De ce Florin Cîțu a fost luat prin surprindere de valul 4?
23 septembrie 2021Printr-o decizie precipitată, șeful Executivului a anunțat că din data de 28 septembrie toate persoanele care au mai mult de șase luni de la vaccinarea anti-Covid își pot face a treia doză cu Pfizer sau Moderna.
Deși până în urmă cu câteva zile autoritățile medicale, dar și cele guvernamentale erau reticente față de introducerea posibilității de inoculare a unei noi doze de vaccin, în urma numărului mare de infectări și decese care s-a înregistrat în ultimele zile în România, măsura a fost luată rapid.
Agenția Europeană a Medicamentului a început analizarea datelor pentru aprobarea celei de a treia doze pentru Pfizer, dar decizia finală urmează a fi luată abia în luna octombrie.
Pentru Moderna, agenția nu a început evaluarea pentru o posibilă doză suplimentară.
Această grabă din România vine ca urmare a panicii instalate la nivelul Guvernului, din cauza celor 7.045 de noi infectări, anunțate miercuri, 22 septembrie, a unui număr foarte mare de decese, 130, și a celor 1.037 de persoane internate în secțiile de terapie intensivă.
Țara noastră se află în pragul unei catastrofe umanitare din cauza crizei din sistemul sanitar unde nu mai sunt locuri pentru bolnavii aflați în stare gravă.
În valul al treilea, la nivel național a existat un număr maxim de 1.600 de paturi la ATI. În câteva zile, numărul bolnavilor grav va fi mult peste această cifră.
Ratarea campaniei de vaccinare, doar 5,4 milioane de persoane au primit cel puțin o doză de ser din 19 milioane, și rapiditatea cu care se răspândește tulpina Delta pot provoca prăbușirea sistemului de sănătate.
“Dacă ar fi nevoie să descriu printr-un singur cuvânt cauza principală a dezastrului provocat de Guvern acesta ar fi: autosuficiența”, a declarat sociologul Gelu Duminică pentru SpotMedia.ro.
Mai jos prezentăm principalele 5 erori făcute de Guvernul Cîțu în ce privește pregătirea valului 4 de pandemie, în condițiile în care toate statele occidentale au trecut prin el, începând cu luna iunie a acestui an.
1. Cifrele bune înregistrate la vaccinare în luna mai au crescut încrederea lui Florin Cîțu că valul 4 nu va mai fi posibil
În data de 15 mai, 119.021 de persoane își făceau injecția anti-Covid. În aceeași zi, Klaus Iohannis și Florin Cîțu ridicau mai multe restricții printre care și purtatul măștii în exterior.
Puteţi citi articolul integral AICI.