De ce pot alții ce nu poate UE? Despre vaccin și democrație

De ce pot unii ce le pare imposibil altora? Am încercat să mă interesez cum, când și unde poate fi vaccinată o doamnă cu mare handicap, de peste 90 de ani, căreia îi port de grijă. 

Originară din România, bătrâna trăiește într-un oraș din Renania de Nord-Vestfalia, cel mai populat land german. Căutat la telefon și la cabinet, medicul ei personal s-a derobat de orice răspundere. În Germania vaccinările nu sunt treaba cabinetelor medicale, ci a landurilor, care și-au creat ”centre de imunizare”. Sună bine. 

Dar de făcut, nici rău nu fac. Nu fac nimic. Ar urma ca abia din februarie să înceapă vaccinarea populației marelui land federal. A introduce deci în google numele orașului ei, cuplat cu noțiunea de vaccin anti-corona, nu aduce, de asemenea, mai nimic. Dacă persiști, s-ar putea să afli generalități. Între altele, că doamna cu pricina va primi, în curând, o scrisoare. O așteaptă înfrigurată, căci vaccinarea populației într-o pandemie cu lockdownuri în serie, care au distrus deja existențe și riscă să rupă șira spinării economiei, ni se pare, și ei și mie, vitală. 

Frica de vaccin și răul adevărat

Nu i-e frică de vaccin? Dar mie? Ba bine că nu. E adevărat că nu pot crede absurditatea conspiraționistă potrivit căreia israelienii și-ar otrăvi, chipurile, deliberat, propria populație, injectându-i serurile produse de Biontech-Pfizer, AstraZeneca sau Moderna. 

Dacă liderii evreilor și-ar fi tratat astfel poporul, n-ar fi ajuns să aibă o existență de mii de ani, documentată încă, în Antichitate, de vechii egipteni. Același raționament e valabil pentru britanici și americani. Care n-au țări mici și unitare, ci ditai statele multinaționale și federale. Nici englezii și nici americanii n-ar fi ajuns vreodată să-și edifice puteri globale dacă și-ar fi tratat popoarele cu picioarele și s-ar comporta iresponsabil de la vlădică la opincă. La vaccinări, anglo-saxonii stau net mai bine decât nemții. Și decât alți europeni. 

Mă ia în schimb spaima, dacă mă gândesc la vaccinarea alergicilor. Mi-e teamă pentru vârstnici. Dar și mai groaznică îmi pare soarta celor care, singuri, dacă nu mor cu zile, pentru că nu-i ajută nimeni, vor pieri, tot cu zile, pentru că n-au fost vaccinați la timp, din pricina nepăsării și incompetenței responsabililor. 

Care nicio treabă n-au. E scandalos că, la începutul acestei săptămâni, nu erau vaccinați decât aproximativ 250 de mii de germani, potrivit cifrelor Institutului Robert Koch. Ale cărui date sunt credibile. Știind că vaccinul Biontech-Pfizer a fost coprodus de o firmă din orașul german Mainz, m-am întrebat: de ce un land mare și prosper, ca Saxonia Inferioară, n-a reușit să vaccineze până marți, potrivit datelor aceluiași institut, decât aproximativ o sută de oameni la suta de mii de locuitori? Iar Turingia, din estul fost comunist al Germaniei, un land condus de un lider postcomunist, figura luni ca lanternă roșie, cu doar 38 la suta de mii? 

De ce, procurându-și la suprapreț vaccinul, israelienii, care injectează oamenii timp de 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână, inclusiv în sacrosancta zi de odihnă care e șabatul, au reușit să depășească de revelion milionul de vaccinați? De ce pot ei vaccina 150.000 de oameni pe zi, astfel încât în februarie promit să-și fi imunizat întreaga populație, cu tot cu minoritarii arabi, inclusiv palestinienii de la Ierusalim fără cetățenie israeliană, în timp ce administrația palestiniană din teritorii a refuzat să coopereze cu oficialii statului evreu și va începe să vaccineze abia în februarie, cu serul rusesc Sputnik, ori cu AstraZeneca? De ce stă uluitor de bine, la vaccinări, Bahreinul?

Cazul german și eurocrația

Prin comparație, Germania dispune de un sistem medical exemplar și are o populație de nouă ori mai mare, dar de patru ori mai puțini oameni imunizați provizoriu decât statul evreu. Nemții au început să administreze vaccinul în cămine, dar în landul lor cel mai populat abia în februarie încep să se dedice imunizării întregii populații. Nu că demnitarii berlinezi nu știu să afișeze acționism, când li se pare necesar. Au hotărât mai nou, împreună cu liderii regionali, să înăsprească lockdownul, interzicând în zone cu o incidență de noi infectări cu coronavirus, în șapte zile, de peste două sute la suta de mii de locuitori, călătorii de peste 15 kilometri pornind din centrul respectivelor regiuni. Ceea ce pare absurd, de vreme ce șoferul unei mașini rulând 20, 50, 100 sau 1.000 de kilometri nu se infectează la volan. Mai degrabă în transportul în comun din oraș.  

Întrebați de ce, în comparație cu alții, au făcut-o de oaie, responsabilii germani și europeni se comportă ca părinții divorțați. Dau vina unul pe altul: ”mă-ta e proastă”... ”Ba tac-tu...” Timp în care copilul lăsat de izbeliște moare. 

Mai sincer, premierul olandez Rutte a cerut compatrioților săi să-l ierte. Deși au intrat în posesia a sute de mii de doze de vaccin Pfizer împotriva COVID-19, Țările de Jos și-au programat debutul vaccinărilor (de care ar urma să beneficieze inițial doar medicii și asistentele) abia la 6 ianuarie. Pentru că, potrivit premierului, ”guvernul olandez a fost luat pe nepregătite” de aprobarea vaccinului Pfizer-BioNTech de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), și ”s-a confruntat cu probleme logistice”.

Arză-le-ar focul de probleme. Cum să scăpăm de coșmar în acest ritm de melc, cu asemenea lideri, administrație și birocrație la cârmă? Îi face oare bine această publicitate Uniunii Europene?

În Germania, aprobarea unui dosar de studiu clinic durează, vai, luni de zile. La Covid-19, autoritățile germane, ce-i drept, s-au grăbit. Nu însă și EMA, care a pierdut startul în cursa cu țări ca Israelul, SUA și Marea Britanie. 

Când nu le atribuie vina eurocraților, guvernanții germani, în frunte cu Angela Merkel și cu ministrul sănătății, Jens Spahn, minimalizează dificultățile. Ambii sunt membri ai unei Uniuni Creștin-Democrate care a profitat de pe urma pandemiei, sporindu-și sensibil, laolaltă cu demnitarii ei, popularitatea, pentru că cei din urmă au fost cotați, contrafactual, ca fiind bine pregătiți să facă față crizei Corona. 

Potrivit Berlinului, comandarea vaccinurilor a fost preluată de Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen. Dar n-a fost oare cârmită UE, până la finele anului trecut, de către Germania? Nu s-au aprobat în Europa vaccinurile Pfizer, fie și tardiv, pe 21 decembrie? De ce n-a intrat Berlinul în acțiune, văzând că eurocrații dau chix, ezită și, vai, se zgârcesc, pentru că, absurd, date fiind astronomicele costuri economice ale pandemiei, vaccinul germanilor de la Biontech li s-a părut, culmea, prea scump?  

Vaccinul și democrația

La comandarea și procurarea vaccinurilor, ministrul federal al sănătății ar fi vrut ca Germania să se alieze cu Olanda, Franța și Italia. Or, cancelara ar fi insistat, potrivit unor informații din capitală, reluate de publicația ”Cicero”, ca Germania să nu acționeze unilateral, ci să includă în alianță întreaga Comunitate. Problema e că Merkel a jurat, ”așa să îi ajute D-zeu”, să-și ”dedice întreaga forță binelui poporului german, să-i sporească binele și să-i evite pagubele...”.  

Cui a jurat Merkel toate acestea? Nu europenilor în genere, ci poporului german. Sigur, dă bine în Europa, să-ți afișezi, ca lider, superioritatea morală, evitând să ți se reproșeze naționalism în materie de vaccinare a propriei populații. 

Dar democrația presupune ca puterea să aparțină poporului suveran. Care te alege. Pe von der Leyen n-au ales-o europenii. Germanii, care au în față anul acesta nouă scrutine, între care alegerile legislative federale, și-au votat, în schimb, partidele guvernamentale. E lesne de imaginat cine ar putea profita, politic, de pe urma nefăcutelor unor dregători aflați de prea mult timp la butoane, ca să se mai miște eficient, credibil și cu rapiditatea necesară.

Nici România nu stă prea bine. Majoritatea dascălilor se arată, potrivit unui sondaj, antivaccinistă. Exemplul oferit de această majoritate e devastator. Concomitent, un site anunța aruncarea a 80 de doze de vaccin. Iar ministerul sănătății ar fi luat la întrebări un eficient medic din Găești. Omul făcuse cinste meseriei sale. Anunțase că preferă vaccinarea oricărui doritor eventualei irosiri de doze de vaccin scump, în virtutea respectării ad literam a listei de priorități convenite, după ce s-a epuizat șirul celor îndrituiți să fie vaccinați inițial. Nimic mai firesc. 

Nimic mai inteligent și mai moral. Anterior, la circa o săptămână de la debutul vaccinărilor, circula deconcertanta știre, potrivit căreia în România se făceau doar circa 1000-2000 de vaccinuri pe zi. În acest ritm imunizarea românilor ar fi durat aproape 18 ani. Dacă adăugăm și rapelul, comenta trist, dar just, Daniel Uncu, ”ne ducem spre 30 de ani”. Situația, între timp s-a ameliorat sensibil. Digi24.ro anunța marți că în România au fost vaccinate până acum împotriva COVID-19 puțin peste 41.600 de persoane, dintre care 16.100 au primit serul numai în cursul ultimelor 24 de ore. Este un „record” înregistrat de când a început campania, la 27 decembrie, dar este totuși încă departe de ținta asumată de autorități: o medie de 20.000 de vaccinări pe zi.

Și tot prea puțin ar fi. Încă și mai trist riscă să stea lucrurile în Republica Moldova. Căci dacă nu s-au ocupat cum trebuie de francezi, spanioli, italieni, germani și olandezi, e lesne de dedus că basarabenii n-au constituit vreo prioritate zero pentru membrii Comisiei Europene. E deci salutar apelul unui grup de 13 miniști de externe din UE, între care și românul Bogdan Aurescu, adresat Comisiei Europene, căreia i-au cerut ”un mecanism” de livrare de vaccinuri anti-Covid-19 țărilor din Parteneriatul Estic.

Oare unde sunt ceilalți 14? Și de ce trebuie să i se lanseze un apel special Bruxelles-ului în acest domeniu, când rușii lui Putin abia așteaptă să găsească motive să-i denigreze pe europeni?

Vinovații cu pâinea și cuțitul care au clacat și în primăvară, când, fără măști, dădeau declarații calmante, dar eronate, despre presupusa lipsă a virulenței molimei izbucnite în China comunistă, fiind surprinși cu chiloții pregătirilor antipandemie în vine: preiau ei oare, măcar de această dată, răspunderea, cum e normal în democrații? Își vor da ei demisia? Sau se eternizează la guvernare ca domnul Arafat? Eu n-aș mai paria pe simțul lor de răspundere.