DW.