De noi depinde să nu fie tot ei

Dar e garantat că funcționează să alegem alte partide decât cele care, sub varii etichete, de regulă false, de stânga și de dreapta, au nenorocit țara timp de trei decenii?  

Mai întâi trebuie stabilit că nu constituie o opțiune resemnarea și fatalismul, pe ideea că nu funcționează niciodată nimic. Pe vremea când Occidentul nu era năpădit de salvaționisme, de regulă de stânga, mai nou și islamiste, democrația liberală a dovedit că funcționează ceas; că e superioară oricăror alte sisteme; și că puterea ei rezidă în capacitatea de a schimba pașnic, prin votul majorității, conducerile politice  care se dovedesc incapabile, corupte, vândute, inumane. 

De ce au nevoie tiranii ca să triumfe?

Mai greu se schimbă regimurile totalitare, precum cele nazist și stalinist, care, ca și alte tipuri de tiranii, încep și continuă uneori până la capăt prin a se pretinde, invers decât ce sunt în realitate, în speță democratice. Ca să reziste în ciuda celor pe care-i înrobesc și terorizează ori pe care, ca în România, îi fură și îi storc de vlagă, decenii la rând, toate tiraniile, inclusiv dictaturile ”soft”, au nevoie înainte de orice de cetățeni docili și obedienți, speriați, panicați, creduli, pesimiști, fataliști și resemnați. Și proști. 

În acest scop cetățenii trebuie să fie dezinformați. Motiv pentru care se atacă la baionetă orice urmă de jurnalism independent, critic, liber, competent și onest. Cum se recunoaște el? Jurnalismul meritoriu nu acceptă ipocrizia, nu tolerează discrepanța dintre vorbe și fapte, nu iartă greșelile puterii și nu se înclină în fața condamnărilor sumare, a opiniei prevalente și a înțelepciunii convenționale, dacă nu i se par în regulă și are argumente să le combată. Răsplata pentru această atitudine e, prea adesea, etichetarea infamantă, insulta, calomnia și, prin ele, amuțirea, în speță cenzura.

Or, nici jurnalistul competent și cinstit nu are dreptul să capoteze, să se resemneze, să tolereze intolerabilul și să se prostitueze, tăvălindu-se în pat cu puterea. În fața unui asalt, oricât de infam, va continua, cât va putea, să se exprime, să informeze, să analizeze și să-și articuleze convingerile cinstit, diferențiind faptele de opinii și ipoteze, teoriile și ideologiile de realitate, politica bună, verificată de experiență, de părerile populare despre ea. 

Adecvarea la realitate 

Jurnalistul, ca și cetățeanul informat, va ține seama întotdeauna și de contextul lor. Nu de false etichetări. Sunt populare ori la putere, în vest, politicile identitare, neomarxiste, ascunzând rasism și antisemitism sub faldurile progresismului? Jurnalistul democratic le va combate. 

Se dă multă lume în vânt, în România, să vitupereze USR ca fiind ”neomarxist” și ”extremist de stânga”, în răspăr cu programul său de centru-dreapta? Jurnalistul onest și cetățenii de bună credință se vor informa atent, contextual corect și adecvat realității naționale și istorice, înainte de a lua o decizie privind votarea sau respingerea la urne a acestui partid.

În acest spirit mă întrebam, recent, ”cu cine ar trebui votat?”. Afirmam că nu mă interesează cine ”propune votarea PNL și cine nu. L-am susținut pe Nicușor Dan la scrutinul pentru Primărie. Nu cred, însă, că e vreun etalon, profet, lider sau guru, care trebuie musai urmat. Din unghiul meu, a vota PSD ar fi o mostră de grotescă iresponsabilitate. Una sinucigașă, după ce s-a întâmplat din 2016 încoace, nu doar cu pensiile speciale, ci, înainte de orice, cu justiția. Or, PNL s-a compromis, defilând cu Predoiu la ministerul cheie. Iar deținătorul portofoliului nu s-a distins cu mai nimic de predecesorii săi pesediști. 

Concomitent, Iordache-altă-întrebare a primit o sinecură pe viață și prin nefăcuta aceluiași PNL plin de traseiști. Nu cred, în plus, că PMP e, acum, o alternativă credibilă și utilă. 

Încât nu pot decât să-mi înfrâng repulsia generată de anumite gesturi, măsuri și declarații neavenite ale unor USR-iști de frunte și să recomand alegerea USR+ la apropiatul scrutin”.

Atât mi-a trebuit. M-a năpădit o avalanșă de proteste, de nedumeriri, de luări la refec și de urecheli virtuale. Oare nu știu despre cine este vorba? Și ce susțin? N-am fost informat că ar fi vorba de progresiști la fel de răi ca occidentalii de extrema stânga, pe care-i critic de pe poziții conservatoare? Cum se împacă oare capra mea de centru-dreapta, cu varza userist-neomarxistă? Etcetera, etcetera. 

Am înțelegere pentru grijile românilor care consideră că au de ales doar între vreo trei partide nominal nepesediste și toate reprezintă un rău mai mare sau mai mic. Unele griji sunt justificate. Încruntările antireligioase ale unor useriști aduc deservicii întregului partid. La fel, alte greșeli etice sau politice săvârșite de căpeteniile lor. Dar n-am căzut destul în ultimele trei decenii în capcana fățărniciei? A etichetelor false? Ne interesează exhibatul crucilor ori ca dregătorii să îndeplinească realmente, în fine, porunca de a nu fura? 

În plus, nimeni nu e infailibil. Nici eu, nici alți observatori politici. Întru eliminarea celor mai grave greșeli din raționamentele noastre politice, pare că soluția optimă este diferențierea dintre fapte și vorbe, evitarea generalizărilor abuzive și includerea în calcul a contextului. 

La testul acestei soluții pică jalnic, întotdeauna, ideologii de serviciu. Blabla-ul lor propagandistic ignoră unde se află România în prezent, în speță, într-un punct parțial foarte diferit de al societăților occidentale.

Prioritatea justiției 

La București are loc, la 3 decembrie, o nouă înfățișare în procesul crimei securiste căreia i-a căzut victimă, acum 35 de ani, disidentul Gheorghe (Babu) Ursu. Până acum n-au fost condamnați decât peștii cei mici. Marii vinovați au scăpat de pedeapsă. Timp de 35 de ani! Trei decenii și jumătate de injustiție, de nelustrație, de corupție și de hoție! 35 de ani de nedreptăți! Păi nu de dreptate are nevoie România mai mult decât de orice? Nu de a deveni o țară fără hoție și cleptocrație? Iar USR o promite. 

Dar o promite credibil? Nu mereu, nu toți, nu fără notabile rezerve. Dar, ca partid, e net mai persuasiv decât tot ei. E util să nu generalizăm abuziv. Și să înțelegem că a perservera în eroare, mergând obsesiv pe aceeași rută, pe ideea lui ”rău cu rău, dar mai rău fără rău”, pentru că ne-am obișnuit cu el, e calea fatală. 

În fine, ajută să citim programul propus de USR-PLUS. Vom constata că e de centru dreapta și susține relansarea economică prin întreprinderile mici și mijlocii. Neomarxism? De unde! În schimb: consolidarea clasei de mijloc, cel mai bun antidot antiextremist. 

Da, votul e și un cec în alb. Și dacă rămâne neacoperit? Dacă aleșii înșală încrederea alegătorilor? Nimic mai simplu! Vor fi loviți și șfichiuiți și pedepsiți usturător la urne! Nu vor mai fi aleși tot ei!